PREZIDENTIALE 2014. Structura votului pe judete. Klaus Iohannis castiga in Cluj si Timis. Doljul, Hunedoara si Arges il voteaza pe Victor Ponta

T.d. | 03.11.2014

Pe aceeași temă

Primul tur al alegerilor prezidentiale din 2 noiembrie i-a propulsat in turul II pe candidatul stangii (PSD-UNPR-PC) – Victor Ponta – si pe cel al dreptei (ACL) – Klaus Iohannis, cu aproximativ 40% din voturi pentru Ponta, respectiv 30% pentru Iohannis, conform rezultatelor oficiale partiale comunicate de Biroul Electoral Central (BEC), luni dimineata la ora 11.00. Cifrele au rezultat din centralizarea voturilor din 98,3% din sectii.

Iata cum arata situatia votului din primul tur al prezidentialelor, pe judete.
 

Cluj

Klaus Iohannis a castigat alegerile din judetul Cluj, cu 42,53% din totalul voturilor, in timp ce Victor Ponta a obtinut 23,79 % din voturi, potrivit rezultatelor finale comunicate luni dimineata de BEJ.

Conform rezultatelor finale anuntate, luni dimineata, de presedintele Biroului Electoral Judetean (BEJ) Cluj, Monica Trofin, candidatul ACL Klaus Iohannis s-a clasat pe primul loc, obtinand 139.309 de voturi (42,53%), urmat de Victor Ponta, cu 77.940 de voturi (23,79%).

Locul al treilea a fost ocupat de Monica Macovei, cu 25.357 voturi (7,74%), urmata de Kelemen Hunor - 7,58%, Elena Udrea - 5,44% si Calin Popescu Tariceanu - 4,22 %.

Ceilalti candidati au obtinut sub trei procente.

In municipiul Cluj-Napoca, Klaus Iohannis a obtinut 44,97 % din sufragii, Victor Ponta - 18,15 %, iar Monica Macovei -11,87 %.

Prezenta la vot in judetul Cluj a fost de 55,35%, in timp ce la primul tur al alegerilor prezidentiale din noiembrie 2009 prezenta a fost de 53,5%.
 

Dolj

Candidatul PSD-UNPR-PC, Victor Ponta, a câştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale în judeţul Dolj, obţinând 54,78% din voturi, în timp ce principalul său contracandidat, Klaus Iohannis, a obţinut 23,11% din voturi, arată rezultatele finale date publicităţii, luni, de Biroul Electoral Judeţean.

La votul de duminică, 317.058 de persoane s-au prezentat la urne în judeţul Dolj.

Conform Biroului Electoral Central, prezenţa la urne în Dolj a fost de 54,31%.

Conform numărătorii finale a voturilor, 173.687 alegători (54,78%) i-au acordat voturile lui Victor Ponta, iar 73.290 (23,11%) lui Klaus Iohannis.

La nivelul judeţului Dolj, au fost organizate alegeri în 526 de secţii de vot, 584.324 de persoane fiind înscrise pe listele electorale.
 

Hunedoara

Victor Ponta a obtinut in judetul Hunedoara 43,59% din voturi, iar Klaus Iohannis, 31,64%, pe locul al treilea fiind Calin Popescu Tariceanu, cu 5,52%, arata rezultate finale furnizate, luni, de BEJ.

Purtatorul de cuvant al Biroul Electoral Judetean (BEJ) Hunedoara, judecatorul Cristina Roberta Roncioiu, a declarat ca dintre cei 210.799 de alegatori care si-au exprimat optiunile electorale in judetul Hunedoara, 91.897 l-au votat pe Victor Ponta, reprezentand 43,59% din sufragii.

Klaus Iohannis a fost votat de 66.703 de alegatori hunedoreni - 31,64%, iar pentru Calin Popescu Tariceanu au votat 11.636 - 5,52%.

Elena Udrea a fost preferata de 9.890 de alegatori care au votat in judetul Hunedoara, reprezentand 4,69% din voturi.

Prezenta la urne in judetul Hunedoara a fost aproximativ aceeasi fata de scrutinul din noiembrie 2009, acum prezentandu-se la vot 54,07% din alegatori, iar atunci 54,15 %.
 

