Presedintele Iohannis a promulgat Legea privind stationarea de trupe straine pe teritoriul Romaniei

T.d. | 02.07.2015

Pe aceeași temă

Presedintele Iohannis a semnat, joi, decretul pentru promulgarea Legii privind tranzitul si stationarea trupelor armate straine pe teritoriul Romaniei. Decizia a fost luata chiar in ziua in care secretarul general al Aliantei Nord Atlantice s-a aflat la Bucuresti.

Potrivit Administratiei Prezidentiale, e vorba despre decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea si completarea Legii nr. 291/2007 privind intrarea, stationarea, desfasurarea de operatiuni sau tranzitul fortelor armate straine pe teritoriul Romaniei.

Decizia a fost luata de seful statului chiar in ziua in care Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, s-a aflat in Romania.

Vizita lui Stoltenberg a presupus intalniri cu presedintele Iohannis, cu premierul interimar Gabriel Oprea si cu ministrul Apararii Mircea Dusa. De asemenea, seful Aliantei Nord Atlantice a mers in vizita si la Unitatea NATO de Integrare a Fortelor din Bucuresti.

Stoltenberg a reconfirmat sprijinul total pe care Alianta il are pentru Romania, in contextul geostrategic regional tensionat, in principal din cauza amenintarii venite din partea Federatiei Ruse.

In ce priveste Unitatea de Integrare a Fortelor NATO, seful Aliantei a subliniat caracterul defensive al acesteia.

"Nu va fi o baza militara. Este o unitate mica, cu aproximativ 40 de persoane, din Romania si din alte state membre NATO. Ei vor juca un rol cheie in planificarea exercitiilor si sprijinirea unei posibile intariri a capacitatilor militare", a precizat Stoltenberg, in conferinta de presa comuna cu presedintele roman.

Masurile desfasurate de Alianta pe teritoriul romanesc au un caracter strict defensiv, in conditiile in care NATO nu urmareste nicio confruntare.

Dar vom face tot ceea ce e necesar pentru a mentine tarile noastre sigure si ne vom apara toti aliatii impotriva oricarui tip de amenintari din est sau din sud”, a mai punctat liderul Aliantei.
 

Parlamentul a abrogat limitarea prezentei militare americane in Romania

La inceputul lunii aprilie, Parlamentul a abrogat o hotarare prin care prezenta militara americana pe teritoriul romanesc era limitata la maximum 3.000 de trupe.

Este vorba despre Hotararea 29 din 2 mai 2007 care limita la maximum 3.000 numarul fortelor armate americane stationate pe teritoriul Romaniei. Decizia Legislativului este motivata prin faptul ca prevederea este desueta si contravine Legii 291/2007.

In expunerea de motive a proiectului de abrogare a Hotararii se arata ca Hotararea Parlamentului din 2007 privind aprobarea intrarii si stationarii fortelor SUA pe teritoriul Romaniei prevedea faptul ca numarul maxim al membrilor fortelor Statelor Unite ale Americii ce se pot afla la un moment dat pe teritoriul Romaniei nu poate depasi 3.000.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22