Categorii

Site-uri recomandate

Anvelope vara

Magazin online vanzari Anvelope iarna ieftine

Pariuri sportive online

Poker Online

Adauga anunturi gratuite de mica publicitate

Bonus Pariuri Sportive - Pariuri Sportive online din Romania

Oferte Litoral

Inchirieri auto

Implant dentar, clinica stomatologica romano-franceza

Sports Cars

Implants dentaires

Implanturi dentare Bucuresti

Anvelope - de sezon la preturi promotionale

Cadouri

Traduceri - birou traduceri autorizate, traduceri legalizate, apostile si supralegalizari

Piscine - constructii piscine si magazin intretinere piscine

Incarcator baterii laptop - Accesorii laptop

Cabinet stomatologic Timisoara - implanturi dentare, endodontie, estetica dentara

Politica | Editie scrisa

30.11.2010

Reforma poliţiei, între necesitate şi fezabilitate

de Rodica Culcer

6 comentarii

Înainte de a vorbi despre poliţie şi reforma ei, să observăm că deja nu se mai vorbeşte despre ea: de joi, când şeful Corpului de Control din MAI, Aurel Vlădulescu, a prezentat concluziile controlului efectuat la IPJ Neamţ, nu mai ştim nimic. Ministrul de Interne, Traian Igaş, ne-a asigurat criptic că suntem doar la începutul unei curăţenii generale - „cei care au trebuit să plăteasca într-o primă fază au plătit. Vor urma şi alţii“ -, iar procurorii secţiei de urmărire penală şi criminalistică a Parchetului de pe lângă ÎCCJ au cerut să preia ei dosarul complex al împuşcării interlopului Gheorghiţă Mararu.

Statul vrea să credem că, în sfârşit, controlează situaţia, mai ales după ce preşedintele a lansat avertismente dure împotriva şefilor de post sfidători de la Neamţ, iar ministrul de Interne i-a demis pe secretarul de stat Dan Valentin Fătuloiu şi pe şeful IGPR, Petre Tobă. Situaţia însă este greu de controlat şi nu se rezolvă cu câteva demiteri, şi aceasta pentru că poliţia a fost încă din decembrie 1989 un stat în stat.

În mod paradoxal, tocmai perpetuarea acestei situaţii a generat necesitatea imperioasă a acţiunii în forţă demarate de ministrul Igaş sub egida preşedintelui. Nu ştim cu certitudine dacă în interiorul MAI a fost declanşat acel război izbăvitor împotriva fărădelegii şi nici cât de departe va merge tandemul Băsescu-Igaş. Din experienţa ultimelor decenii ştim doar că forţele care au făcut din poliţie o conexiune vitală între interlopi, stat şi (unii) politicieni au câştigat până acum întotdeauna. Nici măcar nu putem fi siguri că Traian Igaş i-ar fi demis pe Dan Fătuloiu şi pe Petre Tobă dacă domnul Fătuloiu s-ar fi dovedit mai inteligent.

Fostul secretar de stat însă a încercat să-i impună ministrului demiterea vechiului său adversar Petre Tobă prin declaraţii televizate, calculând greşit că este indispensabil şi că nu poate fi refuzat. El a uitat că şeful său real este Traian Băsescu, pe care nu-l intimidezi prin NewsIn şi Antena 3, şi nu şi-a dat seama că, în momentul în care a formulat public ameninţarea „ori el, ori eu“, şi-a semnat şi ordinul de demitere, pentru că niciun demnitar care vrea să fie luat în serios nu poate să fie văzut că execută ordinele unui subordonat şi că se situează de partea uneia dintre părţile aflate în conflict. Petre Tobă a fost mai abil tăcând, dar era vulnerabil pe fond, pentru că Şoric şi toate clonele sale de pe teritoriul patriei sunt subalternii lui, iar protejarea clanurilor interlope de către poliţişti s-a accentuat în mandatul său. Fenomenul este vechi şi a fost semnalat în mod repetat de presă – atât de vechi şi de bine cunoscut încât cetăţenii s-au resemnat, ceea ce nu este altceva decât o dovadă a eşecului instituţiilor statului. În plus, ambii demişi, Dan Fătuloiu şi Petre Tobă, au de dat socoteală pentru comportamentul poliţiştilor la mitingul din 24 septembrie, mai ales că fostul secretar de stat pentru ordine publică se afla atunci în Capitală.

