PSD la sfat

E greu de stiut ce vor fi crezut sustinatorii lui Vasile Dancu si ai asa-numitului Grup de la Cluj cand au aflat despre imbratisarea cu Marian Vanghelie de la marele sfat al conducerii PSD care a avut loc pe 13 iulie. Poate ca s-au gandit, ca si observatorii neutri, ca PSD a devenit un partid in care nu se produc rupturi, iar de dragul unitatii partidului te faci frate si cu Vanghelie, cel care te-a bestelit public si ti-a cerut excluderea. In ceea ce-l priveste, Marian Vanghelie si-a domolit si el retorica si a acceptat oferta de reconciliere venita de la Cluj. Desi a fost comentat in mass-media ca un moment spectaculos, scena imbratisarii dintre cei doi adversari are toate elementele unui déjà vu in politica. Ne-am obisnuit cu rezolvari de tipul "pupat toti Piata Endependenti", asa ca nici macar dezamagiti nu putem fi de ceea ce pare a fi o cedare din partea Grupului de la Cluj.

Momentul are alta semnificatie, desigur, daca pornim de la premiza ca amenintarile cu excluderea la adresa lui Vasile Dancu si Victor Ponta nu au fost de fapt initiativa liderului PSD Bucuresti, ci a insusi liderului PSD Mircea Geoana, deranjat de declaratiile publice transante ale vicepresedintelui sau ardelean. Poate ca asa s-au manifestat "fermitatea liderului si intelepciunea rabinului", cu ajutorul carora Mircea Geoana promitea sa rezolve conflictul izbucnit intre cele doua personalitati. In acest caz imbratisarea Dancu-Vanghelie poate fi interpretata ca un armistitiu incheiat de clujeni cu Mircea Geoana, dar nu de teama excluderilor, ci in vederea reluarii bunelor relatii. Sa nu uitam ca nimic nu este ceea ce pare in PSD. De aceea nici declaratiile dure ale domnului Geoana, potrivit carora nu ar fi creatia Grupului de la Cluj, ar putea echivala de fapt cu o reafirmare a autoritatii liderului partidului in vederea deschiderii unei noi etape - caci de nimic nu are partidul nevoie mai mult decat de o noua etapa in evolutia sa post-referendum.

 Chiar daca nu o recunoaste public, partidul domnilor Geoana, Dancu si Vanghelie nu si-a revenit dupa esecul suferit la referendumul din 19 mai. Strategia sa de a continua o relatie ambigua cu PNL s-a dovedit perdanta, exact in momentul in care PSD a incercat sa se relanseze prin impunerea  Legii pensiilor. Abil, premierul Tariceanu - aflat si el in criza de imagine dupa referendum - a preluat tema si si-a atras simpatia pensionarilor. Adica exact a categoriei pe care PSD o considera o parte a electoratului sau captiv.

 Cum majorarea pensiilor nu mai poate fi utilizata de PSD ca atu in campania electorala pentru europarlamentare, partidul va trebui sa-si gaseasca alt mesaj credibil. Deocamdata nu-l are si, se pare, nici nu se asteapta la rezultate prea bune. Seful de campanie, Liviu Dragnea, apropiat al Grupului de la Cluj, risca sa plateasca oalele sparte impreuna cu Dan Darabont, fostul primar al Sectorului 6 din vremea guvernarii Nastase. Cine vor fi insa candidatii partidului pentru forul legislativ de la Strasbourg? Votul intern de vineri l-a declarat castigator pe Cristian Diaconescu si a dat sperante unor personalitati cu experienta ca Adrian Severin sau Ioan Mircea Pascu. Se pare insa ca domnul Diaconescu nu a fost prea incantat de perspectiva de a fi cap de lista pentru europarlamentare. Este firesc sa fie asa, caci toata lumea stie ca  Parlamentul European este de fapt un loc de exil politic bine platit pentru cei care sunt scosi din prim planul scenei politice nationale. Or, domnul Diaconescu nu are nici o intentie de a iesi din politica nationala. In cele din urma, chestiunea a ramas nedecisa, iar listele urmeaza sa fie definitivate la toamna. PSD este prins in capcana propriului declin: daca nu pune personalitati puternice pe lista pentru PE, risca un scor slab care va avea un efect psihologic defavorabil asupra perceptiei sale la alegerile cu miza din 2008. Daca-si iroseste insa personalitatile pentru PE, ramane extrem de slab reprezentat in tara. Mai exista si varianta mai putin eleganta de a numi in fruntea listei un lider pe post de locomotiva electorala, doar pentru a-l rechema in urmatoarele luni, lasand la Strasbourg un supleant. Daca aceasta strategie este denuntata convingator inainte de europarlamentare, PSD va pierde din nou, pentru ca nimeni nu va crede ca domnul Diaconescu va pleca din politica nationala. Cum ar zice Caragiale: din aceasta dilema nu puteti iesi!

Iata deci ca divanul PSD din 13 iulie nu a rezolvat prea multe probleme: reteta succesului la europarlamentare nu a fost gasita, mesajul partidului ramane invechit si confuz, iar disensiunile din interior au fost doar anesteziate pe perioada vacantei de vara. In plus, PSD nu a rezolvat cea mai mare problema a sa, cea care genereaza si o buna parte dintre conflictele interne: nu a gasit o strategie eficienta si consecventa de raportare la putere, adica nu s-a hotarat daca e la putere, in opozitie sau in aceeasi situatie ambigua care i-a creat mai multe probleme decat i-a rezolvat. Raportul suzeran-vasal pe care PSD spera sa-l instituie intre sine si guvernul Tariceanu s-a transformat intr-un joc de-a soarecele si pisica pe care PSD nu l-a castigat si nici nu-l mai poate controla pe perioada vacantei parlamentare. Nici Mircea Geoana, nici partidul sau nu-si mai pot permite noi esecuri, pentru ca scadentele electorale se apropie. Cum initiativele falimentare ale referendumului si majorarii pensiilor au fost initiate sub influenta lui Viorel Hrebenciuc, in ciuda opozitiei Grupului de la Cluj, nu este exclus ca Mircea Geoana sa se reorienteze catre prietenii sai ardeleni, incercand sa puna capat declinului partidului. Abia atunci s-ar putea vedea daca acest grup are cu adevarat si o solutie politica, nu doar o buna strategie de imagine.