Reforma sectorului de securitate: intre lege si faradelege

Strategia de Securitate Nationala: un ghid realist

Pentru o reforma coerenta a sectorului de securitate, conform unei viziuni strategice, Basescu a elaborat un proiect strategic, pe care l-a supus dezbaterii publice. Chiar daca dezbaterea s-a prelungit, iar integrarea opiniilor a generat un document stufos, care contine "toate ingredientele necesare Romaniei, dar cu un stil imperfect", produsul dezbaterii este un proiect national ambitios, realist si pragmatic. Aceasta Strategie afirma calitatea Romaniei de membru al NATO si UE, de partener strategic al SUA si propune atat directii proactive de actiune, în concordanta cu noul statut, cat si masuri de întarire a puterii nationale. Capitolul IX ofera un excelent ghid de transformare a institutiilor de securitate. Ar fi fost normal ca viziunea strategica sa ghideze noile proiecte de lege. Din pacate, anumiti politicieni o ignora deliberat. Nu am remarcat macar un document oficial al MAE care sa mentioneze SSNR, iar gestul unilateral al ministrului Apararii, privind retragerea din Irak, neaga orientarea strategica, stabilita de CSAT.

S-a creat impresia ca Strategia de Securitate Nationala este un document ilegal. Fals! Pe langa faptul ca o strategie este un document de planificare strategica, SSNR a fost adoptata, în unanimitate, de catre toti membrii CSAT, în conformitate cu Legea 415/2002. Pe de alta parte, este rusinos ca domeniul securitatii nationale este într-o confuzie conceptuala si legislativa. Se vorbeste, în Constitutie si în legi, despre strategii de "securitate nationala", "aparare" sau "aparare a tarii" referindu-ne la acelasi lucru. "Strategii de aparare" se mai elaboreaza azi doar în China sau Serbia. Desi apararea nationala este un domeniu important al securitatii nationale, o strategie de aparare, ceruta insistent de unii politicieni, ar însemna întoarcerea la doctrina "razboiului întregului popor".

Reforma sectorului de securitate

Concomitent cu elaborarea SSNR, presedintele Basescu, în virtutea dreptului sau constitutional, a constituit un grup de lucru, cu scopul de a elabora un documentar privind reforma legislatiei de securitate. Aceste reforme ar trebui sa aiba ca scop eficientizarea institutiilor si întarirea controlului democratic civil, în actualul context. Cand mentionez contextul ma gandesc atat la constrangerile unui regim constitutional semiprezidential, cat si la contextul international, influentat de participarea la razboiul împotriva terorismului. Nu doar SUA, ci si UE a modificat legislatia de securitate, a adoptat Strategia de combatere a terorismului (2005), a elaborat norme noi, precum directiva Comisiei ce obliga companiile de telefonie sa pastreze înregistrarile timp de sase luni.

Chiar daca presedintele nu are dreptul de initiativa legislativa, era normal ca la proiectarea reformei sa participe si institutiile de securitate, avand în vedere scopul: eficientizarea activitatii lor. Baza documentara a fost dezbatuta împreuna cu ONG-uri specializate, precum EURISC sau Centrul Marshall, supusa dezbaterii publice, în februarie, apoi însusita de guvern, în sedinta CSAT din aprilie, pentru a alcatui proiecte de legi. Aceste proiecte, chiar imperfecte, ar fi trebuit sa fie înaintate parlamentului spre dezbatere. Insa politicieni precum deputatul Radu Stroe au "înghetat" procesul. Altii, precum deputatul George Scutaru, s-au angajat ca vor veni cu "vreo 3 legi noi..., iar de saptamana viitoare le vom prezenta într-o dezbatere" (interviu BBC, 1 martie a.c.). Dupa cinci luni, avem doar un proiect de lege propus de Radu Stroe si Marius Oprea, cu bune intentii, probabil, dar elaborat în spiritul fostei Securitatii, în sens conceptual.

Daca pachetul de anteproiecte preluat de la CSAT are sanse de perfectionare, prin contributia societatii civile si a parlamentarilor, proiectul Oprea-Stroe este de calitatea anilor ‘90. In privinta anteproiectelor, Academia de Advocacy a organizat, în iunie, o audiere publica, propunand un set relevant de sugestii, în final recomandand promovarea pachetului spre dezbatere în parlament.

Iata cateva observatii asupra "proiectului Oprea-Stroe". Marius Oprea recunoaste ca acesta nu este decat o forma anterioara a anteproiectului legii "privind activitatea de informatii, contrainformatii si securitate", la care au fost adaugate cateva paragrafe (emisiunea "100%"). Exista o discrepanta între intentii generoase, precum "orice persoana este protejata prin lege...", si mecanismele pentru asigurarea acestui scop. Apoi, definirea "securitatii nationale" este facuta simplist si securistic. Simplist, pentru ca, desi mentioneaza la art. 1, alin. 3 ca securitatea nationala cuprinde si diplomatia sau apararea, tot continutul proiectului se refera doar la activitatea serviciilor de informatii. Securistic, pentru ca stabileste ca obiectiv al politicii de securitate "securitatea statului", tot asa cum securistii vegheau asupra securitatii statului comunist (art. 2 si art. 5). Or, azi, avem de protejat securitatea umana, a cetatenilor, dar si securitatea aliantelor din care facem parte. Apoi, pentru ca identifica cel putin 50 de riscuri si amenintari (ministrul Nicolaescu poate fi acuzat, conform art. 4, alin. 5, ca "afecteaza sau distruge parti ale retelei de asistenta medicala").

Nu în ultimul rand, inovatia institutionala este reprezentata de trecerea SPP si STS în subordinea guvernului, sporindu-le însa puterea, prin dreptul de a desfasura activitati de informatii (art. 18). Prin disparitia presedintelui dintre institutiile cu drept de control democratic (art. 14), se pare ca Marius Oprea, consilierul premierului, si-a facut datoria. Nu stiu daca sistemul constitutional îl lasa însa. Mecanismul controlului democratic este mult mai complex si necunoscut autorilor proiectului.

Daca un asemenea proiect va fi adoptat, iar în parlament se construieste "monstruoasa coalitie", nu ne vom integra în UE, ci în America Latina!