Premierul Victor Ponta: Referendumul pentru demiterea lui Basescu, MAREA MEA NEREALIZARE. Presedintele a pus justitia SUB CONTROL POLITIC. Rolul nostru a fost sa o eliberam

T.d. | 28.07.2014

Pe aceeași temă

Premierul Victor Ponta este invitat luni seara la România TV, la ora 21.00. Citit mai jos principalele declaratii ale sefului Executivului (preluare Hotnews).

Despre referendumul pentru demiterea lui Traian Basescu

  • Este marea nerealizare a mea. Chiar daca nu mai suntem toti cei care atunci promiteam acest lucru (in 2012), imi pare foarte rau ca Crin nu a ramas in acest proiect, dar asta nu inseamna ca trebuie abandonat proiectul, il ducem pana la capat
  • Eu in continuare cred ca pentru Romania ar fi fost mult mai bine sa scurtam cu doi ani un mandat care nu a fost doar rau, ci inutil
  • Ce a facut pentru Romania? Ce a facut pentru el, mai vedem la televizor si pe la procurori
  • (despre acuzatiile de incalcare a statului de drept) Chiar nu am luat niciun fel de fraie ale justitiei si am reusit sa o eliberam de sub Traian Basescu
  • Eu cred ca multi ani Traian Basescu a pus justitia sub control politic, rolul nostru a fost sa o eliberam de sub acest control
  • Ideea este ca justitia sa fie cu adevarat independenta, sa aplice legea pentru oricine, nu sa inlocuim controlul lui Basescu si Macovei cu un alt control politic
  • Exista doua optiuni fundamentale, si asta e una din explicatiile pentru care plec dintr-o functie importanta, de premier, pentru a candida la o functie cel putin la fel de importanta
  • Voi preda conducerea guvernului daca voi fi ales presedinte
  • Exista varinta in care eu, ca port-stindard al proiectului de schimbare, castig cursa prezidentiala, sau cea in care cei care nu vor sa schimbe regimul Basescu, ci doar pe Traian Basescu, vor castiga
  • Am vazut ca s-au reunit, cred ca reprezinta o forta politica puternica, in special ca propaganda
  • Foarte multi oameni, si exemplul cel mai bun este Roberta Anastase, au ajuns in niste functii si au avut acces la bani, la putere, pentru care propria lor pregatire nu o permitea
  • Ei stiu ca daca acest regim dispare, toate avantajele pe care le-au avut timp de zece ani le vor pierde
  • Eu am un razboi cu toti cei care impart Romania in doua, fraierii care platesc taxe si smecherii care nu platesc niciodata
  • (Daca Adrian Sirbu a venit la dvs cu o oarecare intentie de trafic de influenta, de ce nu ati facut denunt?) La mine in birou, m-am lamurit, nu exista inregistrari, ar fi cuvantul meu impotriva altcuiva
  • La mine in birou vin zeci de oameni, fiecare vine nu doar de drag, ajutati-ne sa facem biserica din statul x, drumul respectiv...eu ce ar trebui sa fac, sa nu mai primesc pe nimeni?
  • Dl Sirbu era obsinuit cu acest lucru, nu a platit taxe pe vremurile altor premieri si era obisnuit ca tine si la mine
  • Opinia mea e ca vine un moment in care toata lumea trebuie sa-si plateasca taxele, nu iti bagi firma dupa firma in insolventa
  • In iunie, avem 100% incasari la buget, cele din plan, deci se pare ca, cu noua lege a insolventei, cu teama pe care cei de la anti-frauda au inceput sa o starneasca, incet incet sistemul incepe sa dea rezultate
  • Acei bani inseamna mai multi bani la scoli, la spitale, la cultura, la sport
  • (I se prezinta o inregistrare cu o declaratie a lui Traian Basescu critica la adresa incasarilor la buget) Saptamana aceasta va fi rectificarea, va fi pozitiva
  • Minte. Mi-as dori foarte mult ca acesta sa fie ultimul episod in care un presedinte se ocupa de ceva ce nu are in fisa postului, eu ma ocup de plata salariilor, a pensiilor, raspund in fata Parlamentului
  • Glumele de prost gust la adresa ministrilor ... eu cred ca un presedinte trebuie sa spuna catre guvern - aveti nevoie de sprijin, sa promulg mai repede codul insolventei, nu sa tot trag de timp ca sa ajut prieteni?
  • A tot tras de timp cu codul insolventei si am inteles din declaratiile sale publice ca marea sa problema era sa protejeze un trust media in insolventa
  • Problema sunt 49 mld lei pe care statul le are de recuperat de la firmele in insolventa
  • Estimarea mea e ca putem recupera 10%, cat este impactul reducerii CAS. 10% este o estimare pesimista

Despre intalnirea de la Cotroceni, cu ministrul Finantelor, Ioana Petrescu, pe tema reducerii CAS cu 5%

