Ponta, la Tirana: Romania ar putea lua decizii noi privind recunoasterea Kosovo

M. B. | 27.05.2015

Pe aceeași temă

România „ar putea recunoaște Kosovo”, a declarat premierul Victor Ponta, în timpul vizitei în Albania, potrivit ziarului Epoka E Re, cu sediul la Pristina.

 

”În anul 2008, România a decis să nu recunoască independența Kosovo. De atunci, lucrurile s-au schimbat. Guvernele s-au schimbat și ar putea fi luate unele decizii noi în ceea ce privește recunoașterea Kosovo”, a declarat Ponta la Tirana, la finalul summitului statelor din sudul și estul Europei, potrivit B 92.

 

Provincia Kosovo și-a declarat unilateral indepedența față de Republica Serbia în anul 2008. România este una dintre cele cinci țări membre UE care nu au recunoscut independența Kosovo.

 

Premierul Ponta a mai avut declarații în care se pronunța pentru recunoașterea statului Kosovo, de exemplu în timpul vizitei din 2913 în SUA, când i-a declarat vicepreședintelui american, Joe Biden, că România va recunoaște independența Kosovo în anul 2015, după ce Traian Băsescu nu va mai fi președinte al României.

 

Anterior, președintele Băsescu avertizase că "Potrivit Constituţiei, preşedintele este cel care poate recunoaşte sau nu un stat".Nu știm dacă Ponta a discutat cu președintele statului susținerea acestei poziții în timpul vizitei sale în Albania.

 

Cei doi au avut săptămâna trecută o întrevedere în care au stabilit ca premierul să reprezinte România la summitul de la Tirana.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22