Presedintele Colegiului Medicilor critica decizia ICCJ de a interzice cadourile pentru doctori, dar recunoaste ca aceasta este o practica frustranta si problema veniturilor mici din sistem trebuie rezolvata altfel

Fara Autor | 14.08.2015

Pe aceeași temă

Președintele Colegiului Medicilor din România (CMR), Gheorghe Borcean, critică decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) prin care sunt declarate ilegale darurile și donațiile primite de la pacienți, după tratament, însă recunoaște că aceasta era o practică frustrantă pentru doctori, iar problema veniturilor jenante din sistemul de sănătate trebuie rezolvată demn, nu prin banii luați de la pacienți.

 

Potrivit unei decizii luate pe 4 iunie de către Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală din cadrul ICCJ, medicii din sistemul public de sănătate nu pot primi plăţi suplimentare sau donaţii de la pacienţii lor, ei fiind obligață să respecte același regim ca și funcționarii publicii.

 

Într-o declarație acordată Mediafax, Gheorghe Borcean critică decizia, susținând că medicii nu pot fi asimilați funcșionarilor publici: "Colegiul Medicilor din România prezintă poziţia corpului profesional faţă de dezbaterile în jurul deciziei ICCJ într-o speţă despre luare de mită. ICCJ analizând în recursul suprem în ultimă instanţă a luat decizia finală prin care interzice în mod formal medicilor să primească orice fel de bun sau de folos din partea pacientului. Medicul nu este şi nu poate fi asimilat cu funcţionar public în exerciţul profesiei sale, asta l-ar exonera de faptul că nu poate primi atenţii de la pacienţi. Pe de altă parte,  legea  dreptului pacientului din 2003 precizează cu claritate, într-un articol, că medicul poate primi sub formă de donaţie un dar la sfârşitul tratamentului din partea pacientului - bunuri, bani sau alte foloase. (...) De vreme ce instanţele oficiale juridice au fost în neclaritate pe această speţă este vădit lucru că legea nu este clară, nu este precisă, nu este un instrument de lucru aşa cum ar trebui să fie", a declarat, vineri, Borcean.

 

În opinia șefului CMR, atenția de după ncheierea tratamentului este deja o tradiție în România, și, totodată, o formă de suplimentare a veniturilor insignifiante plătiteprimite de medici: "Totodată, cu toţii ştim că este o cutumă, este o tradiţie situaţia aceasta în România în care pacientul recompensează munca medicului din diverse motive, pentru că aşa doreşte el, pentru că ştie că salariile medicilor sunt mici. De asemenea este de notorietate publică faptul că de ani de zile situaţia financiară a medicului este jenantă. Nu pot să spun cât este de frustrant pentru un medic să se simtă dependent de o atenţie, de un cadou, de o donaţie pe care o face pacientul. Repet, aceasta este o situaţie frustrantă pentru toţi medicii care lucrează în România. Toţi medicii vor spune că veniturile lor sunt dependente de această formă de finanţare", a mai spus Borcean, citat de Mediafax.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22