Patriarhul Daniel cere Senatului Romaniei respingerea initiativei legislative prin care ora de Religie ar urma sa fie inlocuita cu Etica si cultura civica

T.d. | 08.12.2014

Pe aceeași temă

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane (BOR) cere Senatului sa respinga initiativa legislativa a deputatului Remus Cernea, prin care ora de “Religie” ar urma sa fie inlocuita cu “Etica si cultura civica”, potrivit Agerpres.

Biroul permanent al Senatului a decis luni să trimită solicitarea patriarhului BOR către Comisia de învățământ a acestei Camere.

"Inițiativa unui domn deputat (Remus Cernea — n.r.) solicită scoaterea din programă a obligativității orelor de religie. Am primit din partea patriarhului Bisericii Ortodoxe Române o solicitare ca să se respingă, cu argumente din partea Patriarhiei. Solicitarea a fost trimisă către Comisia de învățământ. Acest proiect de lege a obținut un vot negativ, în totalitate, în Comisia de învățământ a Camerei Deputaților, dar a fost adoptată tacit", a declarat vicepreședintele Senatului, Cristian Dumitrescu, luni, la finalul ședinței Biroului Permanent.

Astfel, in solicitarea adresata Senatului, Patriarhul Daniel arata ca initiatorul propunerii, Remus Cernea, este “cunoscut pentru atitudinea adverse fata de religie, precum si pentru actiunile sale impotriva valorilor traditionale si a prezentei religiei in spatiul public”.

"Această propunere vizează scoaterea disciplinei Religie din trunchiul comun și descurajarea participării elevilor la orele de Religie, contrar prevederilor constituționale și legale în vigoare. (...) Religia este disciplină școlară, parte a trunchiului comun. Potrivit legislației în vigoare, este obligatorie prezența Religiei printre celelalte discipline din schema orară, dar nu este obligatorie participarea elevilor la ora de Religie", se arată în solicitarea patriarhului Daniel.

CITESTE SI: Patriarhia Ortodoxa reactioneaza DUR fata de decizia CCR prin care orele de religie devin OPTIONALE: O decizie DISCRIMINATORIE si UMILITOARE

Propunerea legislativă pentru modificarea art.18 din Legea Educației Naționale nr.1/2011, inițiată de deputatul Remus Cernea, a fost adoptată tacit de Camera Deputaților pe 19 noiembrie 2014, dată când a și fost înaintată Senatului.

"Programa disciplinei 'Etică și cultură civică' va consta, în principal, în prezentarea celor mai importante doctrine și a valorilor morale de inspirație filosofică, științifică ori religioasă ale umanității, dar și a unor elemente de cultură civică, conform puterii de înțelegere a elevilor specifice fiecărei perioade de școlarizare. (...) Elevilor aparținând cultelor recunoscute de stat, indiferent de numărul lor, li se oferă posibilitatea de a participa la ora de religie, ca disciplină facultativă, conform confesiunii proprii, la solicitarea scrisă a părinților sau tutorelui legal instituit, ori a acelora dintre elevi care au împlinit vârsta de 16 ani, în conformitate cu prevederile care le garantează minorilor libertatea de gândire, de conștiință și de religie din Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului", prevede, printre altele, varianta adoptată tacit de Camera Deputaților.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22