Privirea din oglinda... ideea de atelier

Exista un dramatism latent in opera non-dramatica a lui Gellu Naum, suprarealist excentric curentului oficializat, caci, asa cum se confesa apropiatilor, l-a perceput/trait dintru inceput ca un mod de viata. In treacat spus, miscarea "oniricilor", brutal dizolvata, si chiar destine ce-si ignora geneza, au fructificat filonul subteran care alimenteaza ambivalenta genurilor, anihiland rigiditatea conventiilor. Developat intr-o lectura scenica seducatoare prin bogatia plastica, relieful melodic original si pregnanta reflectiei, fara nimic comun ambiantei omagiale de conjunctura (omagiu continut totusi in substanta, la 90 de ani de la nasterea pohet-ului) si de teatru radiofonic cu toata scenaristica aferenta recitalului encomiast, acest aspect prea putin explorat focalizeaza in spectacolul regizoarei Nona Ciobanu Orfeu - sau cum sa te dezbraci de pene identitatea unei vocatii. Indraznim s-o afirmam fara inconjur, un spectacol exceptional. Studioul Toaca ne ofera acum la Teatrul Foarte Mic un alt(fel de) traseu, complementar creatiei dramaturgice redescoperite in acelasi spirit de Alexandru Tocilescu si Mihai Maniutiu cu spectacolele de referinta Poate, Eleonora de la Mundi, respectiv Exact in acelasi timp la Nationalul clujean.
Reprodus cu parcimonie, verbul are o reverberatie aparte in magia elaborata cu instrumentele la vedere, ele insele semne ale imaginarului real corelativ acelui mister atoatecuprinzator. Un scenariu pornind de la poemele si fragmente din romanul Zenobia, pe cat de inteligent pe atat de sintetic, deschis spre experimentul ce desfide gesticulatia, conceptualizeaza interogatiile lumii moderne, ale carei mijloace tehnice devin astfel "actori" ai temeiurilor arhetipale. Alternanta mitului orfic traversand civilizatiile cu descantecul (ori des/cantecul) popular romanesc, prelucrate in logica unui continuum contrastiv, e analoga supraimpresiunilor video pe obiectele de decor sau pe trupul interpretilor, operand transferul de la vis la reversul lui, de la imaginea nesfarsitului vertical la cea a mainilor indragostite care transgreseaza distantele. Scenografia, gandita ca semn si punct de sprijin pentru dinamica reprezentatiei, ofera cadrul si structura necesare improvizatiei, configurata geometric, in acord cu ideea regizorala.
Sunt elemente nude, recuzita transfigurata de si transfigurand prezenta, miscarea si gestul in simbol, peste care se suprapun planuri succesive de semnificatie intr-o parabola existentiala a limitei si nemarginirii; iubire-moarte-renastere, ascensiune-cadere-regasire prin celalalt, spatiu de granita unde vorbeste tacerea, conducand discursul poetic in zona cautarii nelinistite si a memoriei esentiale. Dedublare intruchipata prin opozitia dintre zei si muritori, fertila unui joc in care nici un moment nu este gratuit, relevand o lectura teatrala de tinuta. Chiar daca ii vom mentiona la sfarsit, membri ai unei echipe perfect sudate, dotati cu variate posibilitati expresive cum sunt Liliana Gavrilescu, talentata actrita si interpreta a "descantecului", creatoare de masti impreuna cu Viorel Pater, si manuitor de papusi, Iulian Baltatescu, rostind sugestiv textele lui Gellu Naum, totodata autor al light design-ului, proiectii, grafica ce imprima spectacolului conotatii surprinzatoare, cu totii isi merita aplauzele. Este vorba de muzica celebrului Alexander Balanescu, pe care l-am mai admirat cu al sau Balanescu Quartet, tinerii actori Dana Tapalaga si Adrian Ciglenean stapanind remarcabil arta expresiei corporale, precum si Adeline Pater, creatoarea costumelor in nota de contrapunct si stilistica definitorii acestei productii realizate in parteneriat cu Studioul Toaca, prin care Teatrul Foarte Mic isi reconfirma programul propriu unui laborator de creatie. Sau Atelier, mai explicit, desi termenul candva demn de tot interesul si-a cam epuizat, prin proasta utilizare, sensul initial, devenind mai nou moneda de schimb. Sau tocmai de aceea. Privirea din oglinda este mai presus decat chipul care s-ar dori inramat acolo.