Protest la sediul CSM fata de revocarea judecatorilor Alina Ghica si Cristi Danilet, organizat pe Facebook

Fara Autor | 01.03.2013

SHARE 13

Pe aceeași temă

Un protest la sediul CSM fata de revocarea judecatorilor Alina Ghica si Cristi Danilet din Consiliu este programat pentru vineri, 1 martie ora 15:00, potrivit unui eveniment creat pe reteaua de socializare Facebook-ul. "E momentul sa iesim de pe Facebook in lumea reala Veniti toti cei care credeti ca revocarea lui Cristi Danilet si a Alinei Ghita este abuziva, intrucat cei doi judecatori NU si-au incalcat cu nimic competentele si NU si-au exercitat in mod necorespunzator atributiile de membri ai CSM" este scris in descrierea evenimentului "Sa cerem dreptate la CSM" initiat de un grup de persoane din societatea civila.



"Dupa 23 de ani de la Piata Universitatii, ani in care multe sperante si vise ne-au fost spulberate, ceva parca incepuse sa functioneze in Romania: Justitia. Dar, ca orice lucru bun, nu trebuia sa dureze mai mult de trei zile. Asa vor unii. Sa nu-i lasam! E momentul sa iesim de pe Facebook in lumea reala!

Veniti toti cei care credeti ca revocarea lui Cristi Danilet si a Alinei Ghita este abuziva, intrucat cei doi judecatori NU si-au incalcat cu nimic competentele si NU si-au exercitat in mod necorespunzator atributiile de membri ai CSM, asa cum sunt acestea specific enumerate in Legea 317/2004 (Sectiunea a 2-a. Atributiile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, art. 35-39; Sectiunea a 3-a. Atributiile sectiilor Consiliului Superior al Magistraturii, articolele 40-43).

Si, mai ales veniti sa spuneti raspicat ca Judecatorii lor ad-hoc nu au adus argumente! E primul pas in subjugarea Justitiei. Ceea ce va urma poate depinde si de noi!

Initiatori Alina Popescu, Laura Stefan, Ana Otilia Nutu, Dana Isabelle Zarojanu, Iulia Briceag,Pusa Frasineanu,Marian Dragomir, Viorel Muha, George Staicu, Emil Moldoveanu, Gabriela Solomoneanu, Duma Victor Sebastian, Octavian Frank.F, Ioana Cosmeanu,Victor Duma", este scris in descrierea evenimentului "Sa cerem dreptate la CSM" de pe Facebook.

Pana la ora publicarii acestei stiri, la evenimentul creat pe Facebook si-au confirmat participarea 100 de persoane.
Protestul inititat pe  reteaua de socializare vine ca urmare a faptului ca cei doi judecatori au fost revocati, marti, de catre Plenul CSM dupa ce pe numele celor doi a fost declansata procedura de revocare in instantele din tara.

Procedura de revocare in cazul celor doi judecatori a fost decalansata in luna ianuarie in toata tara dupa ce acestia au votat pentru procurorul Oana Schmidt Haineala la functia de presedinte CSM (a devenit primul procuror presedinte al CSM) si apoi si-au anuntat si ei candidatura pentru vicepresedintia Consiliului.

Votul pentru procurorul Haineala si candidatura celor doi la vicepresedintie a starnit nemultumiri in randul unor membri ai Consiliului, iar la cateva zile in instantele din tara au fost demarate procedurile de revocare pentru cei doi judecatori.

Marti, in urma votului plenului CSM, Alina Ghica a fost revocata cu 11 voturi pentru si 7 impotriva, in timp ce in cazul lui Cristi Danilet s-au inregistrat 14 voturi pentru si 4 impotriva.

Cei doi judecatori au atacat la sectia de contencios a Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ) decizia CSM. Cele doua actiuni au fost inregistrate joi in instanta, insa, deocamdata, ICCJ nu a stabilit un termen pentru judecarea celor doua dosare.

Sursa: hotnews.ro.

