Patriotism si guvernare locala

Tribulatiile candidaturii social-democrate la Primaria Generala a Bucurestiului au fost doar ultimele episoade dintr-o serie de evolutii mai degraba grotesti ce au acompaniat momentul declansarii de facto a campaniei electorale. In opozitie sau la putere, partidele au probat o incapacitate similara de a admite transparenta ca principiu cardinal al activitatii lor. Exercitiul de memorie a fost reprimat si validarea in functie a unor primari migratori a fost privita ca un act salutar de rationalitate politica.

Ceea ce a modificat radical datele problemei a fost inovatia legala in acord cu care viitorii presedinti de consilii judetene vor fi desemnati prin vot direct. Dincolo de natura neconstitutionala a prevederii legale, perspectiva este, indiscutabil, una fascinanta pentru cei se ce ambitioneaza sa devina, din satrapi ilegitimi, embleme europene ale vietii locale din judete.

De aici, un nou tip de mobilizare si un interes renascut fata de judetele din care provin cativa dintre actorii majori ai politicii romanesti. Confruntati cu posibilitatea de a nu mai ocupa pozitii ministeriale, politicienii au sesizat nisa pe care o pot popula. Pe de alta parte, cei ce se plasau deja in pozitiile evocate au realizat pana la ce punct reforma electorala este de natura sa le modifice propriul lor statut, in relatia cu alesii locali si cu viitorii parlamentari din judete.

In acest mod, efectul fundamental al "votului uninominal" este schimbarea ecuatiei legale si politice pe plan local. Gratie noului mecanism, judetele vor fi conduse de personalitati ce vor invoca, in conturarea politicilor proprii, legitimitatea populara. Nu mai putin delicata va fi si relatia dintre prefect si presedintele de consiliu: reprezentantul guvernului in teritoriu apartine unui spatiu nonpartizan, cel putin teoretic, in vreme ce conducatorul consiliului este cel ce mobilizeaza energiile unei organizatii de partid locale. Confruntarea dintre cele doua entitati are un final previzibil.

Mutatiile anticipate nu pot fi separate de un plan al realitatilor locale. Cazul unui Marian Oprisan este, din acest punct de vedere, exemplar: in acord cu o gramatica europeana, domnia sa, odata ales, poate deveni exponentul autorizat al judetului si cel ce creioneaza un proiect de dezvoltare al intregii comunitati. Votul poate anula, ca prin miracol, biografia controversata si metamorfoza un lider autoritar intr-un respectabil partener in viata regionala a Uniunii Europene. Inca o data, politica autohtona isi probeaza unicitatea ei.

Cu asemenea competitori, campania pentru presedintia de consilii va miza pe instrumentele clasice ce au permis domesticirea comunitatilor locale. De la intimidare pana la mita in resurse sau alimente, peisajul este unul familiar, iar gramatica comportamentala deja articulata, in acesti ani de postcomunism. Evidentele nu pot fi ignorate: riscul major este acela al legitimitarii unor personalitati al caror bilant este reductibil la anihilarea simtului sanatos al vietii locale.

 Ceea ce poate fi privita ca absenta in acest test electoral este intentia de a reconstrui un patriotism local: tentativa de a rupe cu o lunga traditie a centralizarii si trivializarii publice pare utopica in cel mai inalt grad. Comunitatea este, in aceasta lectura, un bazin de voturi si un numar de contribuabili. Departe de a fi un ansamblu organic, definit de sensibilitati si traditii, ea apare ca o entitate amorfa, modelabila prin concerte si pomeni publice. Coruptia este, inainte de toate, o corupere a moravurilor locale.

In acest punct, legatul postcomunismului romanesc este unul vizibil fara dificultate. Anomaliile economice sunt la originea unui tip de evolutie ce submineaza patriotismul local. Ceea ce comunismul a formulat ca politica tranzitia a desavarsit. Loialitatea fata de spatiul natal este doar o figura de stil desueta. Echipa de fotbal este, in cele mai multe cazuri, liantul simbolic al comunitatii. Imaginea ruinei la care este condamnat Teatrul National din Iasi serveste ca un epilog mediocru al unei glorioase istorii moldovenesti. A miza pe divertisment reprezinta optiunea castigatoare in timpurile noastre. Patriotismul devine o nota de subsol.

Guvernarea nu poate fi imaginata in absenta energiilor pe care atasamentul local le genereaza. Tirania electiva a potentatilor judeteni este la fel de pernicioasa ca si tendinta de centralizare pe care statul roman o impune, inca de la 1859. De aici, si un sentiment al urgentei, si necesitatea de a depasi un nivel al grobianismului mediatic. Reconstructia republicii trece prin aceasta provocare a reinventarii patriotismului ca suma de atasamente regionale. Individul se cere redat spatiului sau traditional de memorie si de solidaritate, spatiu din care a fost expulzat de anii de comunism.