PSD MONOPOLIZEAZA instituțiile statului: BANCA NATIONALA, CURTEA DE CONTURI si RADIODIFUZIUNEA sunt in mana partidelor din arcul MAJORITAR

P.c. | 17.06.2014

Pe aceeași temă

Vacantarea unor posturi în instituțiile de stat subordonate Parlamentului a devenit un nou prilej pentru întărirea controlului exercitat de PSD. Instituțiile pentru care s-a dus bătălia au, fiecare, o miză importantă: Banca Națională are un rol important în plan financiar, Curtea de Conturi controlează cheltuirea banilor publici iar Societatea Română de Radiodifuziune (SRR) asigură mediatizarea într-un an electoral. Numirile au fost și un prilej pentru Victor Ponta de a scăpa de oa­meni din Executiv care nu mai erau pe aceeași lungime de undă cu el, relateaza Romania Libera.

 

Postul de guvernator al BNR nu a generat dispute, toate partidele sprijinind păstrarea în funcție a lui Mugur Isărescu, care a fost validat de plenul Parlamentului pentru un nou mandat de cinci ani de zile. În Consiliul de Administrație, PSD a obținut patru locuri. Ieri, social-democrații au făcut două mutări-surpriză pe lista propunerilor pentru BNR: Liviu Voinea, ministru al Bugetului, a fost votat ca viceguvernator al BNR, iar secretarul de stat în Ministerul Finanțelor, Gheorghe Gherghina, a devenit membru al CA.

 

Cei doi urmează să renunțe la posturile în Executiv, pe fondul informațiilor neoficiale potrivit cărora Liviu Voinea că s-ar fi opus inițiativei lui Victor Ponta de a reduce CAS cu cinci procente, fără acordul FMI. Voinea și Gherghina ar fi propus măsuri de tăiere de cheltuieli pentru a compensa reducerea CAS. Atât premierul, cât și Liviu Voinea au susținut că nu ar fi existat divergențe între ei.

 

CITITI SINoul CA al BNR a fost validat de Parlament. BNR are cel mai de stanga Consiliu de Administratie. Liviu Voinea, Gheorghe Gherghina si Daniel Daianu i-au inlocuit pe Cristian Popa, Nicolae Danila si Napoleon Pop

 

Totuși, în cursul zilei de ieri au apărut primele semnale că lucrurile nu au stat chiar așa. Premierul Victor Ponta a afirmat, în cadrul unui interviu pentru Agerpres, că România poate accesa în orice moment linia de credit de două miliarde de euro, după ce delegații FMI și CE au părăsit săptămâna trecută Bucureștiul, în urma deciziei Guvernului de a reduce CAS cu cinci puncte procentuale. La sfârșitul săptămânii trecute, Liviu Voinea afirmase exact contrariul: că Executivul nu poate accesa linia de credit pusă la dispoziție de FMI.

 

Pe de altă parte, mutarea lui Gheorghe Gherghina de la Finanțe este o premieră, acesta fiind un veteran al ministerului și autorul neoficial al proiectelor de buget post-decembriste. De altfel, Gherghina a menționat ieri că lucrează în minister din anul 1987, cu o întrerupere de patru ani, când a fost tot la BNR.

 

Voinea și Gherghina i-au înlocuit pe alți doi candidați aflați pe lista inițială a PSD, Cristian Popa și Nicolae Dănilă. Aceștia au candidat fără sprijinul PSD și au pierdut căzând victime ale jocurilor politice. De altfel, la comisii nici nu au avut loc audieri, trecându-se direct la vot. Deputatul PDL Andreea Paul a cerut cuvântul şi a declarat în şedinţă că Cristian Popa este cel mai bun profesionist din BNR şi regretă votul acordat de colegii săi.

 

CITITI SIOvidiu Miculescu, gasit INCOMPATIBIL de ANI, propus pentru un nou mandat ca președinte-director general al SRR

 

Pentru celelalte locuri, PSD i-a propus pe Florin Georgescu, care a fost votat prim-viceguvernator, și pe Daniel Dăianu – ales membru în CA.

