Provincialism &agrave la roumaine

Pentru mulți politicieni români, orice incursiune în afara hotarelor pare să fie o adevărată aventură. De aceea se și simt copleșiți și neajutorați.

Săptămâna trecută, a fost o mare dezbatere la București pe tema numărului de minute alocate recentei întâlniri dintre Angela Merkel și Victor Ponta. Așa ne-am plimbat între două extreme, după cum cei în cauză doreau să minimizeze sau, din contra, să ridice în slăvi contactul la vârf ro­mâno-german. În fapt, ceea ce contează cu adevărat nu e atât durata întrevederii bi­laterale, cât mesajul de fond transmis de cancelarul ger­man guvernului de la Bu­cu­rești: „Pentru economia ger­mană, este foarte important să fie respectate standardele statului de drept, să existe si­gu­ranță juridică, să fie combătută corupția și să existe transparență“. Declarația Angelei Mer­kel e un semnal neechivoc transmis omo­lo­gului său român: Berlinul este dispus să re­încălzească la nivel politic relațiile cu gu­ver­nul d-lui Ponta, dar, în lumina evenimentelor din vara anului trecut, va continua să mo­ni­torizeze cu atenție evoluțiile de la București. E în egală măsură o mână întinsă părții con­siderate „bune“ din USL (în opoziție cu tabăra Antonescu-Voiculescu), dar și o atenționare că e vorba de o încredere con­diționată.

E greu de crezut că un can­celar german ar menționa vre­odată chestiuni legate de justiție și statul de drept într-o întâlnire cu omologi din Uni­unea Europeană (poate doar cu excepția Bulgariei). Și nu doar în relație cu țări ca Olan­da sau Austria, ci și dacă ar fi vorba de Grecia sau Portugalia, state venite mai târziu în UE și astăzi puternic afectate de criza economică. Altele ar fi fost subiectele abordate: dacă trebuie sau nu să fie aban­do­nate măsurile de austeritate, reglementarea industriei bancare, politicile pe energie. Faptul că asta se întâmplă în cazul României e un indiciu al statutului politic precar de care ne bucurăm în interiorul Uniunii Europene.

Dincolo însă de această primă analiză, dez­baterea cu pricina ilustrează maniera profund provincială în care mass-media și mai ales cercurile politice românești se raportează la spațiul exterior. Numărăm minutele alocate unor întâlniri la vârf, sărim ca arși când mai apare ceva legat de România prin tabloidele bri­tanice și ne rățoim, în țară bineînțeles, la cei care au tupeul să ne dea lecții privind sta­tul de drept. Dar pe cât de aprigi și de focoși sunt majoritatea liderilor politici români pe te­ren propriu, atunci când combat pe micile ecra­ne, pe atât de stângaci și crispați se arată a fi atunci când ajung în străinătate sau au întâlniri cu delegații oficiale în țară. Vi-l adu­ceți aminte pe Crin Antonescu primind la Co­troceni, din postura de președinte interimar, o delegație FMI? Deși ceea ce s-a comentat în mass-media a fost în principal felul în care a vorbit în englezește, mult mai relevantă a fost imaginea unui lider care părea total de­pășit de situație, aproape speriat.

Faptul că nu vorbesc mulțumitor o limbă stră­ină de circulație, cultura politică precară, pu­ținătatea contactelor oficiale anterioare sunt tot atâtea explicații pentru acest fenomen. O fotografie care circulă pe Facebook, cu Victor Ponta și Angela Merkel, în care primul pare un școlar scos la tablă, ilustrează acest tip de stânjeneală, deși premierul, care vorbește to­tuși destul de bine două limbi străine, nu este neapărat cel mai potrivit exemplu în acest sens.

Pentru mulți politicieni români, orice in­cur­siune în afara hotarelor pare să fie o ade­vărată aventură. De aceea se și simt copleșiți și neajutorați. Precum Vasile Blaga care, din dorința de a fi amabil cu gazdele din China, a ajuns să facă niște declarații stupefiante privind idealurile și valorile comune care leagă PDL de Partidul Comunist Chinez, crezând că ele vor rămâne la Beijing. Cu toate că într-o lume globalizată capacitatea unui stat de a-și promova interesele pe plan in­ternațional ar trebui să fie o chestiune pri­o­ritară, de unde și nevoia de a avea o re­pre­zentare adecvată, la București aproape ni­meni nu ia în serios astfel de lucruri. Credeți, de exemplu, că la nominalizarea miniștrilor sau a altor înalți demnitari pentru liderii par­tidelor contează cumva acest aspect? Nici vorbă. Mai bine ne ducem războaiele per­sonale și ne consumăm frustrările la noi aca­să. Noi între noi. Mai ales că talk show-uri televizate avem din belșug. //