TAGS:

Comentarii 13

Bojidar - 03-03-2013

De ce trebuia sa se ocupe Ghica, Hainela, Danilet si ceilalti membri C.S.M. in frunte cu Luluta Kovesi su nu s-au ocupat. Din RAPORTUL COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIU- MCV 2007 - 2012- 1. Jurisprudența inconsecventă este frecvent semnalată în România și confirmată de părți interesate cum ar fi investitori străini, firme de avocatură și asociații profesionale ale magistraților. Experții au identificat pronunțarea de hotărâri inconsecvente în special în cazuri sensibile implicând persoane la nivel înalt și în cazuri de achiziții publice. Ex. Nastase a fost judecat si condamnat pentru coruptie dar Basescu care a utilizat mai multi bani in campania electorala din 2004 nu a ajuns in justitie. 2. Printre deficientele constatate se numără ignorarea jurisprudenței instanțelor superioare și utilizarea limitată a procedurii recursului în interesul legii. Numărul de recursuri în interesul legii a scăzut în 2011 în comparație cu anii 2007-2009. Iar Santaj Basescu, fost Traian, ne minte cat de performanti au fost si sunt Luluta Kovesi, Livia Stanciu, Daniel Morar, Ghica, Haineala, Danilet si ceilalti membri C.S.M. Niste golani numiti in timpul ministrilor Monica Macovei - Alcool si Catalin Predoiu. Trebuie sanctionata/oprita sinecura basista formata din Laura Ştefan, Sorin Ioniţă, Andreea Pora, Tapalaga, Turcescu, Banciu, Ana Otilia Nuţu, Suzana Dobre, s.a.m.d. . care minte, fura si dezinformeaza.

Răspunde

Io din popor - 03-02-2013

ce a fost ilegal aici, in revocarea celor doi? am fost implicat odata in activitatea unui holding, in care comitetul managerial era alcatuit din managerii firmelor! cand un manager de firma isi prezenta punctul de vedere el reprezenta interesele firmei! La un moment dat un manager de firma a fost schimbat si noul manager a fost delegat sa prezinte interesele firmei! nimeni nu a protestat, s-a luat act si s-a refacut lista cu semnaturi! csm este un comitet care exprima, prin intermediul reprezentantilor, interesele celor de jos! Domnul Danilet si doamna Alina Ghica nu i-au consultat pe cei pe care ii reprezinta atunci cand au votat un procuror in fruntea csm! li s-a reprosat acest lucru si ca atare cei de jos au decis destituirea, in sensul ca nu-i mai vor ca reprezentanti! nu ar fi rau ca noilor reprezentanti sa li se treaca in fisa postului obligatia organizarii de referendumuri prin intermediul sistemului on-line inainte de orice vot, astfel ca atunci cand voteaza sa aiba mandatul celor de jos! mie mi se pare ca asistam la o premiera democratica exceptionala, care ar putea fi extinsa si in alte situatii, la nivel de parlamentari, de lideri sindicali, de lideri de opinie etc..de organizatii profesionale, gen ugir...etc. eu constat un fenomen, anume privatizarea functiilor de natura publica! exista nenumarate situatii in care liderii aflati in fruntea unor entitati ( ong-uri, fundatii, comitete ) isi privatizeaza functia odata ajunsi acolo si vorbesc in numele fundatiei promovandu-si propriile interese, scapand controlului public! este mult mai plauzibil sa doamna Ghica si domnul Danilet sa fie in aceasta situatie decat ca zeci de instante din tara sa fie controlate politic si ca toti judecatorii sa fi actionat consensual, la un apel nontransparent politic si de care nu s-a auzit nimic! dar ca vechea conducere a fost asigurata de unii si ca s-a incercat rotirea cadrelor acolo si la sedinta de pomina a participat presedintele tarii, nu spunem nimic, ca si cum totul e firesc! presedintele SUA participa des la sedintele curtii supreme de justitie si ia cuvantul acolo spunandu-le judecatorilor ce si cum? iar pe de alta parte, o dam cu incalcarea separarii puterilor in stat si cu amenintarea la statul de drept si cu reforma in justitie, care e gata, terminata...texte si vorbe...o fi semanand domnul Danilet partial cu Tudor Vladimirescu, partial cu Agamita Dandanache, dar parca ceva esential barbatesc ii lipseste..l-am auzit vorbind la televizor in momentul respectiv, mai avea putin si plangea..cum lui sa i se ia coledziul? in cel mai rau caz am putea interpreta numirea domniei sale ca un act politic si revocarea ca un alt politic..dar eu unul il vad ca un act democratic..repetam aceeasi poveste care a fost cu Rodica Culcer, ca daca nu-si va lua si salariul si pensia in acelasi timp, o sa cada la pamant autonomia televiziunii publice.. ca sa vezi cum stau reforma si institutiile statului pe cate un singur om

Răspunde

cristian mihaescu - 03-02-2013

Imi pare rau ca am aflat tarziu despre acest protest, as fi vrut sa particip! Felicitari organizatorilor! Daca e posibil, organizati-le, va rog, mai din timp, pentru o participare mai larga! Stiu, evenimentele s-au precipitat, dar eu nu sunt din Bucuresti... Probabil ca mai sunt si altii ca mine...

