Presedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, vrea MODIFICAREA formatului 5+2 privind Transnistria: Actualul format de negocieri este ineficient

D.g. | 18.04.2014

Pe aceeași temă

Preşedintele moldovean Nicolae Timofti a declarat joi, într-o întâlnire cu o delegaţie de senatori americani aflaţi în vizită la Chişinău, că actualul format de negocieri privind conflictul transnistrean este ineficient şi trebuie modificat, relatează postul Europa Liberă în pagina electronică, citata de Mediafax.

"Formatul actual de negocieri 5+2 pentru reglementarea conflictului transnistrean s-a dovedit ineficient. Cred că este oportun să examinăm posibilitatea de a modifica acest mecanism cu scopul de a eficientiza tratativele", a afirmat Nicolae Timofti.

Comunitatea internaţională încearcă de mai mulţi ani soluţionarea conflictului transnistrean în cadrul formatului internaţional de negocieri 5+2 - între Chişinău şi Tiraspol, cu Rusia, Ucraina şi OSCE ca mediatori şi Uniunea Europeană şi Statele Unite ca observatori.

 

CITITI SI: Presedintele Republicii Moldova, despre cererea Transnistriei de alipire la Rusia: Daca Rusia accepta, va fi un pas gresit

 

Eficienţa formatului a fost criticată în mai multe rânduri, iar, la un moment dat, s-a pledat pentru un rol sporit al UE şi Statele Unite în aceste negocieri.

Preşedintele român Traian Basescu s-a pronunţat, de asemenea, într-un interviu pentru portalul Unimedia, în favoarea modificării actualului format de negocieri, afirmând că acesta ar trebui să fie "mult mai suplu".

Şeful statului român a declarat că acesta ar fi trebuit să fie format din UE, Statele Unite, Rusia şi Republica Moldova, adică fără Ucraina, OSCE şi Tiraspol. "Îl văd mult mai suplu - Rusia, UE, SUA şi Chişinăul ca parte afectată. Tiraspolul nu are ce căuta pentru că nu este o reprezentanţă legitimă a cuiva", a declarat preşedintele Traian Băsescu.

Pe de altă parte, preşedintele rus Vladimir Putin s-a pronunţat, joi, în dialogul televizat cu cetăţenii ruşi, în favoarea "intensificării dialogului" în formatul 5+2 în vederea soluţionării conflictului transnistrean.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22