Pe aceeași temă

De opt zile, tinerii reuniţi în Piaţa Taksim cer demisia premierului Erdogan, pentru intenţia de a transforma parcul Gezi, pentru folosirea forţei în reprimarea protestelor, dar şi pentru islamizarea Turciei. Azi-noapte şi vineri dimineaţă, însă, a avut loc şi prima manifestaţie de amploare în favoarea premierului. Zece mii de oameni l-au aşteptat la aeroport, la întoarcerea din vizita din Magreb. L-au aplaudat, l-au ovaţionat şi i-au cerut, în cor "Lasă-ne să plecăm şi să îi zdrobim pe cei din Taksim!".
"Aţi rămas calmi, responsabili şi aţi dat dovadă de bun simţ. Acum ne vom întoarce cu toţii acasă", le-a răspuns Recep Tayyip Erdogan. El a cerut însă şi încetarea imediată a protestelor nedemocratice şi a explicat că Poliţia acţionează pentru "a asigura securitatea" şi că este "un zid de apărare împotriva teroriştilor, anarhiştilor şi vandalilor".
Cititi si:
- Turcia: Erdogan NU va renunţa la proiectul urban din Istanbul
- Miting de solidaritate cu protestatarii din Turcia în Bucureşti în faţa Amasadei Turciei
Într-un alt avertisment lansat celor din Piaţa Taksim, şeful Guvernului turc a spus: "Nu putem închide ochii în faţa actelor celor care ne vandalizează oraşele, deteriorează bunurile publice şi le fac rău oamenilor". Mai mult, unii dintre aceştia ar fi implicaţi în terorism, a indicat premierul. Cu câteva ore înainte, într-un alt semn că nu va ceda solicitărilor manifestanţilor, Erdogan a anunţat că nu va renunţa la proiectul pentru parcul Gezi.
Potrivit BBC, discursul lui Erdogan nu va face altceva decât să aţâţe furia mulţimii. Statele Unite au denunţat deja "o retorică inutilă". În plus, există tot mai multe îngrjorări că protestele şi modul autorităţilor de a le gestiona vor dăuna economiei turceşti. După ce luni, Bursa din Turcia a căzut cu 10,5%, după ultimele comentarii ale premierului s-au înregistrat din nou pierderi de 5%. Protestele continuă, iar vineri Turcia este gazda unei conferinţe internaţionale axate pe relaţiile sale cu Uniunea Europeană. Germania şi Franţa au denunţat joi din nou brutalitatea Poliţiei.
Sursa: rfi.ro