Răspunde

val - 03-02-2013

Toata admiratia pentru cei care au initiat si au participat la protest. Este timpul ca societatea civila sa iasa din letargie si sa restabileasca prestigiul Pietei Universitatii, pangarit de mercenarii USL, de tip Dogaru. Daca nici un fenomen atat de revoltator precum demiterea celor doi judecatori nu ne revolta si daca transformarea judecatorilor in gloata atat de grosolan manevrata nu ne alarmeaza, insemna ca poporul roman este mort! Nimic nu este mai important in acest moment decat dreptatea pentru Alina Ghica si Cristi Danilet. Ei reprezinta picatura care poate rasturna balanta Justitiei ca sa poata fi aservita mafiei jefuitorilor Romaniei. Totul este limpede: ticalosii au furat revolutia, au jefuit Romania, au distrus-o si cum averile lor uriase sunt prea proaspete si evident ilegitime, vor sa se apere de pericolul de a fi judecati, sa foloseasca Justitia pentru a-si consolida si legitima statutul de proprietari vesnici peste ce au furat. Ar fi cazul ca societatea romaneasca sa iasa din letargie si sa opreasca macar aceasta ultima ticalosie a mafiei postcomuniste. Sper ca romanii nu vor permite ca acesti doi judecatori sa fie pedepsiti pentru "pacatul" de a se fi opus ticalosirii Justitiei.

Răspunde

Elisabeta - 03-01-2013

Sunt cu tot sufletul alaturi de cei care au organizat acest protest. Sper ca organizatorii sa nu se opreasca numai la acest miting. Din cate imi amintesc in urma cu ceva timp ONG-urile erau mult mai active. Acum se intampla unele lucruri chiar mai grave decat in perioada 2000-2004 (asa cum este excluderea celor doi judecatori din CSM) si majoritatea ONG-urilor tac. Ce spun d-na Mungiu sau d-l Pirvulescu de ceea ce s-a intamplat la CSM? Nu am gasit eu parerea dumnealor sau nu au nici o parere?

Răspunde

Mih - 03-01-2013

"S" de la "Sandel", "Securist", "Secatura"? S-ar cam potrivi toate...

Răspunde

Ela- 1 MARTIE - 03-01-2013

Pentru ca nu am unde sa trimit urmatorul mesaj, am ales sa-l scriu aici !: Fiecare dintre noi asteptam sa se intample ceva frumos in viata noastra, fiecare dintre noi asteptam primavara, fiecare dintre noi ne dorim sanatate si sa ni se indeplineasca dorintele. Fie ca Dumnezeu sa ocroteasca Romania si pe romani, sa le dea fiecaruia ce au nevoie, sa ne ajute sa fim mai iubitori, mai iertatori, mai indragostiti, mai harnici, mai destepti, mai inventivi, mai credinciosi, mai toleranti, mai prezenti in viata politica, mai demni ca facem parte din neamul romanesc . Toate acestea, vi le doresc cu drag, voua, doamnelor si domnisoarelor ce lucrati la Revista 22....Va mai doresc, sa va bucurati de viata, sa aveti tot timpul in suflet inocenta unui copil, intelepciunea lui Solomon , dragostea unei mame si multe, multe flori de trifoi in viata! Cu respect si consideratie, bunica Ela.

Răspunde

felicia - 03-01-2013

Sunt solidara cu cei doi (A. Ghica si C.Danilet). Voi fi acolo.

Răspunde

- 03-01-2013

la zid cu ei !!!1 Liana pregateste cataroiele, sa ii lapidam by the book.

Răspunde

Liana - 03-01-2013

Nu stiu ce pregatire aveti pt a aprecia activitatea d-rei Laura Stefan dar din cuvinte nu dati dovada de prea multa inteligenta.In ceea ce priveste cei 1200 judecatori sunt si ei probabil papusile gonflabile ale Monei Pivniceru si USL.

Răspunde

judex - 03-01-2013

Ce de Monica Macovei intr-un singur loc...Un semnal incurajator. Se impune si un Morartoriu. Solutia Bute: un-doi. Si el este roman, deci se poate.

Răspunde

dus-intors - 03-01-2013

se fac presiuni asupra justitiei si se creaza un climat de neincredere in functionarea justitiei, cum foarte bine spunea raportul MCV.

Răspunde

SocrateS - 03-01-2013

vin si cei 1200 de judecatori? pe "esperta in coruptie" ,numita laura stefan,fosta consiliera macovei o stim cite parale face :)

Răspunde

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22