Revoluţia şi adevărul

Cei care au capacitatea de a vorbi, profetic şi pasionat, despre potenţialul libertăţii şi al memoriei de a ridica un baraj în faţa acestui avans demonic devin, în lectura marcată de patosul tiranofil, expresia unei sensibilităţi stând în calea istoriei. În măsura în care un partid sau un conducător sunt învestiţi cu ştiinţa de a citi viitorul, autonomia personală a intelectualului este abolită.

Crezul său este modelat de disciplina oarbă la detaliile (aparent anodine) ale revoltei etice. Scriitorul este un soldat în marea armată, iar orice gest de iconoclast duce, mai devreme sau mai târziu, la excomunicare.

O întreagă istorie culturală poate fi imaginată având ca punct de reper tensiunea dintre insurgenţa intelectuală şi Cauza Progresului pe care mişcarea totalitară o anexează, administrativ. Idealul este redus la cărămida pe care se ridică eşafodajul tiraniei. Realitatea este topită ideocratic în athanorul partinic. Trezirea intelectuală este privită ca o crimă împotriva poporului însuşi. Nimic nu este mai respingător, pentru o întreagă elită orientată către stânga radicală, decât această critică libertară, critică propusă de vocile care păreau să fie fidele Bisericii partidului şi pontifilor ei.

Este vorba de o critică cu atât mai problematică, cu cât ea pune în mişcare un întreg mecanism al eliberării de sub povara utopiei - ţinta acestui demers de exorcizare este abandonarea cecităţii induse ideologic. Cazurile unor Panait Istrati sau André Gide sunt parte din această linie de revelaţii dramatice.

George Orwell ocupă o poziţie centrală în acest canon definibil în termenii căutării unui echilibru interior, dincolo de tentaţiile tiranofile. Traiectoria sa intelectuală, traiectorie ce are la capătul ei singurătatea înconjurată de ostilitatea stângii occidentale, este paradigmatică pentru confruntarea etică şi ideologică care îşi are rădăcinile în eliberarea, graduală, de iluzii. 1984, cu întregul său pesimism antropologic, este testamentul pe care Orwell îl lasă unei lumi seduse de himera tiraniei. Mai mult decât o distopie, capodopera lui Orwell imaginează un posibil tipar al umanităţii înseşi. Simplitatea liniilor, desenul perfect al contururilor dă întregului peisaj un aer cinematografic.

În contrast cu o anume încremenire a utopiei negative, Omagiu Cataloniei deţine forţa de atracţie a unei naraţiuni ce mizează pe vitalitatea biografemelor şi pe patetismul depoziţiei personale. Textul autobiografic participă la un efort de introspecţie din care se va alimenta însuşi 1984. Cele două cărţi sunt legate prin firul roşu al emancipării de sub tutela utopică.

Dintr-o anume perspectivă, volumul din 1938 rămâne gestul cel mai puternic iconoclast pe care un intelectual aparţinând cercurilor de stânga radicală îl putea imagina, în preajma marelui război care urma să vină. Căci deconstrucţia lui Owell trimite către inima însăşi a bătăliei în jurul căreia se organizează un imaginar comunizant, imaginar a cărui funcţiune este de a legitima o pasiune revoluţionară şi de a canaliza energiile individuale în marele fluviu al stalinismului. Războiul civil din Spania este laboratorul în care se cristalizează identitatea unei Europe postbelice, este universul în care se poate întrevedea conturul spaţiului pustiit al ucronicului an 1984. Winston Smith însuşi iese din pântecul unei înfruntări cataclismice.

Dimensiunea eretică a lui Orwell se cere recitită prin reconstituirea unui context în care pasiunea revoluţionară europeană atinge un climax imposibil de ignorat. Câmpurile de luptă din Spania devin, pentru stânga radicală şi moderată, un spaţiu de elecţiune: textul şi armele sunt inseparabile în acest efort de a opri fascismul şi „reacţiunea“ europeană. De la Malraux la Geo Bogza sau Hemingway, mitologia spaniolă îşi lasă amprenta asupra unei biografii intelectuale. Angajarea este privită ca o formă de asumare a autonomiei individuale. Nobleţea cauzei este axioma care nu poate fi pusă în chestiune, în niciun moment. În măsura în care fascismul este răul politic cu care nu se poate negocia niciun compromis, comunismul este acceptat ca parte din trunchiul libertăţii.

Memoria Fronturilor Populare este prezentă, ca întruchipare a unui ethos al mobilizării şi vigilenţei. În economia acestei reuniri de energii, Uniunea Sovietică înlocuieşte democraţiile occidentale ca teritoriu devotat apărării Republicii. În contrast cu ezitările şovăielnicelor guverne burgheze, primul stat al muncitorilor şi ţăranilor îşi probează solidaritatea (aparent) necondiţionată. Elanului Brigăzilor internaţionale i se alătură gestul sovietic de ajutor şi asistenţă. În tranşeele din Spania se articulează fascinaţia revoluţionară pe care o va adânci cel de–al doilea război mondial.

Anatomia lui Orwell expune partea ignorată a acestei cosmogonii partinice. Căutările lui Orwell au o dimensiune iniţiatică pe care propria sa biografie o explică, până la un punct.

Fraternitatea cu luptătorii şi muncitorii din Catalonia este alimentată de o pasiune libertară pe care Războiul Civil Spaniol o îndrumă pe calea angajării. Drumul lui Orwell apare, la o privire superficială, identic cu cel al miilor de pelerini care se îndreaptă către acest nou Pământ al Făgăduinţei. Şi totuşi, insurgenţa lui Orwell este trezită tocmai de spulberarea acestui vis uman al comuniunii, dincolo de clase şi dincolo de stat. Istoria represiunii din Barcelona subminează discursul oficial al Republicii şi pătează steagul imaculat al Revoluţiei.

Acolo unde „Speranţa“ sau „Tragedia poporului basc“ proiectează exemplaritatea maniheistă a mitului „progresist“, Omagiu Cataloniei recuperează nivelul epurărilor, al tragediilor şi al implacabilului mecanism stalinist. Sincronizarea evenimentelor este ignorată de fidelii Cauzei, dar nu şi de cruciatul laic dezamăgit care este Orwell: ferocitatea cu care autoritatea Republicană striveşte disidenţa anarhist-troţkistă este versantul spaniol al Marii Terori din Rusia sovietică. Rostirea adevărului devine ocazia de a comite o crimă de lez-naţiune. Căci depoziţia lui Orwell, asemenea textului lui Panait Istrati, este o încercare de a apăra demnitatea unei stângi libertare anihilate de tiranie. Fidelitatea faţă de Patria lui Stalin conduce la crimă, teroare şi sânge. Profilul sovietic devine superpozabil peste cel al fascismului demonizat. Eliberarea de utopie îl aduce pe intelectual alături de umanitate, în confruntarea ei cu răul impersonal şi implacabil al totalitarismului sovietic.

// GEORGE ORWELL
// Omagiu Cataloniei
     traducere de
     Radu Lupan
// Editura Polirom
// Iaşi, 2009