Reorganizarea spitalelor

Demarată sub impulsul FMI, reorganizarea sistemului sanitar, prin comasări, desfiinţări şi reprofilări, este încă una dintre acele reforme necesare, dar făcută fără analize de impact, criterii şi, mai ales, fără a comunica şi argumenta în faţa opiniei publice. Potrivit scrisorii de intenţie convenită cu FMI în mai 2010, guvernul se angaja să „reducă numărul de paturi în spitale cu 9.200 şi să nu reînnoiască autorizaţiile pentru cel puţin 150 dintre cele mai ineficiente spitale până la finele anului“. Documentul mai prevedea introducerea coplăţii, reducerea exceptărilor de la plata serviciilor de sănătate, introducerea unui număr de medicamente generice cât mai mare pe listele de compensate şi gratuite.

Rezultatul evaluării spitalelor, care ar fi trebuit să dea Ministerului Sănătăţii imaginea de ansamblu a eficienţei sistemului spitalicesc, nu a fost niciodată făcut public. În schimb, în toamna lui 2010, au apărut primele hotărâri de guvern prin care se desfiinţau primele 10 spitale: 5 în Dâmboviţa, 2 în Oradea, 2 în Bucureşti şi 1 în Argeş. La începutul lui februarie, s-a publicat anunţul pentru reprofilarea în cămine de bătrâni sau centre de permanenţă a 71 de spitale şi comasarea altor 111 spitale. În total 182 de unităţi sanitare urmau să-şi piardă personalitatea juridică.

Până în martie, din cele 71 de spitale anunţate iniţial, 9 au fost scoase de pe listă, printre care şi spitalul din Cernavodă, iar alte 5 au fost introduse în grabă. Procesul de comasare a luat o pauză din cauza presiunilor, discuţiilor şi negocierilor, aşa încât, până în momentul de faţă, doar 10 dintre cele 111 spitale au fost unificate.

Singurul argument oferit de ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a fost cel financiar, dar şi acela la modul general. CNAS alocă spitalelor 71 miliarde de lei, iar cele 67 de spitale propuse pentru reprofilare consumă 200 de milioane de lei. În sistemul sanitar sunt 223.600 de angajaţi, din care 25.900 în sectorul administrativ. Măsurile de comasare şi reprofilare vor duce la desfiinţarea a 560 de funcţii administrative de conducere, ceea ce înseamnă economii de peste 20 de miliarde lei, explica ministrul acum vreo două luni.

Chiar şi după 1 aprilie, când scandalul închiderii spitalelor a luat amploare, nici ministrul, nici alt oficial din minister nu au oferit explicaţii pentru fiecare caz în parte. Criteriile care au stat la baza închiderii spitalelor, situaţie cu situaţie, au rămas la fel de nebuloase ca la început. Nici măcar site-ul ministerului nu oferă vreo informaţie suplimentară. O singură declaraţie, din 30 martie, dă câteva date suplimentare: din cele 67 de unităţi sanitare ce se vor reorganiza, 41 au o singură linie de gardă, 15 nu au linie de gardă şi doar una singură (spitalul din Comăneşti) are două linii de gardă (respectând, deci, normele), alte 10 unităţi tratând bolnavi cronici. Parte dintre aceste spitale au personal medical insuficient, existând spitale cu un singur medic angajat (Spitalul de Boli Cronice de la Mozăceni, Preventoriul TBC Gorneşti, Preventoriul TBC de la Poiana Ţapului) sau cu 2 medici (Spitalul de Boli Cronice de la Rucăr).

Proasta comunicare a atins apogeul în scandalul legat de cele două decese, de la Băneasa şi Bălceşti. Cu excepţia secretarului de stat Raed Arafat, care a oferit informaţii punctuale despre cazuri şi modul în care a operat Serviciul de Ambulanţă (spitalul din Băneasa a avut pe lună 88 de solicitări de ambulanţă, dintre care 71 au fost imediat redirecţionate către Spitalul judeţean Constanţa sau spitalul din Medgidia, din cauză că spitalul din Băneasa este de categoria IV şi nu are tehnica şi specialităţile necesare unor cazuri de urgenţă grave). Ministerul nu s-a obosit să explice de ce au fost desfiinţate aceste spitale. Presa este cea care a scos la lumină că spitalul din Bălceşti fusese modernizat acum doi ani, investiţia ridicându-se la 500.000 de lei, din care 100.000 pentru aparatură. Sau că spitalul din Săcele, unde în fruntea protestelor s-a pus însuşi Cristian Panait, secretar executiv al Organizaţiei PSD Săcele, a primit pentru secţia de urgenţă aparatură de peste 100.000 de lei, iar cel din Codlea fusese şi el recent modernizat. Ambele se află însă la o aruncătură de băţ de Braşov, unde, de altfel, sunt direcţionate majoritatea cazurilor.

Şi în cazul comasărilor, şochează lipsa de transparenţă, cu atât mai mult cu cât în aceste situaţii este vorba despre spitale mari, unele recunoscute ca unităţi de elită. Un exemplu este Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare din Târgu Mureş, centru de excelenţă în chirurgia pe cord şi îngrijirea bolnavilor cu suferinţe cardiace grave, care ar trebui să devină secţie exterioară a Spitalului Clinic de Urgenţă din Târgu Mureş. La Iaşi, Spitalul Clinic de Urgenţă „Sfântul Ioan“ ar urma să fie comasat cu Spitalul Clinic de Urgenţă „Sfântul Spiridon“. Surprinzătoare sunt şi comasările din Bucureşti, unde Institutul de Fonoaudiologie şi Chirurgie Funcţională „Dorin Hociotă“ va fi unit cu Spitalul Universitar de Urgenţă, deşi cele două nu au nimic în comun şi sunt situate la distanţă mare unul de celălalt. Argumente consistente, care să contrazică poziţia managerilor sau a medicilor, nu au fost prezentate nici pentru alte comasări care s-au lăsat cu scandal. Aşa se face că au luat o pauză comasarea Institutului Naţional de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice „Nicolae Paulescu“ cu Institutul Naţional de Endocrinologie „C.I. Parhon“, cea a Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta“ cu Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş“ şi, nu în ultimul rând, comasarea Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare „C.C. Iliescu“ cu Institutul Clinic „Fundeni“. //

Citeste si despre: spitale, comasare, Ministerul Sanatatii, cadre medicale, bugetul sanatatii.