Pasiune si ratiune

Asadar, dupa o asteptare studiata, mizand sa creasca la maximum tensiunea publicului si a gu­ver­nului, presedintele Basescu a promulgat le­gea de ma­rire cu 50% a salariilor profesorilor. A mai adau­gat si un discurs despre “pactul pentru educatie” si s-a lasat insotit de entuziasmul ra­su­flat al liderilor sindicalisti. Guvernul a fost prins la mijloc, intre presedinte, sindicate, parlament, ara­tat cu degetul ca incurajand risipa pentru chel­tu­ieli scandaloase cu clientela politica, dar refu­zand sutelor de mii de pro­fesori un drept ele­men­tar. In plus, daca va da o ordonanta de urgenta pentru amanarea sau sus­pen­darea legii, guvernul va actiona nedemocratic, refuzand, de facto, sa puna in aplicare o lege votata in unanimitate de par­lament, cu con­stitu­tio­na­li­ta­te confirmata de Curtea Con­stitutionala si promulgata de prese­din­te. Pentru prima data, de doi ani, nu pre­se­din­te­le, ci premierul se afla incoltit si izolat pe scena po­litica. S-ar fi putut abtine pre­sedintele de la o astfel de lovitura data dus­manului sau? Cu atat mai mult cu cat, din cau­za astep­tarii prelungite si a discursului sau, publicul are impresia ca pre­se­din­te­le este cel care “a dat” legea, ceea ce s-ar putea tra­du­ce in castiguri electorale pentru PD-L. Cel pu­tin, aceasta pare a fi so­coteala pre­se­dintelui.

In fapt, presedintele a pro­ce­dat la fel de lipsit de responsabilitate precum guvernul si parla­men­tul mai inainte. Guvernul nu s-a preocupat, ina­inte de votarea legii, sa pro­voa­ce o discutie in par­lament si nici macar sa-si aten­tio­neze parla­men­tarii liberali sa voteze contra pro­iectului. Presedintele Camerei, li­beralul Bog­dan Olteanu, nu a schitat un gest ca sa im­­piedice procesul de pu­nere la vot intempestiva a legii. Liberalii au facut erori enorme, si, mai ales, ma­nati de ura si teama de presedintele Basescu, au consimtit de luni de zile sa guverneze sub san­ta­jul marturisit al PSD. In orice alt moment ar merita sa se duca la fund. Dar asta nu schimba fap­tul ca, acum, guvernul are dreptate. Stie prese­dintele asta? Sunt convins ca da.

Numai ca, in loc sa ceara o reexaminare com­pleta a legii, tinandu-se seama si de circum­stan­tele crizei economice mondiale, uitand ca singur cerea, in urma cu zece zile, prudenta si respon­sa­bi­litate, pre­se­dintele actioneaza pur si simplu ma­nat de adver­si­ta­tea sa pentru primul ministru si de obsesia de a-l lovi, in fine, pe acesta, ajuns la stramtoare, in plina campanie electorala. Nu ratiu­nea, ci pasiunea a ge­nerat promulgarea acestei legi, ca si multe alte gesturi politice din ultimii ani, datorate politicienilor nostri, incepand cu far­sa sinistra a suspendarii presedintelui din 2007. Speranta ca presedintele va fi ceva mai intelept s-a naruit.

Sunt convins ca presedintele stie foarte bine ca aceasta lege - in aceasta forma maximala - nu se poate aplica si nu va fi aplicata de niciun gu­vern in sap­tamanile si lunile urmatoare. Sunt des­tui eco­nomisti in jurul lui care i-au putut-o spune, inclusiv Theodor Stolojan. Pe de alta parte, pro­mo­­vand legea, presedintele creeaza asteptari mari pe care nu le va putea implini, iar in anul 2009, cand vor avea loc alegeri prezidentiale, s-ar putea sa vina nota de pla­ta. Profesorii, care nu sunt totusi cel mai ignorant seg­ment al popu­lati­ei, vor intele­ge, chiar daca nu la aceste ale­geri, ca au fost trasi pe sfoa­­ra nu numai de parlament, dar si de presedinte si ca, de data aceas­ta, guvernul Tari­cea­nu le-a spus adevarul. Vor intele­ge ca, oricat ar fi de mari sala­rii­le direc­to­ri­lor din agentiile gu­vernamentale, ordinul lor de ma­rime este cu totul altul si cu mult mai mic de­cat cel al su­melor pe care ar trebui sa le pri­meas­­ca in plus pro­fe­so­rii. Vor intelege ca exista cri­za eco­nomica, ca ea a inceput deja sa ne atin­ga.

Desigur, presedintele a sperat sa sufle putin duh de viata in sansele electorale sleite ale PD-L. M-as mira sa reuseasca: cu o conducere aproape de­ce­re­brata, care vocifereaza inutil si dezor­do­nat, cu un parcurs presarat de gafele bine stiute, abandonat de personalitati precum Catalin Avra­mescu, pro­mo­vand, in schimb, in colegiile din Bucuresti, figuri to­tal neavenite precum Tal­pes, Prigoana sau Udrea, acest partid se in­­dreapta, dupa parerea mea, spre o clara infran­gere elec­torala, indiferent de proptelele pe care i le mai pune Traian Basescu. Nu mi-ar parea de­loc bine, desi infrangerea va fi, in buna masura, me­­ri­ta­ta. Dar, din pacate, alternativa - PSD si PNL - e mult mai rea si mai periculoasa.