Timis

Candidatul ACL Klaus Iohannis a castigat primul tur al alegerilor prezidentiale in judetul Timis, cu 42,03% din voturi, in timp ce Victor Ponta a obtinut 29,66%, pe locul al treilea fiind candidatul independent Monica Macovei, cu 6,19% din voturi, conform rezultatelor finale prezentate luni de BEJ.

Potrivit Biroului Electoral Judetean (BEJ) Timis, 316.662 de alegatori s-au prezentat la urne in judet, iar 130.411 au votat cu Klaus Iohannis (42,03%), 92.045 cu Victor Ponta (29,66%) si 19.207 cu Monica Macovei (6,19%).

Pe urmatoarele locuri s-au clasat Elena Udrea - 5,95% si Calin Popescu Tariceanu - 5,20%. Ceilalti candidati au obtinut sub 4 la suta.

Potrivit BEJ Timis, 6.411 de voturi, respectiv 2,02%, au fost nule.
 

Arges

Victor Ponta a câştigat detaşat primul tur al alegerilor prezidenţiale în judeţul Argeş, având 49,75% din voturi, în timp ce principalul său contracandidat, Klaus Iohannis, are 20,99% din voturi, pe locul al treilea aflându-se Călin Popescu Tăriceanu.

În urma centralizării rezultatelor din toate secţiile de votare din judeţul Argeş, candidatul PSD-UNPR-PC, Victor Ponta, a obţinut în acest judeţ 49,75% din voturi.

Candidatul ACL, Klaus Iohannis, a obţinut mai puţin de jumătate din scorul lui Victor Ponta, fiind votat de 20,99% dintre argeşeni.

Pe locul al treilea se situează Călin Popescu Tăriceanu, cu 8,04% din voturi, urmat de Elena Udrea, cu 5,69%, Dan Diaconescu cu 5,03% şi Corneliu Vadim Tudor, cu 4,95% din voturi.
 

Bihor

Candidatul ACL, Klaus Iohannis, s-a clasat pe primul loc, in judetul Bihor, la primul tur al alegerilor prezidentiale, cu 37,31 la suta din voturi, el fiind urmat de Victor Ponta, cu 32,24 la suta, si de Kelemen Hunor, cu 11,8 la suta, arata rezultatele finale oferite de BEJ Bihor.

Potrivit rezultatelor finale furnizate, luni, de Biroul Electoral Judetean (BEJ) Bihor, in judet au votat 51,4 la suta din cei 505.204 de alegatori inscrisi pe listele electorale permanente, transmite Mediafax.

Numarul total al alegatorilor care au votat utilizand urna speciala este de 2.030, iar numarul total al voturilor valabil exprimate reprezinta 98 la suta.

Cele mai multe voturi le-a obtinut Klaus Iohannis - 37,31 la suta, adica 94.967 de voturi, el fiind urmat de Victor Ponta - 32,24 la suta (82.078 voturi) si de Kelemen Hunor - 11,80 la suta, adica 30.033 voturi.

La primul tur al alegerilor prezidentiale din 2009, prezenta la vot in judetul Bihor a fost de 51,71 la suta.
 

Dambovita

Candidatul PSD-UNPR-PC, Victor Ponta, a castigat primul tur al alegerilor in judetul Dambovita, unde a obtinut 52,54% din voturi, in timp ce candidatul ACL, Klaus Iohannis, a obtinut 23,78%, arata rezultatele finale furnizate de Biroul Electoral Judetean (BEJ).

Conform datelor centralizate de Biroul Electoral Judetean Dambovita din toate sectiile de votare din acest judet, Victor Ponta are un scor electoral de 52,54%, Klaus Iohannis a obtinut 23,78% din voturi, iar Elena Udrea - 5,42%. Cei trei sunt urmati de Dan Diaconescu, cu 4,99% din voturi, Corneliu Vadim Tudor- 4,45% si Calin Popescu Tariceanu, care a obtinut 3,96% din voturile alegatorilor din judetul Dambovita.

Prezenta la vot in judetul Dambovita a fost de 55,89%.
 

Suceava

Victor Ponta, candidatul PSD-UNPR-PC, a castigat primul tur al alegerilor prezidentiale in judetul Suceava, cu 43,84% din voturi, in timp ce candidatul ACL Klaus Iohannis are 32,63%, iar Elena Udrea - 5,70% din voturi, potrivit datelor finale comunicate luni de Biroul Electoral Judetean (BEJ).

