Premierul Greciei isi tempereaza discursul: Discutam cu partenerii europeni

T.d. | 29.01.2015

Pe aceeași temă

“Alexis Tsipras este favorabil discutiilor”, a declarat presedintele Parlamentului European (PE), Martin Schulz, dupa o intalnire cu noul premier al Greciei. Formatiunea de stanga radicala Syriza a castiga alegerile legislative de la Atena, producand nesiguranta in comunitatea europeana, data fiind politica anti-austeritate explicit insusita de formatiunea lui Tsipras.

Martin Schulz este primul demnitar UE care se întâlneşte cu noul premier grec de extremă-stânga după scrutinul desfăşurat duminică în Grecia.

"Au existat temeri că Alexis Tsipras va merge pe calea sa, dar acest lucru nu este adevărat, el este favorabil discuţiilor. Grecia caută soluţii care să aibă o bază comună", a adăugat Martin Schulz.

"Este un pas bun înainte şi sper că mâine, când se va întâlni cu liderul Eurogroup Jeroen Dijsselbloem, vor fi făcuţi paşi concreţi", a continuat Schulz.

Preşedintele PE a salutat că printre priorităţile prezentate de Alexis Tsipras figurează "combaterea evaziunii fiscale" şi a "inegalităţilor sociale asociate evaziunii fiscale".

"Discuţia cu Alexis Tsipras a fost sinceră, constructivă, substanţială, dar şi obositoare", a spus Schulz.

La rândul său, Alexis Tsipras a reiterat că Guvernul pe care îl conduce va fi un "garant al stabilităţii" şi că va încerca să "construiască o nouă relaţie de încredere" cu Europa.

"Discutăm cu partenerii europeni pentru a găsi o soluţie integrală şi reciroc utilă, dar acest lucru necesită timp", a subliniat Tsipras, insistând că Grecia va face eforturi pentru "revenirea la creştere economică".

"Europa va depăşi criza şi va deveni mai puternică, cu mai multă solidaritate şi încredere mutuală", a încheiat Tsipras, potrivit Mediafax.
 

Controversatul Executiv Syriza

Ajuns la guvernare pe fondul unui intens curent de nemultumire a populatiei fata de politicile de austeritate, partidul de stanga radicala Syriza a numit un cabinet anti-austeritate care incepe sa ia sau sa aduca in discutie decizii controversate. Premierul Greciei, Alexis Tsipras, a anuntat deja stoparea privatizarii portului Pireu, cel mai mare din Grecia, fapt ce a provocat o cadere cu 8% a bursei din Atena, potrivit Reuters.

Promiţând redresarea economiei Greciei şi renegocierea datoriei externe, partidul de extremă-stângă Syriza, condus de Alexis Tsipras, a ajuns la putere după alegerile anticipate care au fost conduse de un sentiment public de frustrare a populaţie împotriva politicilor de austeritate impuse de oficialii europeni.
 

Privatizari oprite si reangajari

Una dintre primele decizii anunţate de noul cabinet a fost oprirea privatizării Autorităţii Portuare Pireu, vânzare care fusese decisă ca parte din ajutorul financiar internaţional. Anuntul a provocat reactii pe bursa din Atena, care a cazut cu 8%.

Cu scurt timp înainte de ora 14:00, indicele general al Bursei din Atena era în scădere cu 8,5% până la 716,96 puncte.

Ca o măsură separată, ministrul adjunct responsabil de reforma administrativă, George Katrougkalos a declarat pentru Reuters că Guvernul va reangaja unele persoane din sectorul public ce fuseseră concediate, incalcand astfel o altă măsură-cheie a condiţiilor internaţionale.
 

“Consecinte fatale”

Castigarea alegerilor legislative grecesti de catre stanga radicala alui Alexis Tsipras continua sa provoace reactii pe continentul european.

Un bancher german de la Banca Centrală Europeană a avertizat cu privire la noile măsuri ale guvernului grec. „Acestea vor avea consecinţe fatale pentru sistemul financiar al Greciei. Băncile greceşti vor pierde accesul la banii băncii centrale“, susţine Joachim Nagel.

De altfel, planul Executivului elen privind renegocierea datoriei se loveste de fermitatea Bruxellesului privind pastrarea actualelor conditii.

Statele din zona euro se tem că, dacă Atena va reuşi să-şi şteargă din obligaţii, alte ţări aflate în dificultate vor căuta aceleaşi înţelegeri. Europa s-a aratat dispusa la a oferi mai mult timp Greciei pentru a-si achita datoriile, dar a subliniat ca nu cedeaza solicitarilor privind stergerea acestora.
 

Vireaza Atena spre Moscova?

Noul ministru grec al Apărării, Panos Kammenos (preşedintele partidului naţionalist Grecii Independenţi, aflat în coaliţie cu Syriza), a anunţat marţi că Grecia va cumpăra arme din Rusia. Este o declaratie menită să forteze din nou relatia cu Bruxellesul, având în vedere embargoul impus de UE asupra comerţului cu armament produs în Rusia.

De altfel, Kammenos a fost în vizită la Moscova în prima parte a lunii ianuarie 2015, unde a discutat despre reluarea cooperării Rusia - Grecia. În plus, Syriza doreşte deducerea cheltuielilor militare şi chiar o posibilă ieşire din NATO.

CITESTE SI:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22