Categorii

Site-uri recomandate

Anvelope vara

Magazin online vanzari Anvelope iarna ieftine

Pariuri sportive online

Poker Online

Adauga anunturi gratuite de mica publicitate

Bonus Pariuri Sportive - Pariuri Sportive online din Romania

Oferte Litoral

Inchirieri auto

Implant dentar, clinica stomatologica romano-franceza

Sports Cars

Implants dentaires

Implanturi dentare Bucuresti

Anvelope - de sezon la preturi promotionale

Cadouri

Traduceri - birou traduceri autorizate, traduceri legalizate, apostile si supralegalizari

Piscine - constructii piscine si magazin intretinere piscine

Incarcator baterii laptop - Accesorii laptop

Cabinet stomatologic Timisoara - implanturi dentare, endodontie, estetica dentara

Editorial | Editie scrisa

21.06.2011

Printre rânduri

de Cosmin Alexandru

6 comentarii

La sfârşitul unei emisiuni cu Gabriel Liiceanu, l-am auzit pe Andrei Pleşu spunând: „Cărţile sunt felul oamenilor de a avea aripi“. Frumuseţea propoziţiei mi-a oprit gândurile şi mi-a luminat unul anume. Am citit până acum mai puţine cărţi decât mi-aş fi dorit, dar am încercat să citesc bine. Adică să aleg bine. Să pot zbura mai frumos cu fiecare carte. Poate de aceea suntem înclinaţi să citim cărţi recomandate de prieteni sau oameni pe care îi preţuim. Ca să nu zburăm singuri.

Aş fi vrut ca menirea asta să fie valabilă pentru tot ce citesc şi aud. În fond, cuvintele sunt felul oamenilor de a avea sens. Şi totuşi, cantitatea de inepţii care se spun şi se scriu zilnic în spaţiul public a devenit descumpănitoare. Faptul că majoritatea celor pe care îi cunosc au ajuns să prefere emisiunile cu animale din mijlocul naturii în locul talk-show-urilor televizate din mijlocul Bucureştiului e un motiv de îngrijorare.

Pe măsură ce spaţiul public e acaparat de oameni care citesc cărţi din ce în ce mai puţine sau mai proaste, raţiunea cuvintelor lor se schimbă: încet-încet, ele îşi pierd rostul de a aduce împreună, de a apropia şi devin felul de a ne separa. De cine sau ce nu ne place. Una dintre consecinţe e şi aceea că oamenii care s-au pregătit temeinic întru mânuirea cu talent a cuvintelor şi a ideilor îşi văd locul şi publicul subţiindu-se.

Se îngroaşă, în schimb, locul şi publicul celor care nu s-au pregătit temeinic pentru mai nimic. Am asistat recent la o predică a unuia dintre cei mai importanţi preoţi dintr-un oraş de provincie, viitoare capitală de megajudeţ. Un om care s-a vrut model pentru enoriaşii lui vreme de peste 30 de ani. Din păcate, s-ar putea să fi şi fost. Timp de un sfert de oră, deşi a început nenumărate, n-a putut duce la bun sfârşit nicio idee cu cap şi coadă. Adesea, subiectul şi predicatul erau într-o vădită nepotrivire de caracter. După predică, ne-a mărturisit într-un cerc restrâns că a scris şi cărţi. Apoi ne-a povestit din experienţele lui de viaţă, născătoare de pilde. Una dintre ele se petrecuse în sudul Italiei. A terminat povestea cu un citat: „Video Napoli e poi mori!“.

Când laşi în viaţă prea mult loc pentru video şi audio, poţi să „muori“ fără să „vedi“ lumea de sus. De acolo de unde te pot duce doar lectura consecventă, tihnită şi reflecţia autentică asociată ei.

Avem nevoie de intelectuali adevăraţi în spaţiul public, nu pentru că ei s-ar pricepe la politică, la administraţie sau la infrastructură, cum anapoda li se cere, ci pentru că doar ei ne pot feri de alergătura transpirată în cerc. În cercul strâmt al lucrurilor pe care le vedem în fiecare zi şi dincolo de care ni se pare că nu mai există nimic relevant sau demn de preţuit.

Constantin Noica scria într-un eseu apărut în 1940 că „o civilizaţie nu e reprezentată numai de ce are ea, ci şi de ceea ce este ea. Felul de a fiinţa al spiritului îl apără de foc şi robie - sau atunci spiritul nu mai e viu“. Felul nostru românesc de a fiinţa e azi tot mai puţin viu pentru că e din ce în ce mai înrobit de agramaţi, farisei şi politruci, care stau foarte bine la secţiunea a avea şi foarte prost la capitolul a fi.

Avem nevoie de intelectuali adevăraţi în spaţiul public şi pentru că avem mare nevoie de publicul lor. Dacă cei care citesc doar extrase de cont vor spori pentru că sunt adulaţi de cei care citesc doar subtitrările la filme, cărţile vor rămâne cea mai frumoasă dintre lumile posibile. Iar atunci când câinele de pază al democraţiei va fi cedat locul şacalilor de pază ai oligarhiei, am ieşit toţi din cărţi.

Lecturile nu ne scutesc de greşeli, dar ne ajută să le acceptăm şi să învăţăm din ele. Ne aşază la locul nostru şi ne îndeamnă să dăm din aripi cu îndrăzneală şi cu modestie totodată. Ne construiesc o scară a valorilor şi a mizelor care include şi perspectiva celor care au zburat până la noi. Traiul în prezentul continuu are neajunsurile lui. Când alegem să nu mai zburăm pe aripile cărţilor de mai demult, ci doar să navigăm pe paginile Internetului cotidian, ni se pare că totul a apărut ieri şi trebuie făcut până mâine. Nerăbdarea, frustrarea, iar apoi isteria şi deznădejdea ne confiscă gândurile, cuvintele şi ajung să devină singurul fel în care mai putem comunica.

Avem nevoie de intelectuali în spaţiul public ca să ne putem citi mai bine unii pe alţii, ca să putem înţelege mai bine ce vrem să spunem şi ce reuşim să spunem. Ca să înlocuim plescăitul televizat dintre două interjecţii cu fâlfâitul lecturat între două reflecţii. Am începe să trăim mai bine, aşa, printre rânduri. //

Citeste si despre: Gabriel Liiceanu, lectura de calitate, predica a preotului, enoriasi model, idee fara cap si coada.

Comentarii (6)

Adauga comentariu