Potrivit centralizarii BEJ Suceava pentru toate cele 553 de sectii de votare din judet, candidatul PSD-UNPR-PC, Victor Ponta, a obtinut 120.704 voturi (43,84%), fiind urmat de candidatul ACL, Klaus Iohannis cu 89.827 voturi (32,63%).

In judetul Suceava s-au prezentat la vot 282.708 de alegatori din cei 580.593 inscrisi in listele electorale permanente, reprezentand o participare de 48,69 la suta.

Din numarul total de voturi exprimate, 20.446 au fost pe liste speciale, iar 1.416 au fost exprimate folosindu-se urna mobila.

Din voturile exprimate, 7.431, reprezentand 2,62 la suta, au fost nule.
 

Brasov

Candidatul ACL, Klaus Iohannis, a obtinut, in judetul Brasov, 39% din voturi la alegerile prezidentiale, in timp ce principalul sau contracandidat, Victor Ponta, are 30,75% din sufragii, pe locul al treilea fiind Calin Popescu Tariceanu, cu 7,04%, potrivit rezultatelor finale furnizate de BEJ.

Dintre cei 283.279 de alegatori care si-au exprimat optiunile electorale in judetul Brasov, 107.429 l-au votat pe Klaus Iohannis, reprezentand 39%, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Candidatul ACL Klaus Iohannis este urmat de cel al PSD-UNPR-PC, Victor Ponta, preferat de 84.701 electori - 30,75%.

Calin Popescu Tariceanu a obtinut 19.393 voturi, reprezentand 7,04%.

Prezenta la vot in judetul Brasov a fost de 54,72%.

Un numar de 275.381 de voturi au fost valabil exprimate, reprezentand 97,21%, iar 7.893 - 2,48% au fost nule.
 

Gorj

Victor Ponta, candidatul PSD-UNPR-PC, a obtinut, in judetul Gorj, 50,25% din voturi la alegerile prezidentiale, in timp ce principalul sau contracandidat, Klaus Iohannis, are 24,38% din sufragii, pe locul al treilea fiind Elena Udrea, cu 5,84%, arata rezultate finale furnizate, luni, de BEJ.

Potrivit rezultatelor finale furnizate, luni dimineata, de Biroul Electoral Judetean (BEJ) Gorj, in acest judet Victor Ponta, care este si deputat de Targu Jiu la al treilea mandat, a castigat primul tur al alegerilor prezidentiale, fiind votat de 80.670 de persoane (50,25%), in timp ce candidatul ACL Klaus Iohannis a strans 39.137 de voturi (24,38%).

Pe locul al treilea se afla Elena Udrea, cu 9.387 de voturi (5,84%).

Conform presedintelui BEJ Gorj, judecatorul Gheorghe Constantinescu, prezenta la urne in judetul Gorj a fost de 53,97%, din totalul de 304.438 de alegatori votand 160.517. Numarul voturilor nule a fost de 3.798, respectiv 2,31%.
 

Vaslui

Candidatul PSD-PC-UNPR, Victor Ponta, a obtinut 54,03% din voturi la primul tur al prezidentialelor, in judetul Vaslui, in timp ce candidatul ACL, Klaus Iohannis, are 21,55%, urmatorii clasati fiind, la mica distanta, Elena Udrea si Dan Diaconescu, arata rezultatele finale furnizate de BEJ.

Potrivit datelor centralizate de Biroul Electoral Judetean (BEJ) Vaslui de la toate cele 516 sectii de votare din judet, Victor Ponta a strans peste 90.000 de voturi din cele 172.225 valabil exprimate, ceea ce reprezinta 54,03%.

Principalul sau contracandidat, Klaus Iohannis, are 36.000 de voturi, respectiv 21,55%, in timp ce Elena Udrea a obtinut 5,56% din voturi, Dan Diaconescu - 5,37%, Calin Popescu Tariceanu - 3,92%, Corneliu Vadim Tudor - 3,8%.

Prezenta la vot in judetul Vaslui in primul tur al alegerilor prezidentiale a fost de 45,85 la suta, peste 14.000 de alegatori, respectiv 8,41 la suta, votand pe listele suplimentare.

