Revenirea colonelului Lawrence al Arabiei

John C. Hulsman 01.10.2009

De același autor

Afganistanul e un haos. Irakul este inca devastat de atentate sinucigase. Este oare modelul occidental de constructie a natiunilor condamnat esecului? A venit vremea sa ne intoarcem la intelepciunea unui clasic al insurgentei, T.E. Lawrence.

“Conflictul asimetric a evoluat mult din timpul lui Lawrence”

De fapt, s-a intors de unde a plecat (am parcurs o calatorie de 360 de grade). Este usor sa spunem astazi ca manualul de contrainsurgenta al armatei americane - aceasta biblie a conflictului neconventional consacrata de generalul Petraeus in urma succesului sau din Irak- reprezinta o adevarata revolutie in teoria militara. In plus, se pare ca Afganistanul rescrie regulile razboiului aproape in fiecare zi. Totusi istoria are tendinta amuzanta de a se repeta. Generalii americani ar fi facut mai bine sa se intoarca la o lucrare clasica redactata in 1917 de Lawrence al Arabiei-cele “27 de articole”.

La fel ca si „Manualul de Contrainsurgenta” elaborat in timp ce armata SUA era pe cale sa piarda Irakul, si cele „27 de articole” au fost redactate intr-un moment la fel de dificil. Era apogeul marelui razboi, august 1917, imediat dupa senzationala cucerire a fortificatiilor de la Aqaba. Britanicii se foloseau de insurgenta araba pentru a-i hartui sistematic pe turci, cand Lawrenece al Arabiei, cuceritorul fortaretei de la Aqaba, a primit de la comandamentul superior de la Londra misiunea de a codifica lectiile invatate pe fondul interactiunii sale cu aliatii arabi. Miza consta in redactarea unui manual pentru ofiterii britanici aflati in teatrul de operatiuni alaturi de Faisal, printul hasemit si liderul  insurgentei arabe. Astfel, aflandu-se in inima desertului si in mijlocul campaniei de guerrilla impotriva turcilor, Lawrence a inceput redactarea celebrelor 27 de articole.

Lucrarea pe care a produs-o reprezinta pentru elitele occidentale preocupate de „nation-building” o noua modalitate de a privi lumea. Lawrence a inteles ca, fara sprijinul politic al populatiei arabe, nu poate sa castige, dar cu sprijinul sau, nu poate pierde. Lawrence descrie nu doar cum sa porti cu succes o campanie de insurgenta, ci si cum sa creezi o natiune. Toate acestea seamana mult cu mantra generalului Stanley McCrystal, conform careia protectia populatiei civile afgane este cheia succesului misiunii NATO din Afganistan. In plus, McCrystal reafirma o alta lectie elaborata de Lawrence: aceea ca trupele occidentale isi asuma prea multe, cand de fapt, afganii sunt cei care ar trebui sa-si asume cea mai mare parte a efortului. Nu-i de mirare ca McCrystal doreste dublarea armatei afgane pana la un efectiv de 400.000 de oameni in urmatorii ani.

“Contributia principala a colonelului Lawrence a fost pe campul de lupta”

Gresit. Dimpotriva, filozofia sa este cea care rezista trecerii timpului. Dupa cum trupele coalitiei descopera azi in Afganistan, cea mai importanta componenta a razboiului asimetric este departe de campul de lupta, la nivelul comunitatilor locale, reunind oamenii obisnuiti. Aici a excelat cu adevarat Lawrence. Pentru a castiga pe plan militar, Lawrence a inteles ca trebuie sa devina mai intai un observator atent al realitatilor locale. Elitele occidentale trebuie sa lucreze cu datele politice locale primare asa cum se prezinta acestea in forma lor curenta, naturala, in loc sa caute cu disperare un Ahmed Chalabi care promite ca prin minune sa imprime un stil de guvernare occidental si care este in intregime strain culturii locale. In cazul legiunilor printului Faisal, unitatea politica fundamentala era tribul descentralizat. In Irakul modern, spatiul politic se dezarticuleaza de-alungul granitelor religioase si etnice, cei trei piloni majori fiind siitii, sunitii si kurzii. A ignora aceste structuri locale autentice inseamna a face ca esecul politic sa fie aproape inevitabil-dupa cum se vede astazi in Irak.