  • Nu-mi pare rau ca am folosit acel proverb, te bagi in troaca te mananca porcii
  • Ce ramane dupa tot acest moment de circ: ca o masura foarte buna, pe care toata lumea a sustinut-o, si alianta DA, si USL, si PDL, si mediul de afaceri, nu se aplica pana nu vor fi din nou urmate procedurile din parlament, cred ca Basescu o va ataca la Curte, nu o va promulga
  • Am vazut si un accent de demagogie stangista, ca s-a redus CAS la angajator, nu la angajat, un fel de stangist stalinist
  • Banii care raman la firme, nu pleaca la ei acasa, de obicei ii reinvestesc
  • Obiectivul fundamental e ca angajatul sa aiba carte de munca
  • Nu poti doar cu bata, trebuie sa arati si avantajul pentru cel care se conformeaza legii
  • Asta inseamna pentru fiecare angajat ca are somaj, sanatate, pensie
  • Ce m-a deranjat, doamna ministru Petrescu cred ca e un ministru bun, care invata, extrem de libera de vechile conceptii si mentalitati si face treaba buna
  • Am facut foarte mari eforturi sa aduc in guvern oameni tineri, cu succes in lumea privata
  • Nu a studiat ca EBA la Spiru Haret. Dl Nicolescu a venit de la o companie privata, dl Jianu la IMM-uri ... puneti-va in mintea unui student roman de la Harvard care zice - o colega se duce ministru si e umilita de presedintele tarii si de badaranii lui din presa
  • Mai convingem vreunu sa vina in tara?
  • Eu voi sprijini si apara in continuare ideea de a aduce inapoi pentru o perioada de timp tineri de mare valoare
  • Doamna Udrea nu a facut niciodata altceva in viata sa decat politica. Are marea calitate de a fi fiica politica a lui Traian Basescu
  • M-as bucura sa intre in turul doi, dar nu cred ca se va intampla, sunt sanse foarte mici
  • (Credeti ca exista sansa sa se imbolnaveasca Klaus Iohannis si sa apara altcineva?) Nu stiu, eu voi candida cu dorinta de a schimba un regim politic. Cine il va reprezenta pe Traian Basescu e mai putin important
  • (V-ar conveni sa va confruntati cu Crin Antonescu?) Categoric ar fi cel mai greu candidat. Am fost prieteni, sper sa fim din nou, este un om viu, spre deosebire de ceilalti. Nu inteleg in continuare, de ce au iesit din USL? Nu as fi candidat niciodata cat timp exista USL impotriva lui Crin Antonescu

Despre Calin Popescu Tariceanu

  • La lansarea celui mai important document al USL, langa mine, lucrand la acel proiect erau Calin Popescu Tariceanu si Adrian Nastase, cei doi fost premieri
  • Dincolo de masurile social-democrate, la care eu am tinut foarte mult, cele trei masuri fundamental liberale - mentinerea cotei unice la 16%, scutirea de impozit a profitului reinvestit si reducerea CAS le-a facut acest guvern
  • Eu impreuna cu Tariceanu ne dorim refacerea USL

Despre Alianta Crestin Liberala

  • Valorile PPE, conservatoare, crestine, se cam bat in cap cu valorile liberalismului
  • E un nume scos din joben, nu stiu cu ce are legatura, cu faptul ca dl Blaga ca orice vames e un bun crestin?
  • Cred ca apartenenta la o minoritate etnica, la o alta religie, nu e in nici un caz o problema pentru un candidat la presedintie
  • Am spus ca nu accept eu sa fiu acuzat, nu poti fi presedinte ca esti roman, ca esti ortodox. Eu sunt foarte mandru ca m-am nascut roman si ortodox si asa o sa mor
  • Ni s-a inoculat in ultimii ani ideea ca noi suntem oameni rai, care trebuie sa fim colonizati din afara
  • Am avut in ultimii ani din ce in ce mai mult si din ce in ce mai bine o relatie cu toti ambasadorii, vorbim de relatii politice, economice, ei spre deosebire de ambasadorii nostri nu se rusineaza sa vorbeasca despre interesele companiilor lor
  • Am avut ocazia, discutand foarte des si cu ambasadorii de la Bucuresti, si cu sefii de guvern, sa prezint Romania ca o tara stabila, predictibila si suntem vazuti in acest moment foarte bine

Despre acuzatiile lansate de Traian Basescu la adresa lui Ilie Sirbu

  • Basescu ori a imbatranit, ori a inceput sa primeasca note false de la fost securisti
  • Seful ADS e un liberal din Sibiu, isi face treaba, ori a imbatranit ori citeste note de la Vadim Tudor
  • Sunt un candidat la functia de presedinte despre care toata tara stie absolut tot
  • A avut grija dl Basescu sa prezinte tot ce putea fi mai rau in trecutul meu
  • Nici nu mi-e frica de Basescu, nici nu ma poate santaja cu ceva
  • marele talent al dl Basescu a fost capacitatea de a santaja si distruge oameni cu tot felul de dosare si inscenari
  • Eu am rezistat si nu mi-a fost usor
  • Pe 22 decembrie anul acesta, fix 25 de ani dupa ce a fugit unul cu elicopterul, eu voi fi acolo
TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22