Plagiatul. Cele 4 diversiuni ale lui Ponta

Premierul Victor Ponta foloseşte argumente diversioniste pentru a nu-şi da demisia.

Victor Ponta contracarează acu­zaţia de plagiat folosindu-se de ar­gumente menite să distragă aten­ţia de la problema principală - teza de doctorat şi demisia din funcţia de premier. Printre aces­te argumente se numără im­pli­ca­rea preşedintelui Băsescu în stâr­nirea scandalului, utilizarea bi­blio^­­grafiei în locul notelor de sub­sol, demonetizarea ideii de pla­gi­at prin voci care afirmă că aceas­tă practică este atât de ră­spân­di­tă, încât nu mai contează şi, în fi­ne, componenţa Consiliului Na­ţio­nal de Etică.

Să le abordăm pe rând.

1. Răzbunarea  lui Băsescu

Argumentul forte folosit de Vic­tor Ponta în construcţia apărării de acuza de plagiat este acela că în spate s-ar afla Traian Băsescu, care a dorit astfel să-l „şantajeze“ pentru a-l determina să renunţe să mai meargă la Consiliul Eu­ro­pean. „Mi-a înscenat un dosar de plagiat“, repetă Ponta, „dar nu mi-e frică“, „nu cedez ni­ciun pas“. Fără să explice în ce constă „înscenarea“ sau să dea ex­plicaţii concrete – e drept că nici ziariştii nu i le-au cerut – asu­pra zecilor de pagini identice din lucrarea sa de doctorat şi din cele trei cărţi din care s-a „in­spirat“, Ponta susţine că Traian Băsescu şi Daniel Funeriu se află în spatele articolelor din revista Nature şi Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ), încercând astfel să decredibilizeze sursele. Ponta a prezentat drept dovadă ire­fu­tabilă afirmaţia lui Traian Băsescu din finalul unei conferinţe de pre­să, ţinută cu doar câteva zile îna­in­te de dezvăluiri: „Când eşti doc­tor în drept, eşti tare. Do­tt­o­re!“. Acest tip de mesaj a devenit principala linie de apărare a USL, toţi politicienii prezenţi în dez­ba­teri argumentând similar: „E mâ­na lui Băsescu, deci nu e pla­gi­at“. Argumentele jurnaliştilor de la Nature şi FAZ şi declaraţiile specialiştilor consultaţi de pres­ti­gioasele publicaţii au fost supuse aceleiaşi metode de de­credi­bi­li­zare. Nature a devenit „revista un­de dă Funeriu interviuri“, iar diabolica legătură dintre FAZ şi Băsescu a fost prezentată de Jur­nalul Naţional, DC News, An­te­na 3 şi apoi repetată obsesiv de toţi politicienii PSD. „Printre se­nior-editorii revistei Nature se numără și Joshua Finkelstein, locuind în Boston, Massa­chu­setts, conform datelor de pe si­te-ul publicației. Acesta ar pu­tea fi rudă cu Arthur J. Finkel­stein, cel care, împreună cu aso­ciatul său, Tall Silberstein, sunt foștii consilieri de imagine ai preşedintelui Traian Băsescu în campania electorală din 2009“. Reputatul profesor Marius An­druh, cel care a declarat pentru Na­ture că „dovezile de plagiat sunt covârşitoare“, a fost ca­ta­logat drept „un chimist pus în funcţie de Funeriu“. Strategia „răz­bunarea lui Băsescu“, prin­cipala linie de apărare a lui Ponta şi a susţinătorilor lui, a avut ca scop şi rezultat ocultarea ches­ti­unii de fond: plagiatul.

2. Bibliografia, paravan pentru copy-paste

Încă din prima zi a scandalului, du­pă o noapte în care şi-a cons­truit apărarea, Ponta a în­ţeles sau i s-a spus că hiba prin­cipală a lucrării sale de doctorat este lipsa oricăror citări cu ghi­li­mele şi note de subsol. Cum acest adevăr nu putea fi escamotat, lu­crarea, atât în forma electronică, cât şi tipărită, aflându-se deja în posesia mai multor redacţii, s-a refugiat în strategia numită „bi­bliografie“. „Singurul reproş ca­re mi se poate face este că nu am pus note în subsolul paginii, ci la bibliografie. Dacă asta este o greşeală sunt gata să mi-o asum.“ Teoria bibliografiei care ţine loc de ghilimele şi note de sub­sol a fost preluată de toţi poli­ticienii PSD, inclusiv de uni­ver­sitari şi profesori, de ziariştii de la Antena 3 şi Realitatea. Toţi aceş­tia au căutat să demonstreze că zecile de pagini la rând copiate cu punct şi virgulă, cu greşeli de ortografie sau de exprimare nu ne­cesitau decât menţionarea au­torilor în final sau că n-ar fi ni­mic în neregulă dacă aceste trans­crieri ad litteram nu depăşesc 30% din total. Surzi la orice ar­gument legat de regulile aca­de­mice de citare, folosite acum pâ­nă şi de elevii de liceu, Ponta şi susţinătorii au avut drept ţintă generarea unei confuzii, mai ales în publicul neşcolit, care trebuia să rămână cu senzaţia că totuşi autorii din care premierul „s-a inspirat“ sunt menţionati un­de­va. Strategia a fost vândută şi în afară, într-un drept la replică, plin de greşeli elementare de lim­bă engleză, trimis de guvern re­vistei Nature, unde se precizează că „toate referinţele bibliografice se află la finalul tezei“. În sus­ţinerea acestor afirmaţii, Ponta a utilizat argumentul că însuşi unul dintre cei plagiaţi, pro­fe­so­rul Ion Diaconu, a „scris prefaţa lucrării de doctorat“. Cine stă, nu-i aşa?, să verifice faptul că prefaţa la lucrare este scrisă de însuşi coordonatorul lucrării, Adri­an Năstase, iar Ion Diaconu a scris prefaţa la o carte! În plus, Ponta a afirmat că „aceste re­gle­mentări“ de citare „sunt ulte­rioare anului 2003“, când el şi-a susţinut doctoratul. Halucinanta declaraţie, preluată în dezbaterea publică, a fost folosită tot în sco­pul de a-i prosti pe cei cu puţină şcoală, care cred că „rău-voi­to­rii“ inventează reguli noi, spe­ciale pentru Ponta.

