Pregătiri pentru Cotroceni

Treptat, printre perdele de fum şi dispute politice mai mult sau mai puţin relevante, începe să se întrevadă strategia electorală a preşedintelui Băsescu. Pare tot mai probabil ca şeful statului să candideze ca independent, nu numai pentru că îi interzice Constituţia să fie membru de partid, ci mai ales pentru că vrea să fie susţinut de o coaliţie naţională de partide, organizaţii şi personalităţi. Nu ne îndoim că PD-L va fi forţa politică dominantă a acestei alianţe, dar va fi la fel de important pentru preşedinte să poată demonstra că, după cinci ani în fruntea statului, este susţinut nu doar de un partid, ci de o coaliţie reprezentativă.

Constituirea unei coaliţii pro-Băsescu a început deja prin cooptarea unor lideri PSD din Moldova: Constantin Simirad, preşedintele CJ Iaşi, şi fostul preşedinte al PSD Botoşani, Constantin Conţac. Totodată, vicepreşedintele PD-L Ioan Oltean i-a invitat public în PD-L pe pesediştii marginalizaţi de Mircea Geoană, ca Vasile Dâncu, Ioan Rus sau Vasile Puşcaş, iar liderul liberal Crin Antonescu s-a plâns sâmbătă că PNL a pierdut în ultimele două săptămâni doi parlamentari, un senator din Botoşani şi un deputat din Iaşi. În sfârşit, chiar şi foştii duşmani neîmpăcaţi ai lui Traian Băsescu, cum ar fi PNȚCD, condus de Marian Miluţ şi Aurelian Pavelescu, vorbesc acum despre alianţe cu PD-L şi susţinerea actualului preşedinte pentru un al doilea mandat.

Desigur, noii susţinători a lui Traian Băsescu nu sunt personalităţi politice marcante: Constantin Simirad este un traseist notoriu, Constantin Conţac a fost trimis în judecată de DNA pentru operaţiuni financiare în situaţie de incompatibilitate, spălare de bani şi fals în declaraţii, iar PNȚCD nu contează pe scena politică. Grupul de la Cluj nu s-a pronunţat, dar cine-şi poate imagina că membrii săi îl vor vota pe cel care i-a marginalizat? Nu de mult, Ioan Rus îi trăgea un perdaf de zile mari lui Mircea Geoană, acuzându-l că se iroseşte în dispute politice sterile în loc să caute soluţii pentru sprijinirea întreprinzătorilor privaţi.

Demersurile privind constituirea unei coaliţii politico-civice pro-Băsescu sunt abia la început şi nu au reuşit să destabilizeze PSD, dar este de aşteptat ca dezertările să continue, pe fondul disputelor interne din partid. Oricum, soarta coaliţiei de guvernare este deja incertă, pentru că în PD-L există un curent majoritar în favoarea ruperii coaliţiei cu social-democraţii, care se ţine însă cu dinţii de guvernare, invocând interesul naţional. Doar premierul Emil Boc, din motive neclare, a oprit zelul demolator al colegilor săi de partid, blocându-le pe ultima sută de metri tentativa de expulzare a PSD din guvern. Concret, PD-L ar fi urmat să impună „Legile Miclea“, forţând revocarea Ecaterinei Andronescu şi plecarea în trombă a PSD. Când colo, după ce muşchii pedelişti s-au încordat la maximum la Şcoala de vară, premierul a acceptat ramura de măslin artificială întinsă de PSD, încredinţându-i doamnei Andronescu redactarea pachetului de legi ale educaţiei, în baza promisiunii că el va fi în litera şi spiritul său fidel „Legilor Miclea“. Drept pedeapsă, premierul s-a trezit că riscă să-şi asume răspunderea pe o variantă uşor cosmetizată a Codului educaţiei agreat de doamna Andronescu şi sindicatele care-i sunt apropiate, iar greşeala sa iniţială a rămas să fie corectată de o avalanşă de amendamente menite să readucă pachetul de legi la o formă apropiată de „varianta Miclea“.

Riscurile convieţuirii cu PSD devin tot mai mari aşadar, pe măsură ce se apropie alegerile, iar domnul Boc pare a fi în contratimp cu propriul partid, în care spiritele s-au încins, iar organizaţiile locale rup una după alta protocolul de colaborare cu PSD sau îşi anunţă intenţia să-l rupă, ca răspuns la solicitarea lui Vasile Blaga privind evaluarea modului în care funcţionează coaliţia. Poate că domnul Boc nu agreează deloc ideea ruperii coaliţiei sau – ceea ce este mai probabil – a hotărât că mai are nevoie de pesedişti până la adoptarea legilor pentru care guvernul doreşte să-şi angajeze răspunderea. Altfel, este greu de înţeles de ce a acceptat explicaţiile şmechereşti ale lui Dan Nica cu privire la declaraţiile făcute de Marian Vanghelie despre dosarele din arhiva DGIPI, care ar putea fi folosite pentru şantajarea lui Traian Băsescu. Ca să nu fie naivitate sau superficialitate, această toleranţă trebuie să se dovedească ulterior a fi fost o stratagemă pentru a obţine un succes în parlament.

Pentru onoarea domnului Boc, să sperăm că aşa va fi. În tot cazul, atunci când a cerut opinia organizaţiilor PD-L din teritoriu, Vasile Blaga ştia, fără îndoială, care va fi răspunsul filialelor şi anticipa probabil posibilitatea ca actualul curent de opinie din PD-L să-i forţeze mâna domnului Boc, pentru că este clar că această coaliţie nu se va rupe decât cu forţa – adică exact cum nu-i place premierului să acţioneze.

PSD a indicat clar că nu va pleca de bunăvoie de la guvernare, probabil pentru că nu poate renunţa la controlul asupra MAI şi a serviciilor sale tocmai înainte de prezidenţiale. Va continua aşadar, deşi e tot mai greu, să profite de guvernare şi în acelaşi timp să facă opoziţie alături de liberali şi să genereze tensiuni sociale prin sindicatele bugetarilor, pe care le controlează.

Nu întâmplător, Emil Boc s-a trezit, după încheierea negocierilor cu liderii sindicali, atacat de o „alianţă a bugetarilor“, constituită ad-hoc – de fapt o echipă de agitatori ai PSD, care ar dori să se disocieze de deciziile nepopulare ale guvernului din care face parte, fără însă a-l părăsi. Acest război de gherilă, a cărui ţintă este Traian Băsescu, riscă însă să-i fie favorabil nu lui Mircea Geoană, ci unei eventuale candidaturi a lui Sorin Oprescu.

Situaţia politică a ajuns acum la fel de încâlcită ca un nod gordian, numai bun pentru sabia lui Traian Băsescu. Cu un tact fără precedent, preşedintele s-a ferit să intervină în disputele politice curente, preferând continuarea băilor de mulţime. Este însă greu de crezut că nu înţelege pericolul pe care-l prezintă controlul exercitat de Marian Vanghelie asupra Ministerului de Interne şi a serviciilor sale de informaţii sau că se consideră avantajat de perpetuarea isteriei publice, generatoare de sentimente negative. Mai mult, tolerarea actelor intolerabile ale adversarilor săi riscă să creeze impresia că este vulnerabil şi încolţit, adică nepotrivit pentru demnitatea supremă în stat, adică altceva decât a promis să fie. Nu întâmplător, televiziunile mogulilor se străduiesc să ne convingă că preşedintele este în defensivă sau chiar într-o fundătură. Suspectez că vor suferi o mare dezamăgire, căci nu stă în firea lui Traian Băsescu să fie complice la erodarea propriei credibilităţi. //