PRIMUL `DUS RECE` pentru populatia din Crimeea: Trecerea rapida la rubla ruseasca a facut ca bancile sa limiteze retragerile. Locuitorii au asaltat bancomatele

F.m. | 19.03.2014

Pe aceeași temă

Adoptarea rublei ca monedă oficială în Crimeea provoacă panică în rândul unei părţi a populaţiei, care se află în imposibilitatea de a-şi folosi banii din conturile deschise la una dintre băncile ucrainene din peninsulă, relatează AFP, conform Mediafax.

"Banca m-a contactat şi mi-a cerut să-mi achit ratele, dar nu pot face plăţile", spune, îngrijorată, o femeie în vârstă din Simferopol, în timp ce alta se întreabă "cum va primi pensia".

Maksim, un tânăr angajat la banca ucraineană PrivateBank din Simferopol, îi linişteşte pe clienţii îngrijoraţi şi îi asigură că "toate conturile vor fi redeschise în curând".

Numeroase persoane sunt însă îngrijorate, după ce conturile le-au fost "temporar blocate" de PrivateBank, una dintre cele mai importante bănci din Ucraina, după decizia autorităţilor proruse din Crimeea de a adopta rubla ca monedă oficială.

În lipsa lichidităţilor în peninsulă, clienţii băncii au fost autorizaţi să retragă doar 500 de hrivne pe zi, ceea ce înseamnă 37 de euro.

Sistemul informatic al băncii urmează să fie modificat pentru acceptarea rublei, care va înlocui definitiv moneda ucraineană începând din 1 ianuarie 2016, după o perioadă de tranziţie. "Trebuie să mai aşteptăm o săptămână pentru ca situaţia să intre în normal. Deocamdată, nu ştim cum va fi, deoarece nu facem încă parte din Rusia", le spune tânărul Maksim clienţilor nemulţumiţi.

Între timp, locuitorii din Simferopol iau cu asalt bancomatele din oraş, pentru a-şi asigura necesarul cu moneda ucraineană. Majoritatea dintre aceştia au votat în favoarea alipirii peninsulei la Rusia. "Îmi este teamă", mărturiseşte Daria, în vârstă de 19 ani, aflată la coadă, în faţa unui bancomat. "Nu ştiu cum va fi", adaugă tânăra.

În aşteptarea rublei, hrivna rămâne însă moneda folosită în Crimeea.

- Trecerea rapidă la rublă, motiv de îngrijorare

În piaţa din Simferopol, preţurile sunt în continuare scrise în moneda ucraineană. Irina, o vânzătoare în vârstă de 45 de ani, nu acceptă încă rubla, al cărei curs nu a fost încă stabilit în Crimeea. Folosirea în paralel a celor două monede nu o sperie. "Pentru mine, e normal", afirmă femeia, spre deosebire de majoritatea comercianţilor din piaţă, unde se găseşte de toate, de la antene de ocazie pentru televizor, îmbrăcăminte la preţuri reduse şi produse cosmetice.

La rândul său, Galina, în vârstă de 68 de ani, asigură, zâmbind, că noua monedă nu o sperie. "Suntem obişnuiţi. După prăbuşirea URSS, am fost nevoiţi să plătim folosind cupoane", reaminteşte femeia, făcând referire la bancnotele emise în perioada de tranziţie în unele foste republici sovietice pentru trecerea de la rubla sovietică la monedele naţionale.

Femeia, care trăieşte de 20 de ani în Crimeea, speră însă că trecerea la rublă va creşte vânzările. Ea spune că vorbeşte atât în ucraineană, cât şi în rusă, în funcţie de clienţi. "Cu moneda, va fi acelaşi lucru", spune amuzată femeia.

Pe o stradă din centrul oraşului, Oksana, în vârstă de 58 de ani, se arată însă îngrijorată. "Dacă va avea loc o trecere rapidă la rublă, cred că va fi rău", afirmă femeia. Ea spune că are experienţă în acest sens, mai ales că a "trecut deja prin mai multe inflaţii, referendumuri şi numeroase schimbări monetare".

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22