Reforma si contrareforma in invatamant

Legea privind statutul personalului didactic, Legea invatamantului preuniversitar si Legea invatamantului superior, aflate in forma de proiect, au intrat in dezbatere publica, inainte de intrarea lor in parlament.

Cu mai putin de o luna pana la inceperea anului scolar, guvernul a reluat mantra reformei in educatie, sperand probabil ca, prin repetarea cuvantului "reforma", toata lumea sa creada fara a cerceta ca se face cu adevarat reforma si sa nu mai puna cele cateva intrebari simple, de bun-simt, cum ar fi de pilda: de ce sa reformam sistemul de invatamant? Care este starea de fapt? Cum ar trebui sa arate invatamantul reformat? Care sunt avantajele reformei pentru copii si tineri? Dar pentru tara?

Nu avem cunostinta ca Ministerul Educatiei si Cercetarii sa fi elaborat vreo strategie a educatiei sau vreo analiza a situatiei de fapt inainte de a propune parlamentului cele trei proiecte legislative discutate in luna august cu sindicatele: Legea privind statutul personalului didactic, Legea invatamantului preuniversitar si Legea invatamantului superior. Stim doar ca unele din prevederile noilor proiecte de legi sunt de natura sa dea fiori tinerilor parinti, care nu pot contempla decat cu groaza obligativitatea gradinitei de la varsta de trei ani. Pe cand obligativitatea cresei de la trei luni? Ceausescu ar fi murit de invidie! Ministrul Adomnitei pare sa nu faca distinctia intre necesitatea suplimentarii capacitatii invatamantului prescolar si oportunitatea impunerii acestui invatamant cu forta unor copii care nu evolueaza din primii ani de viata dupa graficele inginerului constructor plantat in fruntea unui minister pe care nu-l intelege. Probabil insa ca, in virtutea profesiei, Cristian Adomnitei s-a gandit la numarul mare de santiere pe care le-ar putea deschide pentru a construi gradinitele care lipsesc, fara a se gandi si de unde va lua cadre specializate pentru ele. Santierele de constructii, se stie, aduc bani buni pentru firmele de constructii, iar daca firma este a unor prieteni care mai si contribuie ulterior la casieria partidului, cu atat mai bine. De altfel, sindicatele din invatamant au exprimat deja temerea ca bugetul invatamantului va favoriza baza materiala si nu salarizarea profesorilor, exact in scopul canalizarii unor fonduri importante catre clientii politici.

Desigur, dotarea scolilor cu calculatoare, construirea unor scoli noi si repararea altora existente sunt necesare bunului mers al educatiei. Ele nu sunt insa suficiente si nu echivaleaza cu o reforma. Chiar si cu fondurile alocate de guvern pentru conectarea la Internet a peste 5.000 de scoli, invatamantul preuniversitar nu va produce rezultatele necesare dezvoltarii reale a Romaniei in absenta unor cadre didactice bine pregatite. Or, alocarea unui hectar de pamant unui profesor din mediul rural, cum se preconizeaza, nu va atrage in mod obligatoriu la sate tineri absolventi de talent, acestia nefiind interesati de cultivarea cartofilor sau a verzei, mai ales daca au absolvit filologia, fizica sau matematica. Nici nu ar trebui sa ne dorim ca profesorul sa sape gradina sau sa are, in loc sa studieze. Desigur, daca evaluarea cunostintelor elevilor se va face dupa sistemul propus de noile proiecte de legi, cadrele didactice vor putea vinde rosii in piata: notele acordate elevilor nu vor mai fi infirmate de rezultatele obtinute la testele nationale. Ministrul Adomnitei a decis, fara a explica de ce, ca aceste teste trebuie sa fie eliminate pentru ca sunt stresante si "anacronice". Evaluarea elevilor se va face asadar prin media rezultatelor obtinute la tezele cu subiect unic, desi se stie ca un opt sau un noua se obtin mult mai greu intr-un liceu de municipiu decat intr-unul de comuna. Mai grav este ca nici acum clasamentele elevilor nu reflecta criteriile internationale de performanta, dupa cum s-a vazut dupa participarea elevilor romani la Programul de Evaluare Pisa al OECD: Romania s-a situat pe locul 34 din 43 de tari participante, sub media OECD. La citire si matematica, elevii romani s-au situat pe locul 34, iar la stiinte pe pozitia 32. In 2003, peste 40% dintre elevii participanti au avut probleme la parcurgerea unui text.

Evaluarea este insa o problema nu numai la nivelul elevilor si studentilor, ci si la nivelul cadrelor didactice din invatamantul preuniversitar si superior. De ani de zile, desi se cunosc criteriile de evaluare valabile pe plan mondial, cum se cunosc si revistele de specialitate in care trebuie sa publici ca sa existi in mediul universitar international, aceste criterii nu sunt promovate in sistemul romanesc. O adevarata reforma ar fi pus accentul pe acest aspect, dar legile domnului Adomnitei nu au avut un asemenea curaj.

Adevarul este ca, din pacate, ministrul Cristian Adomnitei a ratat sansa de a reforma sistemul educational romanesc din considerente politice. Ar fi putut porni de la raportul Comisiei prezidentiale privind sistemul de educatie, folosind expertiza cadrelor universitare care au elaborat raportul. Ar fi putut elabora un set de politici publice care sa fi transformat invatamantul romanesc, dintr-unul ineficient, nerelevant, inechitabil si de slaba calitate, intr-un invatamant performant, relevant, stimulator si generator de competenta, care sa ofere tuturor copiilor acestei tari sanse egale de dezvoltare intelectuala si de afirmare profesionala. Raportul comisiei prezidentiale era temeinic, consistent, dar avea doua cusururi, in ochii ministrului: era radical si elaborat sub egida "dusmanului", adica a lui Traian Basescu. Ergo: trebuia ignorat, boicotat, aruncat la cos, chiar daca pretul platit de societate este sacrificarea reformei reale a educatiei. Contrareforma - ignoranta, suficienta, incompetenta si pe alocuri absurda - a triumfat.