Premierul rus cere “decizii urgente” pentru protejarea pietei ruse dupa apropierea Republicii Moldova de UE

T.d. | 07.07.2014

Pe aceeași temă

Premierul rus Dmitri Medvedev a cerut “decizii urgente” pentru protejarea pietei ruse, in conditiile in care Republica Moldova a semnat Acordul de Asociere cu UE, transmite agentia Itar-Tas, citata de Romania Libera.

Premierul Dmitri Medvedev a insistat, într-o întâlnire cu membri ai Guvernului, că deciziile trebuie luate "cât mai curând posibil", în condiţiile în care Parlamentul R. Moldova a ratificat Acordul de Asociere cu UE.

El a adăugat că semnarea de către R. Moldova a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană va afecta relaţiile economice cu ţările din Uniunea Vamală şi Comunitatea Statelor Independente (CSI).

Consiliului economic eurasiatic (EEU) - organismul principal al Uniunii Vamale între Rusia, Belarus şi Kazahstan, va dezbate posibile măsuri de protecţie în relaţiile economice cu R. Moldova la 16 iulie, a afirmat, la rândul său, adjunctul premierului rus, Igor Suhalov, la întâlnirea cu şeful Guvernului de la Moscova, mai scrie sursa citată.

Premierul Dmitri Medvedev a anunţat, de asemenea, că Rusia va lua "măsuri de protecţie" şi în cazul Ucrainei şi Georgiei, care au semnat Acordul de Asociere cu UE odată cu R. Moldova, la 27 iunie. "Măsurile vor fi apropiate sau similiare cu cele pregătite în cazul R. Moldova", a afirmat premierul rus. El a menţionat că în elaborarea măsurilor se va ţine cont de volumul relaţiilor comerciale şi de consecinţele asupra pieţei ruse.

Republica Moldova, Georgia şi Ucraina au semnat la 27 iunie Acorduri de Asociere cu UE. Rusia a avertizat în mai multe rânduri că apropierea celor fostei trei republici sovietice de UE va avea "consecinţe grave".

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22