 

Galati

Victor Ponta, candidatul PSD-UNPR-PC, a obtinut, in judetul Galati, 48,11% din voturi la alegerile prezidentiale, iar Klaus Iohannis, candidatul ACL, are 24,97% din sufragii, pe locul al treilea fiind Calin Popescu Tariceanu, cu 5,97%, arata rezultate finale furnizate, luni, de BEJ.

Candidatul PSD-UNPR-PC, Victor Ponta, a primit 122.426 de voturi (48,11%), iar Klaus Iohannis a obtinut 63.543 de voturi (24,97%), potrivit datelor prezentate de purtatorul de cuvant al Biroului Electoral Judetean (BEJ) Galati, Andi Mihalache.

Cei doi sunt urmati de candidatul independent Calin Popescu Tariceanu, cu 15.193 de voturi (5,97%), Elena Udrea, cu 13.034 de voturi (5,12%), Dan Diaconescu - 11.454 de voturi (4,50%) si Corneliu Vadim Tudor - 10.750 de voturi (4,22%).

Candidatul independent Monica Macovei a fost votata de 10.697 de alegaturi din judetul Galati, respectiv 4,20% dintre cei care s-au prezentat la urne, iar Teodor Melescanu, care a candidat tot ca independent, a avut 2.653 de voturi, adica 1,04%.

In judetul Galati s-au prezentat la urne 262.011 dintre cele 522.332 de persoane cu drept de vot la primul tur al alegerilor prezidentiale, iar voturi valabil exprimate au fost 254.435.

Purtatorul de cuvant al BEJ Galati a mai spus ca datele reprezinta cifrele centralizate din toate cele 436 de sectii de votare din judetul, insa acestea nu sunt oficiale, intrucat nu au fost validate de Biroul Electoral Central.
 

Harghita

Candidatul UDMR la Presedintie, Kelemen Hunor, s-a clasat pe primul loc in judetul Harghita, obtinand 62,97% din voturi, fiind urmat de candidatul PPMT Szilagyi Zsolt, votat de 10,9% din electori, pe locul al treilea fiind Klaus Iohannis, cu 10,76% din voturi.

Potrivit rezultatelor finale furnizate, luni dimineata, de Biroul Electoral Judetean (BEJ) Harghita, primul tur al scrutinului prezidential a fost castigat detasat de candidatul UDMR, Kelemen Hunor, care a obtinut 73.371 (62,97 %) din voturile alegatorilor.

Pe pozitia a doua in topul preferintelor alegatorilor din Harghita s-a situat candidatul PPMT, Szilagyi Zsolt, votat de 12.706 de persoane (10,9%).

Klaus Iohannis a fost votat de 12.542 de electori (10,76%), iar Victor Ponta a obtinut 9.469 de voturi (8,13%).

In judetul Harghita, la primul tur al alegerilor prezidentiale din totalul de 270.282 de persoane inscrise pe liste s-au prezentat la urne 119.120 de persoane cu drept de vot (44,07 %).

Potrivit BEJ Harghita, numarul voturilor valabil exprimate a fost de 116.521 (97,82 %), iar cel al voturilor nule de 2.599 (2,18 %).
 

Buzau

Candidatul PSD-PC-UNPR, Victor Ponta, a castigat detasat primul tur al prezidentialelor in judetul Buzau, cu 54,21% din voturi, in timp ce candidatul ACL, Klaus Iohannis, a obtinut 19,90%, iar Elena Udrea - 6,06%, arata rezultate finale furnizate, luni dimineata, de Biroul Electoral Judetean (BEJ).

Potrivit reprezentantilor Biroului Electoral Judetean Buzau, Victor Ponta a obtinut 54,21%, fiind votat de 112.217 de alegatori, iar Klaus Iohannis -19,90%, fiind votat de 41.197 de persoane.

Pe locul al treilea se afla, cu 6,06%, Elena Udrea, care a primit 12.550 de voturi, urmata de Calin Popescu Tariceanu, care a obtinut 10.981 de voturi, si Dan Diaconescu - 9.899 de voturi.

Numarul total de alegatori inscrisi pe listele electorale in judetul Buzau a fost de 398.652, iar la urne s-au prezentat 212.616 de alegatori, ceea ce insemna o prezenta de 53,38%.
 