PNL a obținut un post de viceguvernator pentru Bogdan Olteanu, care va mai rămâne încă cinci ani în Banca Națională. În CA au mai intrat Virgil Stoenescu (susţinut de PDL), Agnes Nagy (susţinută de UDMR) şi Dinu Marin (susţinut de PC).

 

Împărțirea locurilor în CA al BNR a generat controverse pentru că social-democrații nu au respectat cutuma parlamentară, potrivit căreia mandatele se repartizează direct proporțional cu numărul de parlamentari. PSD a luat patru locuri, iar partidele din opoziție PNL și PDL, au fost puse pe același plan cu UDMR și PC, obținând câte un singur loc. Și aceasta deși PNL are 143 de parlamentari, PDL – 55, UDMR - 26, iar PC – 23.Tot ieri, fostul ministru al Muncii din partea PSD şi fost preşedinte UNPR, Marian Sârbu, a fost avizat de Comisiile reunite de buget-finanţe din Parlament pentru a prelua poziţia de prim-vicepreşedinte al ASF, în locul lui Daniel Dăianu, care a demisionat din funcţie pentru a candida pe o poziţie în CA-ul BNR.

 

În cazul Curții de Conturi, partidele din arcul majoritar au luat toate funcțiile vacante, încălcând și în acest caz cutuma parlamentară. Astfel, PSD are patru mandate, iar UDMR și PC câte unul. PNL și PDL nu au obținut niciun post, deși au mai mulți parlamentari, comparativ cu UDMR și PC.

 

Preşedintele Comisiei de buget-finanţe din Senat, Cosmin Nicula (PSD), a fost validat ieri de Comisiile de buget din Parlament pentru un post de vicepreşedinte la Curtea de Conturi. Ceilalţi consilieri ai Curţii de Conturi sunt Constanţa Donovici (PSD), Dan Firţescu (PSD), Marius Vorniceanu (PSD), Ileana Manuela Pieleanu (PC) şi Dedsi Attila (UDMR).

 

Potrivit listei de posturi votate de plenul celor două Camere, partidele din arcul guvernamental urmează să domine Consiliul de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune.

 

Astfel, PSD a obținut trei locuri, pentru care i-au nominalizat pe Mirela Ioana Fugaru, Ilie Virgil Daniel și Ruxandra Săraru. UDMR și PC vor avea câte un post pentru Demeter Andras Istvan și, respectiv, Alina Stanciu. Tot un post a primit și PP-DD, partid care a inițiat, recent, o colaborare cu PSD și care a nominalizat-o pe Alexandra Dumitraș. PNL și PDL au obținut câte un singur post, nominalizându-i pe Ducu Bertzi, respectiv pe Radu F. Alexandru. Al nouălea loc revine Grupului Minorităților și va fi ocupat de Ana Florea. Această împărțire între formațiunile parlamentare încalcă reglementările din legea radioului public, potrivit cărora cele nouă posturi numite de Parlament se repartizează conform ponderii fiecărui partid. Președintele Comisiei de cultură a Camerei Deputaților, Gigel Știrbu (PNL), a anunțat că liberalii vor depune o contestație la Curtea Constituțională.

 

Restul locurilor din CA al SRR au revenit Administrației Prezidențiale, care a propus-o pe Maria Țoghină, Executivului care l-a propus pe Ovidiu Miculescu. Din partea angajaţilor SRR, au fost propuşi ca membri titulari Nicoleta Viorica Balaci şi Adrian Doroş.

 

Coaliția majoritară nu s-a opit aici. Comisiile juridică, de drepturile omului şi de egalitate de şanse au avizat, ieri, cu majoritate de voturi, candidatura Luminiţei Gheorghiu (propusă de UNPR) pentru un loc în Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD).

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22