Reformele româneşti şi lecţia grecească

Să propui reforme care simultan să atace interesele unei elite privilegiate şi influente şi, pe de altă parte, să fie nepopulare în interiorul unei categorii atât de extinse precum cea a pensionarilor pare din start ceva sinucigaş.

Propunând tăieri masive din salariile speciale şi din indemnizaţiile pentru consiliile de adminstraţie, majoritatea premii pentru clienţi politici, care ajungeau adesea la zeci sau chiar sute de mii de euro pe an, dar şi din ceea ce presa a numit „pensiile de lux“, Executivul şi-a antagonizat câteva zeci de mii de români influenţi, de regulă cu bune conexiuni politice. E uşor de presupus că acest segment, cu multe resurse la îndemână, se va opune activ acestui gen de iniţiative.

E la fel de previzibil că pensionarii vor fi utilizaţi drept o masă de manevră, relativ uşor de manipulat, pentru a bloca în ansamblu întregul demers de reformă. De altfel, Dan Voiculescu tocmai a lansat o iniţiativă de „unire a opoziţiei în jurul drepturilor pensionarilor“, sesizând că această temă oferă o devastatoare cale de atac împotriva guvernului Boc. Bătălia se va decide în mare parte la nivelul comunicării. Un capitol la care nici premierul, nici cei din echipa sa apropiată şi nici PD-L în ansamblu nu excelează deloc. În plus, marja de joc e din start oarecum limitată, din moment ce o parte dintre canalele mediatice cele mai importante îi sunt oricum ostile, fiind controlate de adversarii lui Traian Băsescu.

În fapt, lucrurile nu sunt chiar atât de negre pentru guvern, aşa cum par la prima vedere. El beneficiază de un context intern şi extern relativ favorabil. Bineînţeles, cu condiţia să-şi joace corect cărţile de care dispune. În primul rând, pe plan intern, luptele interne din PSD, care paralizează partidul până la viitorul congres, îi oferă o perioadă de graţie. Destul de limitată, de altfel. Contextul extern este însă şi mai interesant din acest punct de vedere. Discuţiile despre criza din Grecia domină agenda Uniunii Europene de câteva săptămâni bune. A fost principalul subiect al summit-ului informal UE care a avut loc joia trecută la Bruxelles.

Rareori un guvern care încearcă să promoveze reforme nepopulare are şansa de a putea arăta pe viu opiniei publice, ca un fel de experiment de laborator derulat în direct, unde se poate ajunge dacă nu sunt tăiate cheltuielile excesive din administraţia publică centrală şi locală sau dacă nu se schimbă Legea pensiilor. Grecia, unde săptămâna trecută taximetriştii au intrat pentru 24 de ore în grevă tocmai pentru că fusese introdusă o prevedere legală care îi obliga să taie chitanţe clienţilor(!), e în aceste zile un adevărat exemplu de manual: cum poţi aduce, prin risipă, măsuri populiste iresponsabile şi clientelism politic –, în ultima decadă nu numai că a crescut nejustificat numărul angajaţilor din sectorul public, dar salariul mediu al acestora practic s-a dublat – o ţară în situaţia de faliment.

Aşa s-a ajuns la o datorie publică de 300 de miliarde de euro (cu 25 de procente mai mare decât PIB-ul anual) şi la un deficit bugetar de aproape 13 procente în 2009. Or, dacă ne uităm bine în oglindă, vedem că România acuză în acest moment simptome de criză similare cu cele din Grecia, chiar dacă la nivel incipient. Aşa că nu e nevoie de un mare exerciţiu de imaginaţie ca să realizezi (o presă onestă ar trebui să fie prima care să tragă semnalul de alarmă !) unde şi cum vom ajunge, dacă jocurile politice şi mediatice vor bloca sau vor goli de conţinut reformele radicale de care România are nevoie vitală acum. //

Cuvinte cheie: Grecia, Executiv, salarii, premii, comunicare