Recensământul gafelor INS

Lipsit de orice fel de campanie de informare, primul nostru recensământ european a păşit de la început cu stângul.

De-acum e dat ca sigur: Institutul Naţional de Statistică (INS) a aruncat pe geam peste 45 de milioane de euro (40 de milioane pentru recensământul propriu-zis şi 5,5 milioane pentru prelucrarea datelor până în 2013), în vederea unui „demers statistic de importanţă strategică pentru România“, după cum scrie INS pe site. Ar fi fost să fie primul nostru recensământ conform cu normele UE şi cu regulamentul Parlamentului European şi al Consiliului European. Poate de atâta „conformitate“ a ţinut INS s-o dea exemplar cu bâta în baltă, lucrând la minimă rezistenţă, improvizând continuu, mereu cu Caragiale pe post de sufleur, într-o reprezentaţie naţională extrem de costisitoare.

Dar INS nu e o biată firmă de familie care fabrică alcool într-un garaj. Este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea guvernului şi are 2.145 de angajaţi, exclusiv demnitarii. Recensământul din 2011 urma să pună ordine în CNP-uri, vreo 23 de milioane acum, dintre care circa 2 milioane reprezintă decedaţi. În plus, informaţiile obţinute ar fi trebuit să fie baza „fundamentării strategiei şi a programelor de dezvoltare regională, precum şi a programelor de dezvoltare economică şi socială a unor regiuni şi zone defavorizate“, spune site-ul INS. Lipsit de orice fel de campanie de informare, primul nostru recensământ european a păşit de la început cu stângul, căci tocmai din stânga politică a ţâşnit întâi senatorul PSD Georgică Severin, care a îndemnat poporul la boicot prin ascunderea CNP-ului: „De ce au nevoie de CNP? Simplu, ca să le fie mai uşor să fraudeze alegerile“ – a denunţat Georgică S. şi, „pentru că asistăm la o încălcare extrem de violentă, (…) PSD vrea să transmită un mesaj foarte clar: nu dezvăluiţi CNP-ul“.

Concomitent cu directiva de partid, cetăţenii s-au pomenit în cutiile poştale şi cu un manifest care, fie şi nesemnat, a băgat groaza în oameni: „Să nu lăsăm statul să obţină informaţii pe care le va folosi împotriva noastră“, căci, „acest recensământ nu este făcut de dragul recensământului, ci la cererea unor puteri externe, pentru a înţelege cum să folosească populaţia României în contextul schimbător care vor urma la nivel internaţional“. Manifestul venea şi cu sfaturi practice: nu deschide uşa recenzorului şi, dacă totuşi ai făcut-o, spune că tocmai o duci pe mama la gară sau că te doare burta şi trebuie să mergi iute la WC… Într-o aşa cacofonie, mulţi oameni, înspăimântaţi de jefuirea identităţii sau a caselor, au decis să nu deschidă uşa recenzorului cu niciun chip, luând cu asalt primăriile, unde ar fi fost dispuşi să se lase chestionaţi, fără însă „a divulga“ preţiosul CNP. Când purtătorul de cuvânt al INS a ieşit şi a făcut lumină, „cei care refuză să divulge CNP-ul recenzorului nu riscă absolut nicio sancţiune“, multora li s-a luat o piatră de pe inimă. Dar, după trei zile, purtătorul de cuvânt a fost demis, iar CNP-ul a devenit din nou obligatoriu, sub ameninţarea unei amenzi între 1.500 şi 4.500 de lei. Aşa stând lucrurile, furtul de identitate n-a mai contat şi pe uşi au început să apară lipite hârtiuţe cu CNP-uri. Numai că recenzorii, zăpăciţi de schimbarea schimbării, cu genţile rupte şi doar pentru 750 de lei brut, au renunţat să revină şi să copieze numerele de pe uşi.

În fine, Patriarhia Română a dat un comunicat în care îi îndemna pe credincioşi să-şi declare credinţa, întrucât „datele statistice vor fi de folos (…) pentru pregătirea şi dezvoltarea programelor etc.“, adică pentru banii pe care statul ar urma să-i încredinţeze BOR. Din partea cealaltă, a sărit Remus Cernea, în fruntea campaniei Afirmă ce gândeşti, invitându-i pe atei, agnostici, liber cugetători, sceptici sau indiferenţi la religie să-şi declare opinia, tocmai pentru a mai tăia din felia bugetară a BOR. Însă, în toiul operaţiunii, nu a mai fost clar dacă întrebările legate de religie şi etnie sunt sau nu obligatorii. Încolţit de o jurnalistă, Ştefan Truică, şeful Direcţiei de Statistică şi Recensământul Populaţiei din INS, şi-a dus mâna la frunte, a căutat într-o carte şi a spus: „faptul că scriem «Nu declar» înseamnă că declarăm ceva. Deci, se cheamă că am răspuns“. Dar dacă şi la CNP spunem „Nu declar“, a insistat reporterul? La CNP se ia amendă, a oftat directorul…

Cu mari dificultăţi de exprimare, Vergil Voineagu, directorul INS, s-a plâns că promovarea recensământului nu a fost posibilă decât la TVR, întrucât televiziunile comerciale i-au cerut 900 de milioane de lei vechi, adică vreo 20.930 de euro. La milioanele de euro duse pe apa sâmbetei, e, să recunoaştem, o economie!

Că recensământul 2011 este un eşec e limpede: ce strategii, ce programe se vor putea elabora pe baza unor date aproximative, cu atât mai mult cu cât, către sfârşit, recenzorii au completat „din burtă“ formularele? Şi încă ceva: ce încredere mai poţi avea de-acum înainte în datele furnizate de INS? Evident, niciuna! //

Cuvinte cheie: recensamant, CNP, date personale, INS, recenzori