Privatizarea anticomunismului

În Romania privatizarea a început cu revolutia. Beneficiar unic a fost Ion Iliescu. A ramas domeniul sau exclusiv, aparat de Institutul Revolutiei Romane, pe care l-a fondat pentru a legitima istoriografic interpretarea sa asupra evenimentelor. Apoi, au privatizat comunismul. Beneficiari au fost nomenklatura si cadrele superioare ale Securitatii, care si-au împartit frateste tortul economiei nationale, firmele Securitatii si banii partidului unic. Acum, atat Emil Constantinescu, cat si Calin Popescu Tariceanu încearca sa privatizeze anticomunismul, primul pentru a reveni pe prima scena politica, al doilea pentru a-si consolida pozitiile în fata lui Traian Basescu. Demersurile lor sunt mai legate între ele decat par la prima vedere si se înscriu într-o campanie de discreditare a lui Basescu, coincidenta sau nu cu ofensiva unor grupuri de interese.

Romania a avut un anticomunism viguros, care s-a nascut la 1918. A avut o ramura democratica, în cadrul partidelor istorice, care a pierit în puscarii si o alta în miscarea de extrema dreapta, care, partial, a fost recuperata dupa razboi, chiar de catre comunisti, carora li s-au alaturat mai multe grupari de legionari. Anticomunismul interbelic a murit odata cu sfarsitul rezistentei din munti. A urmat o lunga perioada de schizofrenie în care una se vorbea la bucatarie, si alta se aplauda.

Paul Goma, Vasile Paraschiv, Doina Cornea sau Radu Filipescu au creat, prin opozitia lor, un context favorabil nasterii unui nou anticomunism. Însa, el s-a nascut abia în decembrie 1989, în momentul în care Iliescu l-a acuzat pe Ceausescu ca a întinat idealurile comunismului. Meritul istoric al anticomunismului este ca a împiedicat punerea integrala în opera a perestroikai în Romania. Anticomunismul de dupa comunism este o religie. Cartea ei de capatai este Proclamatia de la Timisoara.

Anticomunismul îsi avea ratiunea de a exista atata timp cat la putere se afla Iliescu, ancorat în idealurile stangii de sorginte bolsevica. De aceea, anticomunismul s-a epuizat ca tema odata cu venirea la putere a lui Constantinescu. Nimeni nu i-a cerut lui sa condamne comunismul în numele statului roman, de vreme ce el era deja convertit la religia anticomunismului. În mai toate tarile din jur, comunismul fusese deja condamnat, iar persoane-cheie din nomenklatura trecusera prin fata instantei. Liste cu ofiterii din serviciile secrete si colaboratorii lor au fost publicate pe Internet, împotriva unora deschizandu-se anchete penale, acolo unde puteau fi documentate crime sau abuzuri.

Daca, în tarile din jur, anticomunismul s-a rationalizat si institutionalizat, în Romania el a reaparut într-o esenta pura, scos parca dintr-o eprubeta. Cateva organizatii ale societatii civile, încercand sa puna în practica proiecte esuate în Piata Universitatii, îi cer acum lui Traian Basescu, dupa ce l-au lasat între 2001-2004 sa se bata aproape singur cu PSD, sa condamne comunismul. Cererea este îndreptatita. Basescu greseste ca refuza sa condamne crimele comunismului, Romania avand nevoie de o profunda reforma morala, care ar putea sa înceapa de aici. Dar ar fi trebuit sa-i ceara acelasi lucru si lui Constantinescu. Daca ar fi facut-o, nu s-ar mai fi creat impresia ca vor sa-l converteasca pe Basescu la religia anticomunismului. Nu e vina lui Basescu ca a fost votat de anticomunisti. E vina lor, a anticomunistilor, ca n-au fost capabili sa produca un Basescu al lor.

Suparati pe Basescu si lipsiti de imaginatie politica, liberalii agita proiecte care, spera ei, le-ar putea atrage sprijinul unor segmente ale societatii civile. Scapa insa din vedere doua amanunte esentiale: societatea romaneasca s-a schimbat mult din 1990 si pana astazi; Basescu nu e un inamic politic, ci chiar cel care i-a adus la guvernare, castigand alegerile prezidentiale. Scotand din rastel armele anticomunismului ca sa traga în Basescu, liberalii nu fac decat sa se sinucida. Ei nu vor opri degringolada PNL din sondaje, ci doar vor pregati terenul pentru revenirea în forta a PSD la guvernare. Sa agiti prin media tema colaborarii lui Basescu cu Securitatea, colaborare pe care el nu a negat-o niciodata, si spectrul lustratiei, înainte ca sa-ti cureti randurile propriului partid, este un demers de politician minor, care poarta razboaie cu miza exclusiv personala.

Nu e legitim sa-l judeci acum pe Basescu dupa grila comunist-anticomunist. Dihotomia a functionat foarte bine dupa revolutie, in lipsa unei lustratii. Basescu poate fi judecat pentru ceea ce face sau nu face. Deocamdata lupta împotriva coruptiei, reformarea sistemului parlamentar, unificarea liberalo-democrata pentru a crea un pol de dreapta care sa echilibreze scena politica romaneasca sunt proiecte însusite de Basescu care vin dinspre societatea civila, de punerea lor în practica depinzand aderarea la UE si viitorul centrului-dreapta din Romania.

Anticomunismul din Romania ar trebui sa depaseasca varsta copilariei si sa intre într-o noua etapa, a anchetarii crimelor regimului comunist, a aducerii în fata instantei a unor oameni care sa fie judecati pentru fapte concrete, a cercetarii istoriei recente. Astazi, anticomunismul risca sa fie compromis în lupte fratricide, purtate între oameni aflati de aceeasi parte a baricadei.