Categorii

Site-uri recomandate

Anvelope vara

Magazin online vanzari Anvelope iarna ieftine

Pariuri sportive online

Poker Online

Adauga anunturi gratuite de mica publicitate

Bonus Pariuri Sportive - Pariuri Sportive online din Romania

Oferte Litoral

Inchirieri auto

Implant dentar, clinica stomatologica romano-franceza

Sports Cars

Implants dentaires

Implanturi dentare Bucuresti

Anvelope - de sezon la preturi promotionale

Cadouri

Traduceri - birou traduceri autorizate, traduceri legalizate, apostile si supralegalizari

Piscine - constructii piscine si magazin intretinere piscine

Incarcator baterii laptop - Accesorii laptop

Cabinet stomatologic Timisoara - implanturi dentare, endodontie, estetica dentara

Politica | Editie scrisa

02.03.2010

Permutări, regrupări şi o ecuaţie politică toxică

de Rodica Culcer

11 comentarii

După mai bine de o săptămână de la congresul PSD, este limpede că evenimentul a creat mai multe probleme decât a rezolvat. Iluzia reformei interne a murit în ziua congresului, când numai despre idei şi despre reforme nu s-a discutat, iar iluzia capacităţii noului lider social-democrat de a conduce partidul în zodia social-democraţiei europene este pe cale de a se risipi şi ea.

Nici nu a fost prea mult timp pentru discuţii de substanţă – în cazul în care substanţa ar fi existat cu adevărat – pentru că, imediat după încheierea congresului, au început să plece din partid nu numai partizanii lui Mircea Geoană, ci şi foşti lideri care-l votaseră pe Victor Ponta. Iar dacă primii plecaţi, Serban Mihăilescu şi Culiţă Tărâţă, au un trecut controversat şi dosare la DNA, în schimb, Marian Sârbu şi Cristian Diaconescu sunt foşti miniştri apreciaţi ai partidului. În plus, plecarea domnului Diaconescu scoate în evidenţă practicile de filaj şi şantaj care par a fi monedă curentă în interiorul „celui mai mare partid al opoziţiei“. Este adevărat că domnul Diaconescu nu a reuşit să explice prea bine motivele renunţării subite la candidatură în favoarea lui Mircea Geoană, dar „monitorizarea“ sa, probabil ilegală, în scopul şantajului a aruncat mizeria din PSD direct în ventilator, iar Victor Ponta a reacţionat slab, încercând să paseze autorităţilor statului sarcina clarificării acestei ruşinoase chestiuni.

Cu Marian Vanghelie în conducere îi va fi greu să convingă pe cineva că va face curăţenie în partid, mai ales după ce Radu Mazăre a avut ca unică temă în discurs afurisirea procurorilor DNA. Totodată, „greii“ partidului – Adrian Năstase, Miron Mitrea şi Mircea Geoană – au început să-şi spele rufele murdare în public, lăsându-l pe Victor Ponta spectator neputincios la reglările de conturi dintre veterani.

A pleca din PSD poate părea aşadar un act de igienizare a vieţii personale şi carierei publice, dar numai cu condiţia să nu nimereşti într-o formaţiune care este doar o clonă a PSD. Or, toţi evadaţii de pe corabia lui Victor Ponta s-au încolonat disciplinaţi în spatele generalului Gabriel Oprea, fostul lor coleg de partid ajuns ministru al Apărării şi aspirant la calitatea de fondator al unui nou partid de stânga, Uniunea Naţională pentru Progres (UNP), creată pe scheletul grupului parlamentar al independenţilor. Este greu de crezut că acest nou partid va fi nucleul unei stângi social-democrate moderne, europene, eliberate de balastul moştenirii PCR, al morţilor din decembrie 1989 şi al mineriadelor, pentru simplul motiv că fondatorii săi sunt o combinaţie de personaje terne, fără realizări politice, şi de personaje controversate, dacă nu chiar compromise. Singur Marian Sârbu face notă discordantă prin consecvenţă şi principialitate.

