Postelectorale

In mijlocul tumultului firesc provocat de frenezia speculatiilor postelectorale, este bine ca din cand in cand sa incercam sa ne mutam atentia si spre alte lucruri decat analiza post mortem a campaniei sau scenariile posibilelor combinatii guvernamentale. Este un exercitiu care, dincolo de a fi instructiv, poate aduce si un binevenit respiro dupa stresul provocat de acest tumult. Perioada imediat postelectorala este plina de situatii, evolutii si fenomene interesante ce merita atentia noastra. Si chiar daca le privim doar in trecere, intre doua comentarii "la obiect" privind viitorul guvern sau greselile strategiilor de campanie, poate ca merita sa incercam sa iesim cateva minute din tensiunea momentului, utilizand ca pretext un asemenea exercitiu. Sa luam ca exemplu doua fenomene de psihologie sociala care, odata identificate, ne ajuta sa privim universul postelectoral cu un ochi mai detasat, sensibil si la nuantele ironice ale momentului, nu doar la cele dramatice.
 
Esec si succes
 
In sistemul politic cel mai intens studiat din lume - cel american - cercetatorii au descoperit de multa vreme un fenomen amuzant. Sondajele facute imediat dupa alegeri arata ca, in mod constant, numarul celor care declara ca au votat pentru castigatorul alegerilor este semnificativ mai mare decat numarul celor care au votat in realitate astfel. Aceste rezultate au fost coroborate cu cele ale studiilor facute in alte state si cu cele ale cercetarilor privind modul in care publicul se pozitioneaza fata de invingatori, fie ei in politica sau sport. De pilda, spune un studiu celebru, suporterii echipelor sportive folosesc intr-un mod foarte interesant pronumele cand este vorba de gruparea favorita: "i-am invins!" sau "i-am batut"; deci "noi" suntem victoriosi, zic suporterii - in caz de succes. Si "au mancat bataie" sau "i-au batut"; deci, echipa favorita devine "ei" - in caz de esec. Se pare ca oamenii personalizeaza si vor sa internalizeze prin asociere succesul, in vreme ce, in caz de esec, incearca sa se distanteze de el, incercand sa-l depersonalizeze. Putini isi pastreaza coerenta atitudinilor. 
Sa tinem minte toate acestea cand urmarim sau participam la discutiile postelectorale. Incapacitatea oamenilor de a-si gestiona atitudinile fata de infrangeri si victorii este o sursa nesfarsita de situatii interesante si amuzante. Cu atat mai mult atunci cand linia dintre castigatori si invinsi nu este foarte clara, schimbandu-se alunecos, sau cand acei "oameni" sunt figuri mass-media ce mimeaza impartialitatea. Spectacolul, pentru cei ce stiu sa-l sesizeze, merita toti banii. Ne putem insa intreba: este aici vorba de un joc ce nu dezvaluie nimic mai mult decat ca cei mai multi dintre noi suntem structuralmente incapabili sa rezistam unor impulsuri psihologice elementare? Sau este vorba de mai mult? Ce putem citi printre randuri despre oameni si credintele lor politice in astfel de situatii? Ce ne spune o astfel de citire despre mass-media si formatorii de opinie? Indiferent de raspuns, observam un lucru: psihologia sociala este o excelenta loja pentru a urmari spectacolul politic.
 
Aura puterii
 
Sa luam un exemplu si mai interesant. In anii 60, doi psihologi americani au efectuat urmatorul experiment. Au cerut unui numar de subiecti sa estimeze inaltimea mai multor persoane, spunandu-le ca acestea fac parte dintr-o ierarhie: unul era director, celalalt era subordonatul sau imediat, altul era subordonat inferior etc. Rezultatul a fost o fascinanta corelatie. Cei perceputi ca detinand putere sau autoritate erau in mod constant considerati mai inalti decat erau in realitate. In mod simetric, cei perceputi ca lipsiti de putere si autoritate erau considerati semnificativ mai scunzi decat erau in realitate. In timp, acest experiment a fost urmat de altele asemanatoare. De pilda, stim astfel acum ca perceptia inteligentei, personalitatii si chiar a frumusetii fizice a personelor aratate subiectilor in fotografii se schimba in functie de prezenta sau absenta unor informatii privind pretinsa autoritate sau putere a celor reprezentati in fotografiile in cauza.
Pe scurt, in urma acestor studii si a altor asemenea lor, intelegem mai bine cat de fragile si usor influentabile sunt judecatile noastre despre cei din jur, atunci cand acestia imbraca haina puterii sau se bucura (justificat sau nu) de aura autoritatii. Se pare ca puterea poate corupe nu numai in sensul sugerat de Lordul Acton, adica pe cel ce, detinand-o, se simte tot mai mult atras de ea, intr-un spatiu al autoamagirii privind propriile calitati si merite. Ea poate corupe si in alt sens: oricat de iluzorie si inconsistenta ar fi in realitate, simpla impresie ca cineva este invaluit de mantia puterii distorsioneaza insusi modul in care cei din jur atribuie calitati celor despre care ei cred (in mod justificat sau nu) ca se bucura de aceasta.
 
In curand pe ecrane
 
Care sunt originile si cauzele acestui fenomen psihologic este o discutie separata. Pentru discutia de fata este important doar un lucru. In saptamanile ce vin, sa ne reamintim mereu observatiile de mai sus. Vom avea sansa sa fim martorii uneia dintre intensificarile ciclice ale acestui fenomen: oameni submediocri sau pur si simplu obisnuiti vor fi perceputi brusc, prin castigarea unei pozitii sau alta in varful piramidei, ca redutabili ai artei politice, vorbele lor vor fi ascultate ca izvor de intelepciune, iar miscarile lor cele mai banale sau stupide vor genera laborioase interpretari ale analistilor, fiind vazute ca executii abile ale partiturii exercitiului puterii. In plus, fenomenul are si un revers. Dezbracati de haina puterii, cei ce vor cadea vor reveni la starea initiala. Magia autoritatii data de functii si pozitii se va disipa la fel de misterios precum s-a inchegat. In vreme ce unii se scufunda incet inapoi in mediocritatea din care s-au saltat, altii se ridica rapid din ea spre cele 15 minute de celebritate si putere ce vor insemna incununarea intregii lor existente. Abilitati politice si intelectuale nebanuite vor iesi la iveala si vor creste peste noapte, urmand a fi descoperite in ei de catre comentatorii si analistii mai mult sau mai putin profesionisti. Chiar si noi, cei avizati de mult privind acest fenomen, ne vom autosurprinde descoperind calitati si virtuti unde pana mai ieri nu se putea vedea mai nimic de acest fel, nici cu ochiul liber, nici cu microscopul.
Sa incercam deci sa ne detasam din cand in cand de tensiunile, asteptarile, confuzia si frustrarea care plutesc in aerul momentului. Sa incercam sa privim lucrurile si din alte unghiuri decat cele strict electorale. Vom invata foarte multe despre alegatori, mass-media, natura umana si chiar despre noi insine, daca folosim pretextul dat de specialul si tranzitoriul context postelectoral, pentru a privi lucid in jur la spectacolul unic ce ni se ofera.