Alba

Candidatul ACL, Klaus Iohannis, castiga primul tur al alegerilor prezidentiale in judetul Alba, cu 52,57% din voturi, in timp ce Victor Ponta a obtinut 27,43%, pe locul al treilea fiind Elena Udrea, cu 3,91% din voturi, conform rezultatelor finale prezentate luni de BEJ.

Potrivit Biroului Electoral Judetean (BEJ) Alba, Klaus Iohannis a fost votat de 90.012 de persoane, ceea ce reprezinta 52,57% din voturi, iar Victor Ponta a fost votat de 46.968 de alegatori - 27,43% din sufragii.

In preferintele electoratului care a votat in Alba pe urmatoarele pozitii s-au clasat candidatul PMP, Elena Udrea, cu 3,91% din voturi, candidatul independent sustinut de PLR, Calin Popescu Tariceanu, cu 3,88%, si Dan Diaconescu (PPDD), cu 3,05%.

La alegerile prezidentiale de duminica, din cei 317.128 alegatori din Alba s-au prezentat la vot 174.518 de alegatori, prezenta fiind de 55,03%.

Conform reprezentantilor BEJ Alba, aproape 14.700 de persoane au votat in judet pe listele suplimentare, iar 1.723 de persoane au votat cu urna mobila.

In urma centralizarii voturilor in toate cele 439 de sectii de votare, 98,09% dintre acestea au fost declarate valabil exprimate, iar 1,90% au fost declarate nule.

In primul tur al scrutinului prezidential din noiembrie 2009, prezenta la vot in judetul Alba a fost de 56,32%.
 

Mures

Candidatul ACL la Presedintie, Klaus Iohannis, s-a clasat pe primul loc in judetul Mures, obtinand 32,02% din voturi, iar candidatul PSD-UNPR-PC, Victor Ponta, are 26,49% din sufragii, cei doi fiind urmati de Kelemen Hunor, cu 22,96%.
 

Prahova

Candidatul PSD-UNPR-PC, Victor Ponta, a obtinut cel mai mare numar de voturi, in judetul Prahova, avand un scor electoral de 39,41%, fiind urmat de Klaus Iohannis, cu 27,71% din voturi, si Calin Popescu Tariceanu, cu 8,40%, potrivit rezultatelor finale furnizate de Biroul Electoral Prahova (BEJ).

Conform datelor comunicate luni dimineata de reprezentantii Biroului Electoral Judetean Prahova, in acest judet s-au prezentat la vot 382.321 de alegatori, iar 10.697 de voturi au fost declarate nule.

Din totalul de 371.624 de voturi valabil exprimate, candidatul PSD-UNPR-PC, Victor Ponta, a obtinut 146.440 de voturi (39,41%), fiind urmat de Klaus Iohannis, cu 102.960 de voturi (27,71%).

Pe locul al treilea s-a clasat candidatul independent Calin Popescu Tariceanu, cu 31.185 de voturi (8,40%).

In judetul Prahova au votat 347.621 de persoane inscrise pe listele electorale, 32.199 de alegatori au votat pe listele suplimentare si 2.501 votanti au folosit urna mobila.
 

Iasi

Candidatul PSD-UNPR-PC, Victor Ponta, a castigat primul tur al alegerilor prezidentiale in judetul Iasi, unde a obtinut 43,46% din voturi, in timp ce candidatul ACL, Klaus Iohannis, are 29,73%, pe locul al treilea fiind Monica Macovei, cu 6,05%, conform rezultatelor finale comunicate de BEJ.

Datele furnizate, luni, de purtatorul de cuvant al Biroul Electoral Judetean (BEJ) Iasi, Marian Grigoras, arata ca Victor Ponta a fost votat de 150.499 de alegatori (43,46%), in timp ce Klaus Iohannis a fost votat de 102.967 de persoane (29,73%), iar pentru Monica Macovei au optat 20.972 de alegatori - 6.05%.

Prezenta la vot in judetul Iasi a fost de 49,69%.
 

Arad

Candidatul ACL Klaus Ionhannis a castigat primul tur al alegerilor prezidentiale in judetul Arad, unde 44,55 % dintre alegatori i-au acordat votul, in timp ce candidatul PSD-UNPR-PC, Victor Ponta, a obtinut 29,48% din voturi.

