Prometeu şi imperiul libertăţii (Recenzie)

„Ideile au consecinţe“ – formula memorabilă şi profetică a filosofului american Richard M. Weaver ar putea fi una dintre cheile de lectură în abordarea primului volum din monumentala trilogie a lui Leszek Kołakowski, Marile curente ale marxismului.*
Odată cu editarea acestei cărţi în traducere românească, proiectul imaginat de Vladimir Tismăneanu la Curtea Veche, proiect ce are în centrul său colecţia Constelaţii, face un pas decisiv în direcţia constituirii unui repertoriu de texte canonice susceptibile de a asigura celor de astăzi o educaţie dominată de dublul imperativ al raţionalităţii liberale şi spiritului critic.

În definitiv, apariţia acestui volum nu este accidentală, în măsura în care el restituie un element capital din osatura intelectuală identificabilă în eşafodajul Raportului Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste. Celor care pun în cauză legitimitatea convocării unor dimensiuni ideologice în ordinea analizării socialismului real, traducerea exemplară de astăzi le procură o lecţie în marginea relaţiei dintre idei, practică politică şi crimă de stat.

Căci ironiile istoriei marchează destinul veacului trecut. I-a fost dat culturii poloneze să lase ca legat antitotalitar două cărţi ce ilustrează, magistral, acest proces de dezvrăjire a tiraniei sovietice. Alături de Gândirea captivă a lui Milosz (apărută şi ea în variantă românească în seria Zeitgest de la Humanitas, colecţia coordonată tot de Vladimir Tismăneanu), Marile curente ale marxismului devine un reper în itinerariul uman şi intelectual al elogiului libertăţii.

Critica marxismului este, în cazul lui Kołakowski, un pas în direcţia constituirii unui program politic în centrul căruia va plasa personalismul democratic. Umanismul său anunţă şi fecundează, ideologic, Solidaritatea. Şi aceasta pentru că demersul lui Kołakowski este unul fondator, în plan etic şi filosofic: vălul de religie mântuitoare al marxismului este înlăturat, iar legitimitatea tiraniei este pusă în cauză. Alianţa dintre muncitorime şi intelectualitatea critică este facilitată de efortul pedagogic al lui Kołakowski însuşi.

Există o latură asumată autobiografic-critică în volumul lui Leszek Kołakowski. Exorcizarea religiei marxiste este şi detaşarea de un trecut în economia căruia ataşamentul faţă de materialismul dialectic şi istoric a jucat un rol esenţial. Revizuirile lui Kołakowski sunt, aşadar, inseparabile de un traseu pe care îl urmează atâţia intelectuali europeni: ieşirea din imperiul libertăţii ca necesitate înţeleasă şi explorarea unui nou umanism, epurat de escatologia marxistă.

De aici, o preocupare de a aborda problematica genealogiei marxismului dintr-o perspectivă pe care filosoful însuşi o defineşte, în deschiderea cărţii, ca fiind una de „autocritică culturală“. Este vorba, sugerează filosoful polonez, de o grilă de lectură afină cu cea pe care o pune în pagină Thomas Mann în Doctor Faustus. Interogaţia fondatoare a lui Mann trimite către natura complexă şi demonică a spiritului modernităţii înseşi. Relaţia dintre naţional-socialism şi înalta cultură germană nu este mai puţin relevantă pentru anatomia regimului totalitar decât analiza practicii de guvernare efective: demersul lui Mann expune rădăcinile unei rătăciri colective şi propune o cale către redescoperirea demnităţii intelectuale.

De pe un alt versant, opul monumental al lui Kołakowski are ca obiectiv investigarea versantului complementar celui naţional-socialist: puterea de seducţie a marxismului, înscrierea sa în tradiţia filosofică germană şi utilizarea lui ca temei al ideocraţiei comuniste sunt factori pe care Kołakowski refuză să îi trateze separat, învocând o disciplină a istoriei ideilor. În cele din urmă, ca şi în cazul naţional-socialist, ideile au consecinţe, iar lectura marxismului nu poate fi disociată de legatul tragediei istorice a veacului XX. Ca şi Mann, Kołakowski îşi asumă una dintre misiunile centrale ale intelectualilor dedicaţi cauzei libertăţii, aceea de a deschide un drum la capătul căruia se află eliberarea de sub vraja idolatriei şi fanatismului.