Preşedintele Băsescu a refuzat să discute raportul lor împreună cu ei, fapt rămas neobservat, dar semnificativ. Probabil că Dan Fătuloiu s-a speriat de tăcerea preşedintelui şi şi-a propus să iasă la rampă cu cazul Chelu, dar şi-a făcut mai mult rău, pentru că din toată povestea a reieşit că atât el, cât şi fiul său aveau relaţii apropiate cu personaje dubioase – nu-şi permite oricine să contacteze un secretar de stat pentru a-i oferi mită! –, iar acuzaţiile de trădare la adresa colegilor săi din poliţie au mers mult prea departe. Domnul Fătuloiu devenise un „loose cannon“ pe care orice guvern era nevoit să-l oprească. Ne rămâne să medităm asupra semnificaţiei faptului că un personaj de o asemenea calitate intelectuală şi morală a condus Poliţia Română.

Aceasta nu înseamnă că adversarul său, Petre Tobă, este mai bun: cazul reţelelor interlope din Neamţ şi al conexiunilor acestora cu poliţia şi cu unii judecători a fost semnalat de presă încă din 2008, făcând obiectul unui dosar penal trimis în instanţă.

Ce a făcut de atunci şeful Poliţiei? Exact ce a făcut şi în alte cazuri celebre – cum ar fi cazul Gorbunov din Braşov, izbucnit în urma jafului de la casa de schimb ai cărui făptaşi nu au fost identificaţi nici în ziua de azi. Şi atunci Parchetul de pe lângă ÎCCJ s-a grăbit să preia cazul, după ce i-a promovat pe procurorii din Braşov care-l instrumentau şi a lăsat echipa descompletată. Mai mult, tot atunci magistraţii şi procurorii demişi în urma eliberării abuzive a lui Gorbunov din penitenciarul de la Craiova au fost rapid reabilitaţi şi repuşi în funcţii de magistraţii ÎCCJ. Istoria riscă să se repete: când izbucneşte un scandal, se demit rapid şeful poliţiei locale şi câţiva magistraţi, apoi spiritele se liniştesc şi toţi revin pe funcţii. A fost şi cazul chestorului Plai de la Iaşi, mutat disciplinar după scandalul legat de uciderea micuţei Larisa şi promovat la scurtă vreme după aceea. Între timp lumea uită, cu excepţia câtorva ziarişti uşor de marginalizat.

Aşa a funcţionat şi funcţionează „caracatiţa“ din poliţie şi din justiţie, cu ajutorul politicienilor, pentru că toţi miniştrii de Interne – inclusiv Vasile Blaga - au fost prizonierii „sistemului ticăloşit“. Să ne amintim doar de scandalul din jurul clanului Cămătaru: s-a spus atunci că reţeaua lor includea mai mulţi oameni politici, dar nu s-a mai aflat nimic; în schimb, procurorii i-au pierdut dosarul, facilitând scurtarea pedepsei, iar poliţiştii din penitenciar i-au cerut eliberarea pentru bună purtare şi înclinaţii literare. Sau să urmărim istoria arestărilor şi eliberărilor membrilor clanului Corduneanu, despre care orice ieşean ne va spune că se bucură de protecţie înaltă şi care continuă să controleze o bună parte a economiei locale. Ca să nu mai vorbim de „parteneriatul“ dintre interlopi, poliţişti şi magistraţi pe care cetăţenii şi ziariştii l-au identificat, neputincioşi, în Dolj.

„Caracatiţa“ are, aşadar, legile ei, pe care legea le ignoră.

După mitingul poliţiştilor din 24 septembrie, ea s-a constituit ca un pericol la adresa instituţiilor statului democratic, percepţie întărită de demonstraţia de solidaritate a şefilor de post nemţeni cu chestorul Şoric. În lumina experienţei recente, suntem îndreptăţiţi să ne întrebăm dacă avem de a face cu debutul unei reforme autentice şi profunde sau cu încă o operaţiune de camuflare a putregaiului din spatele uniformelor albastre. Pentru aceasta ar trebui să ştim: 1) dacă Traian Băsescu are suficiente trupe de şoc în interiorul Poliţiei sau este în minoritate, 2) ce forţe politice, economice sau legate de serviciile secrete se află aliniate de partea adversă şi 3) dacă preşedintele şi aliaţii săi îşi permit să le antagonizeze. Până la urmă, „caracatiţa“ reprezintă însuşi nucleul „sistemului ticăloşit“, care nu a fost înfrânt până acum. //

Taguri:

reforma, MAI, , ICCJ, magistrati.

Comentarii (6)

Adauga comentariu