3. Toţi / şi alţiiplagiază

Discuţiile despre plagiat nu sunt noi şi la fiecare caz ele prind aripi. De la faimosul Beuran şi până la prevederile clare din Le­gea Funeriu nu s-a făcut însă ni­mic, deşi merită menţionată ini­ţiativa Coaliţiei pentru Uni­ver­sităţi Curate, condusă de Alina Mungiu-Pippidi, care a in­ven­ta­riat problemele legate de plagiat în universităţi, lipsa de trans­pa­ren­ţă, de legislaţie şi toleranţa faţă de fenomen, în fapt, o com­pli­ci­tate. În cazul Mang, reacţia in­te­lectualităţii şi a universitarilor a fost rapidă şi vehementă, mi­nis­trul fiind obligat să demisioneze. Plagiatul a fost înfierat pe toate ca­nalele media, protestele au curs, discuţiile au întors subiectul pe toate feţele. La Ponta, abor­darea a fost cu totul alta, tonul fiind dat de universitarul-mi­nis­tru Andrei Marga, care a declarat că se caută „nod în papură“, că plagiatul este extrem de extins şi că „ar fi bine să fie verificate şi lucrările unor foşti miniştri“. Ideea a fost preluată din zbor şi utilizată în folosul lui Ponta. Su­biectul plagiatului prim-mi­nis­trului se izbea implacabil de con­traargumentul „lasă, dom’le, că toată lumea plagiază în ţara as­ta“ sau „dar ce? Kövesi nu a plagiat? Udrea nu a plagiat şi ea?“. Ca şi cum plagiatul unuia îl onorabilizează pe al altuia sau îi scade din gravitate. Puţinele dez­bateri televizate pe temă au fost direcţionate spre această abor­da­re, publicul ră­mâ­nând cu impresia că „toţi fac la fel“.

Interesant este că mediul aca­de­mic şi intelectual este mult mai rezervat de data aceasta. Au exis­tat destule opinii ale unor ziarişti şi tineri universitari, în special pe Internet şi în presa scrisă, dar până în momentul de faţă există două proteste în care se cere de­misia lui Ponta, cel al Uni­ver­si­tăţii de Vest din Timişoara, Gru­pul de Reformă Universitară, So­cietatea Tinerilor Universitari din România, iniţiat de profesorii Daniel Vighi, Ciprian Vălcan, Sma­randa Vultur şi Viorel Ma­ri­neasa, şi care a adunat deja 5.000 de semnături şi cel al Societăţii Ştiinţifice Ad Astra, din care fac parte zeci de cadre universitare şi cercetători, unii de la uni­ver­sităţi prestigioase din lume. În lupta pentru protecţia lui Ponta de acuza de plagiat s-a aruncat chiar Alina-Mungiu Pippidi, ata­cându-i pe semnatarii cererii de demisie, numindu-i „profesori şi conferenţiari pedelişti“, care „nu au nicio lucrare ISI“. Pla­gi­atul s-a metamorfozat în „com­pilaţie“ şi „operă nulă“, ceea ce aruncă discuţia în altă zonă.

4. Consiliul Naţional de Etică, marca Ponta

În scandalul plagiatului Mang, pre­mierul a apelat la Academia Ro­mână, susţinând că Consiliul Na­ţional de Etică de la Mi­nis­te­rul Edu­caţiei nu are credibilitate, fi­ind „numit de Funeriu“. Cu toa­te acestea, Consiliul a fost sesizat şi a început analizarea lucrărilor acuzate de plagiat. Raportul era finalizat, dar exact cu o zi înainte ca Mang să se prezinte la audieri, membrii Consiliului au fost schim­­baţi. „Nu văd ce elemente noi ar mai putea apărea în tim­pul au­dierilor domnului Mang pen­­tru a nu se ajunge la un ver­dict de plagiat“, a declarat Cris­ti­nel Dia­conu, înlocuit peste noap­te, fără a fi anunţat.

În propriul scandal de plagiat, pre­mierul a declarat că se va pu­ne la dispoziţia CNE, devenit în­tre timp „al lui Pon­ta“. Spre deo­sebire de cazul Mang, Consiliul nu a fost sesizat decât de… însuşi Ponta. Reacţia Consiliului nu a fă­cut decât să con­firme sus­pi­ci­u­nile că Ponta miza pe acesta pen­tru a fi spălat de plagiat. „În re­gu­­la­ment, nu exis­tă această spe­ţă de auto­sesi­za­re“ şi „la CNE sunt multe se­si­zări, noua con­du­cere va încerca o prioritizare, dar nu ştim cât va dura“. Cu toa­te aces­tea, Uni­versitatea din Bu­cu­reşti, cea care i-a acordat ti­tlul de doctor lui Ponta, a anun­ţat că va fi for­mată o comisie „din ex­perţi stră­ini“ care va analiza pla­giatul. Ia­tă ceva ce Ponta nu a prevăzut.