În rest, mulţi dintre independenţi au pus în trecut tălpi legilor cerute de UE. Nu este de mirare deci că Sever Voinescu s-a grăbit să declare că „nu-i place“ acest grup, iar premierul Emil Boc nu le-a oferit niciun post în Cabinetul său. Faptele nu-i împiedică însă pe social-democraţi să acuze că în spatele consolidării grupului independenţilor s-ar afla însuşi Traian Băsescu. Din păcate pentru PSD, adevărul este mai complicat: oricât de convenabilă ar fi pentru PD-L slăbirea adversarului, presiunea exterioară nu destabilizează decât un partid care este minat din interior de vulnerabilităţi şi conflicte. De ce, de pildă, nu a avut PSD de suferit după pierderea alegerilor din 2005?

Desigur, generalul Oprea îi este în acest moment loial lui Traian Băsescu, dar acum cinci ani îi era la fel de devotat lui Adrian Năstase. Cine poate exclude o nouă întoarcere a armelor în viitor, dacă interesele noului partid o vor cere? Totodată, planurile legislative ale guvernului – legate, de pildă, de Legea pensiilor – nu sunt agreate de toţi parlamentarii independenţi. Sprijinirea acestor proiecte în parlament va fi probabil negociată la sânge, ştiute fiind dificultăţile pe care le întâmpină PD-L în relaţia cu UDMR, formaţiune care înţelege să profite la maximum de poziţia sa de partener privilegiat. Pedeliştii, chiar dacă nu o spun (încă) cu voce tare, sunt iritaţi de pretenţiile UDMR şi de intenţia sa de a crea o regiune similară fostei regiuni Mureş – autonomă maghiară. O lege iniţiată de UDMR privind noua împărţire administrativă a ţării a obţinut deja aprobarea tacită a Senatului. Totodată, adoptarea Statutului minorităţilor cu voturile actualei majorităţi parlamentare ar putea prejudicia popularitatea PD-L în Ardeal.

Refuzul liberalilor de a intra la guvernare alături de PD-L a împins aşadar partidul condus de Emil Boc într-o ecuaţie politică toxică, definită de dependenţa faţă de inflexibila UDMR şi de ceata eterogenă a generalului Oprea. Transformarea acestei cete în partid nu ajută decât parţial PD-L: rupe opoziţia, dar creează totodată o formaţiune cu o forţă de negociere mai mare, cel puţin până în 2012. Pe lângă liderii PSD care tună şi fulgeră că Traian Băsescu vrea să le decimeze partidul, o parte a presei s-a scandalizat şi ea, întrebându-se cu o sfântă mânie dacă preşedintele şi partidul său au de gând să-şi promoveze reformele – constituţionale şi de alte feluri – cu o majoritate atât de pestriţă. Toţi uită că altă majoritate nu se poate forma, cel puţin deocamdată, atâta vreme cât PNL consideră că este mai onorant să se alieze cu PC – partid dominat de Dan Voiculescu, în ciuda schimbării cosmetice la vârf din 28 februarie - şi cu PSD, într-un „bloc al opoziţiei unite“, cum cere Liviu Dragnea, în loc să guverneze alături de un partid care măcar se străduieşte să fie de dreapta, cum susţin liberalii că ar fi ei înşişi. Sansele lui Ludovic Orban de a fi ales preşedinte al PNL şi de a promova o nouă abordare sunt deocamdată incerte.

Actualele permutări şi regrupări de pe scena politică nu se pot explica doctrinar, ci doar prin prisma intereselor de grup şi a raportării faţă de succesorii puterii comuniste, coordonatele care definesc încă orientarea politicienilor din România. În acelaşi timp, toxicitatea politicii româneşti vine şi din faptul că de două decenii clasa politică reproduce aceleaşi practici corupte şi cinice şi se îndepărtează de standardele etice şi de principiile şi ideile politice în numele cărora a pornit la drum. În consecinţă, tinerii politicieni sunt adesea mai găunoşi şi mai cinici decât seniorii partidelor. În mod evident, clasa politică şi-a epuizat potenţialul şi are nevoie urgentă de o reformă doctrinară şi etică. O demonstrează actuala configuraţie a parlamentului şi imposibilitatea alcătuirii unei coaliţii viabile şi onorabile, oricum ai combina şi permuta partidele existente. Politica este, la urma urmei, doar arta posibilului, nu şi a imposibilului. //

Cuvinte cheie: ecuatie, Victor Ponta, Oprea, DNA, Ardeal

Comentarii (11)

Adauga comentariu