Pe fond, structurile politice organice trebuie sa devina o componenta principala a oricarui demers de “nation-building”. Elitele locale trebuie sa fie actorii principali, sa devina parte a intregului proces. “Nu incerca sa faci prea multe cu propriile tale maini” avertizeaza Lawrence in faimoasele sale “27 Articole”. “Este mai bine ca arabii sa o faca rezonabil decat sa o faci tu perfect. Este razboiul lor, si tu ii vei ajuta, dar nu trebuie sa il castigi in locul lor”.

“Lawrence a ajuns sa fie mult prea favorabil cauzei arabilor”

Nici pe departe. Dimpotriva, succesul colonelului Lawrence poate fi pus tocmai pe seama proximitatii sale de societatea araba. Lawrence nu a fost un insurgent care a ajuns sa-si dezvolte filozofia stand izolat intr-un turn de fildes, ci dimpotriva, exclusiv prin interactiunea directa, de zi cu zi, cu lumea araba. In fapt, Lawrence era un cunoscator intim al politicii, al culturii si a limbii arabe. Filozofia lui Lawrence era un produs direct al “praxis”-ului, un produs al armoniei dintre judecata si actiune. Combinarea celor doua a ramas un ideal aproape in intregime uitat in campaniile moderne de constructie a natiunilor.

Contrastul dintre cunoasterea profunda a culturii arabe de catre Lawrence si absoluta lipsa de experienta si necunoastere a armatei americane in raport cu societatile vietnameza, irakiana si astazi cea afgana este imens. In cazul Irakului, doar o mica parte a staffului recrutat de „viceregele” Paul Bremer dispunea de un background minimal in problemele Orientului Mijlociu. Multi dintre consilierii principali ai presedintelui JFK nu ar fi putut absolvi nici macar cursuri introductive legate de istoria, cultura, economia sau antropologia Vietnamului. In ambele cazuri, eforturile de constructie a natiunii au fost compromise din start; este imposibil sa transformi o societate despre care cunosti atat de putin.

“Viziunea lui Lawrence fata de viitorul politic al arabilor era nerealista”

Nu. Proiectele sale erau cu siguranta mai bune decat ceea ce avea sa se intample. Viziunea lui Lawrence pentru lumea araba era una in care granitele ar fi corespuns mai degraba realitatilor politice locale, decat impulsurilor capricioase ale marilor puteri, obisnuite pur si simplu sa traseze in mod arbitrar granitele pe harta. In viziunea sa, revolta era “un razboi arab purtat si condus de arabi pentru un obiectiv arab in Arabia”. Siria Mare (reunind teritoriile de astazi ale Siriei, Libanului si Palestinei) era doar primul pas. Lawrence si Printul Faisal au instalat un guvern ce reflecta componenta etnica a realitatilor politice locale, condus de Feisal-un om care se bucura de o credibilitate si un prestigiu imens la nivelul strazilor arabe. Vorbea dialectul local al limbii arabe, era fiul celui sub a carui ocrotire se aflau locurile sfinte de la Mecca si care a condus razboiul de eliberare a Siriei de sub otomani. Lawrence credea ca daca intreaga lume araba ar fi fost divizata de-a lungul unor granite etnice si religioase similare, in state conduse de lideri cu o legitimitate locala autentica precum Faisal, atunci spatiul arab ar fi fost populat cu regimuri politice stabile.