Biroul Electoral Judetean (BEJ) a anuntat, luni dimineata, rezultatele finale ale alegerilor prezidentiale in Arad.

Potrivit datelor centralizate de la cele 439 de sectii de votare din judet, Iohannis a castigat detasat primul tur al alegerilor, cu 44,55% din voturi, in timp ce Victor Ponta a obtinut 29,48%.

Pe locul al treilea se afla candidatul PMP, Elena Udrea, cu 4,92% din voturi.

Prezenta la vot in judetul Arad a fost de 49,55%.
 

Satu Mare

Candidatul ACL la Presedintie, Klaus Iohannis, a obtinut, in judetul Satu Mare, cele mai multe voturi la primul tur al prezidentialelor, avand 32,37%, in timp ce Victor Ponta are 31,63% din voturi, iar candidatul UDMR, Kelemen Hunor, - 18,69%, potrivit rezultatelor finale comunicate de BEJ.

Potrivit rezultatelor finale furnizate, luni, de Biroul Electoral Judetean (BEJ) Satu Mare, prezenta la vot la scrutinul de duminica a fost de 42,82% in judet, participand la procesul electoral 136.021 de persoane, iar numarul voturilor valabil exprimate a fost de 133.132.

Astfel, Klaus Iohannis a obtinut 43.100 de voturi (32,37%), fiind urmat de Victor Ponta, cu 42.117 voturi (31,63%), si de Kelemen Hunor, care a obtinut 24.887 de voturi (18,69%).

 

Calarasi

Victor Ponta a obtinut aproape jumatate din voturile exprimate in judetul Calarasi, obtinand 49,76%, in timp ce Klaus Iohannis are 27,36% din voturi, iar pe locul al treilea se afla Dan Diaconescu - 5,53%, potrivit rezultatelor finale date publicitatii, luni, de BEJ.

 
 

Datele centralizate de Biroul Electoral Judetean (BEJ) arata ca in judetul Calarasi candidatul PSD-UNPR-PC, Victor Ponta, a obtinut 49,76% (65.326 voturi), in timp ce candidatul ACL, Klaus Iohannis, are 27,36% (35.929 voturi), urmat de Dan Diaconescu - 5,53% (7.267 voturi).

In judetul Calarasi, prezenta la primul tur al alegerilor prezidentiale a fost de 52,43%.
 

Bacau

Candidatul PSD-UNPR-PC Victor Ponta a castigat primul tur al alegerilor prezidentiale in judetul Bacau, inregistrand 49,62% din cele 288.575 voturi exprimate, pe locul al doilea clasandu-se candidatul ACL, Klaus Iohannis, cu 25,84%, conform rezultatelor finale comunicate, luni la pranz, de Biroul Electoral Judetean (BEJ), transmite Agerpres.

Astfel, Victor Ponta a obtinut 143.219 de voturi, iar Klaus Iohannis 74.579 de voturi.

Pe urmatoarele locuri s-au clasat Elena Udrea (PMP) cu 4,61%, Dan Diaconescu (PP-DD) cu 4,56 %, Calin Popescu Tariceanu cu 4,53% din voturi, Corneliu Vadim Tudor (PRM) cu 3,96 %, Monica Luisa Macovei cu 3,60%, Teodor Melescanu cu 0,98%.

In municipiul Bacau s-a inregistrat o premiera pentru ultimele decenii, reprezentantul PSD impunandu-se cu 25.887 dintre optiunile celor 76.037 de persoane ce au mers la urne, iar Klaus Iohannis a avut 25.429 din voturi. De asemenea, in municipiul Bacau, Calin Popescu Tariceanu a intrunit 5.602 voturi, Monica Macovei 5.573 de voturi, adica peste jumatate din ceea ce a inregistrat la nivelul judetului Bacau, Elenea Udrea - 4.205 de voturi, Corneliu Vadim Tudor - 3.518 de voturi.

Potrivit BEJ, in judetul Bacau prezenta la urne a fost de 49,38 %, votand 288.575 de alegatori din totalul de 602.130 inscrisi pe listele electorale.

 

Vrancea

Candidatul PSD-UNPR-PC Victor Ponta a obtinut in judetul Vrancea, potrivit datelor finale anuntate de Biroul Electoral Judetean (BEJ), 49,95% din voturile celor 163.888 de alegatori care au fost duminica la urne, urmatorul clasat fiind candidatul ACL, Klaus Iohannis, care a inregistrat 26,82% din voturi.