În oglindă cu precizarea naturii demersului său, Kołakowski formulează, la finele volumului, o interogaţie esenţială: până la ce punct teoria lui Marx poate fi privită ca fiind responsabilă pentru ordinea totalitară a veacului XX?

Se poate spune că această întrebare marchează despărţirea filosofului polonez de o întreagă serie de voci intelectuale pentru care eşecul socialismului real nu este decât confirmarea, paradoxală, a validităţii tezelor lui Marx însuşi. Încă o dată, lecţia lui Kołakowski este una a moderaţiei şi nuanţelor: chiar dacă filosofia lui Marx nu poate fi indicată ca sursă a practicii totalitare, ea cuprinde acei germeni ideologici pe care regimurile secolului XX îi vor exploata, în vederea constituirii unei ordini a fericirii colective.

Lectura lui Kołakowski localizează, cu precizie chirurgicală, punctele în care profetismul marxist a putut legitima viitoarele crime de stat. De la credinţa în natura malefică a proprietăţii de stat până la viziunea unei societăţi din care orice tensiune / conflict de clasă să fie eliminate, teologia lui Marx a oferit un repertoriu de teme ce puteau fi transformate în agenda unei guvernări întemeiate pe violenţă. Formularea memorabilă a lui Kołakowski rezumă un parcurs al ideilor. Tranziţia de la visul prometeic la realitatea coşmarului ţine de esenţa socialismului real. Imperiul libertăţii este un cadru al diformităţii societale: „Şi astfel Prometeu s-a trezit din visul său de putere ca Gregor Samsa din Metamorfoza lui Kafka“.

O astfel de viziune mobilizează un potenţial critic care rămâne singular în spaţiul reflecţiei europene postbelice. Alături de Raymond Aron, Kołakowski este unul dintre cei care deconstruiesc marxismul din perspectiva unei filosofii a libertăţii. În locul unei imagini canonice ce acreditează realitatea existenţei unei analize ştiinţifice, gânditorul polonez oferă unghiul de abordare ce redă marxismului autentica sa natură: aceea de profeţie seculară, capabilă de a organiza, la nivelul societăţii, resentimentul şi pulsiunea demonică.

De aici, capacitatea marxismului de a supravieţui în medii în care legile economiei capitaliste nu operează, în acord cu teologia materialistă. Indiferent de natura tipului de societate în care se va înrădăcina, marxismul va fi motorul solidarizării în numele valorilor gemene ale speranţei şi urii.

Aparenta ştiinţificitate a tezelor lui Marx camuflează un nucleu ideatic de natură profetică, nucleu care va alimenta escatologiile seculare ale veacului XX. Hibridizarea marxismului nu afectează credinţa, centrală, în capacitatea raţiunii umane de a descoperi legile care să permită saltul către ordinea edenică. Relaţia cu reflecţia europeană care îl precede, relaţie analizată în detaliu de Kołakowski, nu modifică noutatea radicală a proiectului marxist.

El încetează să mai fie utopic în momentul în care identifică un mecanism legic, care se revendică de la o întreagă moştenire europeană. Trecerea de la reflecţia filosofico-economică la modificarea efectivă a societăţii, recurgând la violenţă, este mutaţia ce explică acomodarea marxismului la provocările modernităţii. Marxismul este o religie seculară care, negându-şi natura, aspiră să colonizeze un spaţiu prin excelenţă religios. Imaginea partidului ca o biserică, obsesia „deviaţionismului“ şi „sectarismului“ traduc această particularitate a istoriei ideilor.

Fascinaţia prometeică marxistă, accentuată de Kołakowski, are un pandant pe care regimurile comuniste îl vor expune fără ambiguitate.

Liberarea celor oprimaţi vine cu un preţ ce ţine de disciplinarea societăţii în întregul ei. Aruncarea cătuşelor anunţă naşterea unei lumi pentru care dialectica devine o justificare a crimei şi torturii. Filosofia este castrată, redusă fiind la postura unei vulgate ce susţine ideocraţia. Descurajarea reflecţiei marxiste în lagărul socialist nu este un accident, ci o consecinţă a opţiunilor care se legitimează prin invocarea geniului lui Marx. Osificarea marxismului, muzeificarea lui sunt parte din această reîncătuşare a lui Prometeu de către partid. //

// LESZEK KOŁAKOWSKI 
// Marile curente ale
    marxismului, volumul I,    
    Fondatorii,
    traducere de S.G. Drăgan.
// Editura Curtea Veche, 2009