Desi o astfel de ordine regionala pare utopica astazi, totusi tocmai esecul de a implementa aceasta viziune este cel care a provocat furtuna ulterioara din Orientul Mijlociu. Dupa cucerirea Damascului in octombrie 1918, Lawrence a inteles ca viziunea sa nu va deveni niciodata realitate si ca el insusi a fost doar o unealta geopolitica tactica la dispozitia sefilor sai britanici care au promis Siria Mare atat arabilor, cat si francezilor. 2 ani mai tarziu, in 1920, cu sprijinul tacit al Londrei, francezii au distrus regatul lui Faisal in urma bataliei de la Maysalun. Marea Britanie si Franta au reusit pur si simplu sa inlocuiaca guvernarea otomana cu propria lor stapanire coloniala. Totodata, aceste puteri coloniale au ignorat sfaturile lui Lawrence, tratand cu dispret elitele politice locale din Siria si lumea araba si preferand marginalizarea acestora. Lipsiti de legitimitate locala, colonistii au trebuit sa recurga fie la dictatul imperial, fie la represiune pentru a mentinte partile impreuna. In acest fel, puterile imperiale s-au autocondamnat sa guverneze teritorii perpetuu instabile. Mai mult, au condamnat Orientul Mijlociu la decenii de instabilitate perpetua.

“Irakul si Afganistanul au ucis ideea de nation-building”

Nu inca. Dar ne forteaza sa regandim intreaga paradigma a interventionismului consacrata pe parcursul anilor 90. Dificultatile pe care Statele Unite le intampina astazi in Irak si Afganistan ilustreaza o similitudine ideologica deprimanta cu proiectele/experientele esuate de nation-building din Haiti, Somalia, Bosnia si Kosovo. Problema este ca toate aceste demersuri s-au fundamentat pe aceeasi filozofie. Strategii militari americani s-au bazat pe o cultura tactica imprumutata din experienta sistemelor imperiale britanic si francez-tactici precum prioritizarea obiectivelor militare in fata celor politice, ignorarea culturii locale, impunerea normelor occidentale, esecul de a lucra cu populatiile si elitele locale. Nu-i de mirare ca Statele Unite au inregistrat de fiecare data aceleasi rezultate.

Care este rezultatul acestor experiente? Pe parcursul secolului 20, Statele Unite au intervenit in Haiti de cateva ori; insa acest stat ramane si astazi una dintre cele mai sarace tari de pe pamant. Administratia Clinton a parasit haosul somalez in 1994; astazi aceasta tara este o adevarata gaura neagra a Africii, adapostind o infrastructura Al Qaeda in plina expansiune. Daca in Bosnia ar fi organizate alegeri libere si corecte, doua dintre cele trei grupuri etnice (sarbii si croatii) ar opta in favoarea secesiunii. Kosovo, in ciuda declaratiei de independenta, ramane intact numai datorita eforturilor comunitatii internationale.

Presedintele afgan Hamid Karzai, in ciuda triumfului inregistrat in urma unor alegeri improvizate, este mai mult decat primarul Kabulului, dar controlul sau cu greu acopera intreaga tara. Intre timp, talibanii se regrupeaza si castiga tot mai mult sprijin.
Cu fiecare esec, Lawrence se invarte in propriul mormant. Proiectele de nation-building impuse din afara de sus in jos-si care periferizeaza pe cei care ar trebui sa fie adevaratii actori principali (elitele locale)- sunt condamnate din start. Iar daca nu incepem sa ne inspiram din intelepciunea scrierilor colonelului Lawrence, vom continua sa esuam.

Adaptare de Octavian Manea dupa articolul „Think Again: Lawrence of Arabia”, de John C. Hulsman, publicat in editia online a revistei Foreign Policy, pe 29 septembrie 2009. John C. Hulsman este presedinte si co-fondator al John C. Hulsman Enterprises, o firma de consultanta pe probleme de relatii internationale. Este autor al unei biografii a colonelului T.E. Lawrence-”To begin the world over again: Lawrence of Arabia from Damascus to Bagdad”.

Pentru opinii suplimentare accesati blog de politica externa

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22