Rechizitoriu DNA: Tudor Breazu, platit cu bani nefiscalizati, intermedia influenta Elenei Udrea fata de mai multe institutii de presa

T.d. | 22.04.2015

Pe aceeași temă

Tudor Breazu a fost asistentul personal al Elenei Udrea, intre 2010 si 2012, el fiind platit lunar cu o suma nefiscalizata, reprezentand unica sa sursa de venit, sustin procurorii in rechizitoriu. Anchetatorii mai arata in actul de sesizare a instantei de judecata ca Udrea i-ar fi vandul lui Tudor Breazu, in 2014, un automobile de lux la un pret mult mai mic decat valoarea de piata.

Procurorii DNA vorbesc in rechizitoriu despre intermedierea pe care Breazu ar fi facut-o pentru Udrea la mai multe institutii de presa.

"In aceasta calitate, Breazu Tudor Liberiu a gestionat activitatea curenta a organizatiei Bucuresti a Partidului Democrat Liberal in numele inculpatei, si a facut mai multe plati catre furnizori de servicii sau salariati. (...) De asemenea, Breazu Tudor Liberiu a intermediat relatia dintre Udrea Elena Gabriela cu mai multe organizatii de presa apropiate acesteia”, sustin anchetatorii.

CITESTE SI: DNA: Rechizitoriu la trimiterea in judecata a Elenei Udrea. Care era circuitul mitei

Mai mult, sustine DNA, Elena Udrea exercita o influenta cat se poate de clara asupra institutiilor de presa in cauza.

“Astfel, in urma perchezitiei informatice au fost identificate numeroase mesaje de posta electronica prin care inculpatul transmitea redactorilor solicitarile inculpatei de a difuza stiri cu un anumit continut sau de a elimina stiri deja difuzate si care nu ii erau favorabile, inclusiv cu privire la faptele care formeaza obiectul prezentei cauze", se mentioneaza in rechizitoriul procurorilor, potrivit Ziare.com.

DNA vorbeste si despre o presupusa tranzactie subevaluata avand ca obiect un autoturism de lux.

"In aceeasi perioada, inculpatul a cumparat mai multe imobile de la persoane din subordinea Ministerului Turismului sau care aveau relatii cu aceasta institutie, iar in 2014 a primit de la Udrea Elena un automobil Porsche Cayenne Turbo in schimbul unui pret cu mult mai mic decat valoarea de piata", potrivit actului de sesizare a judecatorilor.

Procurorii noteaza si ca Breazu este detinatorul domeniilor de internet care contin numele Elena Udrea si al mai multor marci pentru diferite miscari politice asociate cu aceasta, precum si administratorul firmei Agro Green Nana SRL, societate la care unic asociat este fostul ministru si care este finantata din fondurile proprii ale acesteia.

Mai mult, in documentul precizat, se mentioneaza ca mai multe plati au fost facute catre PDL Bucuresti, organizatia fiind astfel finantata din bani obtinuti din presupuse infractiuni de coruptie. Procurorii descriu mecanismul prin care acesti bani ajungeau la partid, fiind folosite inclusiv contracte de donatie fictive.
 

Udrea, trimisa in judecata

Marti, Elena Udrea a fost trimisa in judecata in dosarul “Gala Bute”. Udrea se afla in arest preventiv din 25 februarie, in 23 martie instanta aproband cererea DNA de prelungire a acestei masuri cu 30 de zile. In acelasi dosar au mai fost trimisi in judecata Rudel Obreja, fostul presedinte al Federatiei Romane de Box, Tudor Breazu, administratorul mosiei detinuta de Elena Udrea in comuna Nana si Gheorghe Nastasia.

In dosarul "Gala Bute", Elena Udrea a fost acuzata initial de abuz in serviciu, tentativa la folosirea de documente ori declaratii false, inexacte sau incomplete pentru obtinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene, folosire a influentei in scopul obtinerii de foloase necuvenite si luare de mita. Ulterior, DNA a pus-o sub acuzare pentru alte trei infractiuni de luare de mita.

Ulterior, procurorii DNA au decis sa deschida un nou dosar pe numele Elenei Udrea. Potrivit DNA, este vorba despre un caz disjuns din “Gala Bute” in care procurorii ancheteaza finantarea PDL.

Astfel, arata anchetatorii anticoruptie, dosarul vizeaza infractiuni de presupusa spalare de bani si trafic de influenta. Procurorii analizeaza finantarea Partidului Democrat Liberal (PDL) din bani presupus proveniti din coruptie. Anchetatorii au audiat deja zeci de persoane care figureaza ca donatori la partid in alegerile din 2012.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22