 
 

Candidatul Aliantei PSD - UNPR-PC a fost votat de 79.531 din alegatorii prezenti in cele 357 de sectii de votare amenajate in judet, in timp ce contracandidatul sau de la ACL a inregistrat 42.699 de voturi.

Pe locul trei s-a clasat candidatul PMP Elena Udrea, aceasta fiind votata de 9.094 de persoane (5,71%), pe urmatoarele pozitii situandu-se Dan Diaconescu cu 5,21% (8.309 voturi), Corneliu Vadim Tudor cu 3,56% (5.674 voturi), Calin Popescu Tariceanu cu 3,33% (5.308 voturi), Monica Macovei cu 2,81% (4.475), iar restul candidatilo au obtinut sub 1%.

In Focsani, reprezentantul Victor Ponta a fost inregistrat cu 37,3%, iar Klaus Iohannis cu 31,8 %.

In judetul Vrancea, prezenta la urne a fost de 51,4%. Numarul voturilor valabil exprimate a fost de 159.205, adica 97,13%, iar voturile nule au reprezentat 2,86%.

Au votat pe tabele, adica persoane care nu erau in localitatea de domiciliu ori care nu se regaseau pe lista electorala permanenta, un numar de 15.916 alegatori, iar cu urna mobila 2.203 de persoane.

Numarul total al persoanelor asteptate la urne a fost de 318.290.
 

Constanta

Candidatul Aliantei electorale PSD-UNPR-PC, Victor Ponta, a castigat alegerile prezidentiale in judetul Constanta cu 37,36% din voturi, fiind urmat de cel al ACL, Klaus Iohannis, cu 29,41%, potrivit rezultatelor finale furnizate de BEJ.

Potrivit reprezentantilor BEJ, candidata PMP, Elena Udrea, a fost votata de 8,07% dintre alegatori, Monica Macovei a obtinut 6,38%, Corneliu Vadim Tudor (PRM) - 5,48%, Dan Diaconescu (PPDD) - 5,18%, Calin Popescu Tariceanu - 4,63%, in timp ce Teodor Melescanu a obtinut 1,68% din voturile constantenilor. Ceilalti candidati au obtinut scoruri electorale sub 1%.

La cele 552 de sectii de votare din judetul Constanta au votat 55,39% din totalul de 630.330 de persoane cu drept de vot inscrise in listele electorale permanente.
 

Salaj

Candidatul ACL, Klaus Iohannis, a câștigat alegerile în județul Sălaj, obținând 34,53% din voturile valabil exprimate, acesta fiind urmat de candidatul PSD, Victor Ponta, cu 32,15%, potrivit datelor oficiale comunicate luni de Biroul Electoral Județean (BEJ).

Numărul total al voturilor valabil exprimate la cele 312 secții de votare din Sălaj a fost de 102.851, din care 35.523 pentru Klaus Iohannis, 33.067 pentru Victor Ponta și 17.254 pentru Kelemen Hunor (16,77%).

Un total de 1.033 de cetățeni au utilizat urna specială, 1.699 voturi au fost anulate și 11.799 persoane au votat în altă localitate decât cea de domiciliu. La urne s-au prezentat 104.550 alegători, reprezentând 52,21%.
 

Ialomita

Candidatul PSD-UNPR-PC, Victor Ponta, a castigat primul tur al alegerilor in judetul Ialomita, obtinand 53,61%, in timp ce candidatul ACL, Klaus Iohannis, are 18,99% din voturi, arata rezultatele finale furnizate, luni, de Biroul Electoral Judetean (BEJ).

Potrivit datelor centralizate de BEJ Ialomita, in acest judet Victor Ponta s-a clasat pe primul loc in preferintele alegatorilor, obtinand 53,61% (59.270 voturi), Klaus Iohannis a obtinut 18,99% (21.001 voturi), iar pe locul al treilea se afla Dan Diaconescu, cu 5,98% (6.616 voturi).

In Ialomita au fost inscrisi pe listele electorale permanente 237.420 de alegatori, inregistrandu-se 110.546 de voturi valabil exprimate.

Se actualizeaza.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22