Politica externa americana in viziunea lui Zbigniew Brzezinski

 Viata politica americana incepe deja planificarea pen­tru alegerile din 2008, se trag invataminte, actorii politici se repozitioneaza, se testeaza subiecte noi si apar primele programe electorale. Surprinzator este rolul ocupat de politica externa si de razboiul din Irak, ca subiecte principale, iar "fuga catre  centru"  devine evidenta. Lansarea Comisiei pentru o Putere Inteligenta, ai carei co-presedinti sunt Joseph Nye, promotorul  abor­da­rii "soft power",  si Richard Armitage, exponentul abor­da­rii "hard power" , este reprezentativa pentru testarea de noi abordari in politica externa americana. In acest con­text, "democratul conservator" Zbigniew Brzezinski, fostul consilier pe probleme de securitate nationala al lui Jimmy Carter si membru in board-ul Centrului de Studii Strategice  si Internationale (CSIS), isi lanseaza car­tea  A doua  sansa: trei presedinti si criza su­perputerii americane . Desi nu are aceeasi arie de cu­prindere geopolitica si forta de predictie precum lucrarea Marea tabla de sah  (1997), aceasta ultima carte continua argumentatia din  Operatiunea: dominatie sau leadership global  (2004). Brzezinski isi propune sa analizeze critic politica externa americana a ul­timilor trei presedinti si sa faca recomandari viitorului pre­sedinte, pentru 2008. Cu eruditia recunoscuta inter­na­tional, dar si legitimitatea oferita de pesimismul manifestat fata de interventia unilaterala in Irak, din 2003, Brzezinski atrage atentia ca nici unul dintre presedintii de dupa sfarsitul Razboiului Rece nu a inteles complexi­ta­tea globalizarii si interdependenta puterii globale, desi au avut sansa sa fie cei mai importanti actori. Astfel, George H.W. Bush este considerat ca fiind cel mai experimentat presedinte, dar nu a avut o viziune pentru momentul istoric pe care l-a traversat, William Clinton a fost cel mai inteligent si vizionar lider, dar nu a fost consistent strategic si nu a stiut sa foloseasca puterea americana, iar George W. Bush a avut instincte puternice si in­spiratie, dar nu a inteles complexitatile globale si a avut un temperament inclinat catre dogmatism. Capitolele care analizeaza aceste caracterizari ale presedintiilor sunt intitulate, sugestiv: Pacatul originar pentru  pre­se­din­tia lui Bush senior, Impotenta bunelor intentii pen­tru presedintia lui Clinton si Leadership catastrofic pentru Bush jr.  Ca profesor si analist, Brzezinski da note: nota B lui Bush senior, pentru abilitate tactica, dar oportunitati strategice neexploatate, nota C pentru Clinton, pentru lipsuri majore intre performante si potential, si il pica la examen pe George W. Bush, cu nota F, pen­tru viziune dogmatica ce a indus un unilateralism distructiv. Ca esenta a politicilor, Bush senior este conside­rat un bun politist, care a pus accent pe putere si le­gi­timitate pentru a prezerva stabilitatea traditionala, Clinton drept un suporter al bunastarii sociale bazata pe efectele globalizarii, iar Bush jr. un mobilizator al temerilor interne ale americanilor pentru a declansa lupta im­­po­triva unor forte demonice. Argumentele pentru aceste caracterizari sunt: Bush senior a stiut sa manevreze si in­fluenteze contextul colapsului Uniunii Sovietice, sa gestioneze diplomatic si militar criza invaziei Kuweitului de catre Saddam, dar a pierdut oportunitatea sa traduca aceste victorii tactice intr-un triumf istoric; Bill Clinton a stiut sa creeze cadrul pentru o pace in Orientul Mijlociu, sa extinda NATO si sa stabilizeze Balcanii, dar stilul sau oportunistic de decizie si credinta ca globalizarea rezolva lucrurile de la sine au fost  importante greseli; Bush jr. a risipit oportunitatea unei solidaritati globale, dupa 11 septembrie 2001, iar managementul interventiei in Irak a fost un dezastru geopolitic, creand impresia unei Americi ca superputere imperiala. Cumulativ, Brze­zinski considera ca America a devenit azi mai puternica, dar o democratie de temut si singuratica, intr-o lume politica antagonizata.

 Consider ca cea mai interesanta parte a cartii lui Brze­­zinski nu este analiza politicii externe a celor trei pre­se­dintii, care poate fi mai mult sau mai putin subiectiva, ci ultimul capitol de recomandari pentru viitoarea prese­din­tie. Astfel, Brzezinski considera ca America, prin po­ten­tialul sau, mai are o a doua sansa. America are un monopol global al fortei militare, este cea mai puternica economie si nu are rival la nivelul inovatiei tehnologice. Pe de alta parte, exista o recunoscuta necesitate pentru un rol de stabilizator al sistemului international. Este rolul unui " lider global IV", al viitorului presedinte, de a ex­ploata acest potential. Pe de alta parte, pentru a fi ac­ceptata ca lider global, America trebuie sa raspunda, in viziunea lui Brzezinski, la urmatoarele intrebari: este sis­temul american echipat pentru a sustine o politica globala? Este societatea americana pregatita sa sustina un rol de leadership global? Simte natiunea americana ce consecinte pentru viitor va avea acest rol? Brzezinski da, pe scurt, propriile raspunsuri, ceea ce ii indeamna la lectura acestei carti nu numai pe politicienii si elita americana, ci si pe romanii interesati de relatiile in­ter­na­tio­nale, de soarta partenerului strategic american si, indirect, de soarta Romaniei. Brzezinski avertizeaza, in final, ca aceasta a doua sansa trebuie fructificata, pentru ca nu va mai fi o a treia sansa, deoarece taria unei mari puteri se diminueaza daca inceteaza de a se mai pune in slujba unei idei. Unii comentatori considera aceasta carte ca un manifest de politica externa pentru Barack Obama (vezi David Ignatius), dar cred ca intentia autorului este mai degraba bipartizana. Un indemn la lec­tura.