De același autor
Şi, cum energia e masă, rezultă că pot apărea, pentru un scurt răstimp, aşa-numite „mase virtuale”: particule a căror existenţă în ansamblu e „împrumutată” şi care dispar apoi, fără vreo urmă. Ce trebuie reţinut e că „fluctuaţia” asta de energie şi masă e cu atît mai importantă şi durează cu atît mai mult, cu cît particula e mai mică. În lumea cuantică, cei mici şi foarte mici sînt fericiţi – cel puţin aşa îmi închipui! Nimeni nu-i poate supraveghea strict, nu poate depista unde sînt ei exact; ei se sustrag oricăror măsurători precise şi „împrumută” cînd nu te aştepţi deopotrivă energie şi masă, amînînd restituirea lor şi trecînd cu dezinvoltură de la virtualitate la realitate şi înapoi, fără să poată fi sancţionaţi pe loc de legea aspră a conservării. Ah, cît mi-aş dori să fiu un electron sau un cuarc – asta dacă nu mi se dă voie să fiu chiar un neutrin!
Cîtă libertate la prichindeii ăia!
Vorbesc aşa, fiindcă am un of. În lumea noastră mare lucrurile stau cu totul altfel. Nu că nu ar funcţiona şi aici „principiul incertitudinii”, nu că „fluctuaţiile” şi împrumuturile restituite la sfîntu’aşteaptă nu ar exista. (Înţelegeţi că mă refer acum la bani, că doar ei sînt energia noastră!) Dar aici, principiul funcţionează pe dos decît în buna lume cuantică. Acolo să fii mic era bine. La noi, invers. Cînd eşti mic, primeşti greu un biet împrumut şi plăteşti de îndată cu chin şi jale. Ferească Dumnezeu să întîrzii! Nici o „fluctuaţie” nu e permisă! Dacă nu poţi plăti, te fugăresc cu portăreii, îţi pun poprire pe bunuri, pe casă şi te lasă ca vai de lume. De vrei să fugi, te prind. Poziţia ţi-o cunosc cu precizie şi creditorii pun repede mîna pe tine. Dar dacă eşti un mogul mare-tare, obţii mai întîi împrumuturi imense, apoi, cînd e să le restitui şi nu poţi sau nu vrei, capeţi amînări, termene de graţie, scutiri – pe scurt, dispui de „fluctuaţii”. Cu cît eşti mai mare, cu atît vei restitui mai încet şi mai tîrziu. Vii cu avocaţi să te apere în procese ce durează cu anii, cumperi jurnalişti care să te prezinte drept o victimă, cumperi politicieni care fac legi în favoarea ta.
Banii împrumutaţi dispar apoi în conturi fantomă, ba devii tu însuşi o particulă fantomatică, o virtualitate care îşi prelungeşte indefinit împrumutul de substanţă din nimic. Fugi prin lume liber ca un miuon prin „camera de ceaţă”. Nici DNA-ul, nici Interpolul nu-ţi pot depista poziţia pe mapamond, de vreme ce „principiul incertitudinii” lucrează de zor pentru tine! Aşa cum nu poţi închide un electron într-un loc prea minuscul, nu-l poţi ţine la închisoare pe un astfel de „om mare” prea mult timp...
De aici şi regula: ca să aveţi de partea voastră principiul incertitudinii, străduiţi-vă să aveţi „masă”, cît mai multă „masă”! Asta, dacă v-aţi decis să trăiţi totuşi printre oameni şi nu printre cuarci bottom şi neutrini taonici! La treabă, deci!
