Partidul „adevăraţilor români“

Nu ştiu dacă oprirea în vamă a tirurilor cu flori importate din Olanda a reprezentat într-adevăr o măsură de retorsiune la adresa Olandei, care s-a opus cu îndârjire la aderarea României şi a Bulgariei în spaţiul Schengen. Lucrul pare plauzibil, în pofida dezminţirilor oficiale. Dacă e aşa, măsura guvernanţilor noştri trebuie calificată drept detestabilă şi stupidă totodată: detestabilă, fiindcă e ilegală; stupidă, fiindcă e prea neînsemnată pentru a lovi dureros interesele exportatorilor olandezi, în schimb are toate şansele să irite opinia publică olandeză, şi aşa stârnită de vociferările antiemigraţioniste şi şovine ale Partidului Libertăţii.

Acestea fiind zise, m-am uitat săptămâna trecută pe postările la ştirea respectivă de pe HotNews, dar şi de pe alte site-uri. Desigur, nu consider că acest grup vocal reprezintă opinia publică românească şi nici măcar opinia acelei părţi active pe care o numim „societate civilă“. Nu e vorba despre un sondaj de opinie sociologic. Totuşi, din cauza impactului tot mai mare pe care îl are comunicarea în spaţiul virtual, cred că rezultatul nu trebuie ignorat.

M-am uitat aşadar pe postări şi am fost îngrozit: mai întâi, erau foarte numeroase comparativ. Toate luau drept bună teoria represaliilor, ceea ce dovedeşte cel puţin lipsa de ezitare cu care lumea îşi angajează judecata. Până aici, nimic foarte grav. Grav mi s-a părut însă că imensa majoritate (ceva în jur de 90%) aproba fără reţinere represaliile vamale, adoptate – pesemne – de guvernul român. Şi aproba nu oricum, ci cu răcnete de entuziasm: în fine, guvernanţii noştri au arătat că au „sânge“, exultau unii; nu mai stăm „de capră“ să ne călărească oricine, se felicitau între ei postacii. Pentru alţii, olandezii (toţi la grămadă) erau nişte ipocriţi şi exploatatori ai celor mai slabi. Negustori venali, erau mai răi decât evreii! (Vai de ei!) Nu lipseau insultele şi rasismul: batavii ar fi un popor de drogaţi, homosexuali, degeneraţi şi amestecaţi cu oameni de culoare, la fel ca şi alţi vestici, cu nimic mai breji. Cei mai „tari“ postaci îndemnau la boicotarea produselor olandeze (şi mai apoi finlandeze, după ce s-a aflat că nici Finlanda nu ne vrea în Schengen): un curajos dezvăluia lista tuturor mărcilor de bere cu capital olandez din România, alt patriot propunea să ne retragem banii de la ING, alt brav român declara că renunţă la aparate – Philips, respectiv Nokia (chit că asta ar afecta poate fabrica de la Jucu, dar, nu-i aşa? „patria cere sacrificii“!).

Probabil că n-ar merita să ne ocupăm prea mult de opiniile unor asemenea jalnici anonimi, dacă n-aş avea sentimentul că ele încep să definească sentimentele unei părţi din ce în ce mai largi a publicului nu numai românesc, ci european. De exemplu, am bănuiala că, în Olanda, ştirea despre „războiul lalelelor“ a declanşat o ostilitate similară în spaţiul virtual corespunzător, mai ales în rândurile noii drepte populiste şi şovine. Acelaşi lucru s-ar putea întâmpla şi în Finlanda, unde partidul Adevăraţilor Finlandezi a obţinut în ultimul timp o influenţă importantă. Însă, dacă există „adevăraţi finlandezi“, există şi „adevăraţi maghiari“ (cei din Jobbik), dar şi „adevăraţi francezi“ (votanţii Frontului Naţional), „adevăraţi danezi“ şi tot aşa. Dar în acest caz, pretutindeni vor exista şi „falşi finlandezi“, „falşi nemţi, olandezi, români, francezi, danezi“, pe scurt „falşiezi“ etc. Cine sunt aceştia? Nu ni se spune limpede încă, dar mă tem să nu aflăm prea curând, fiecare în ţărişoara lui.

Pe scurt, se pare că asemenea reacţii total disproporţionate, ca cele pe care le-am evocat, dovedind frustrare, complexe de inferioritate şi spirit de revanşă, încep să se răspândească în Europa, tot mai scuturată de criza economică, dar mai ales aflată în criză de soluţii politice şi guvernată de lideri ezitanţi. Partidul „adevăraţilor –ezi“ e în plină ascensiune. Desigur, răbufnirile naţionaliste, antieuropene, populiste, de extremă dreaptă se revarsă mai întâi asupra imigranţilor noneuropeni, mai ales islamici; dar să ne fie clar: după ce „adevăraţii –ezi“ se vor război cu noneuropenii (şi mai ales cu cei mai vulnerabili), va veni rândul esticilor (sau a şi venit, aşa cum o arată episodul Schengen). Apoi va veni rândul vecinilor europeni, apoi cel „falşilor –ezi“ din interior. Iar în acel moment, toată Europa se va întoarce cu 50 de ani în urmă. Drogul naţionalist produce adiţie: după ce ai decis că nu ţi-e bine din pricina „străinului“, oricine devine „străin“ şi nu te poţi opri până nu-i vii de hac, aşa cum s-a văzut, nu chiar foarte demult, în Bosnia. Bun, dar Europa nu-i Bosnia, se va spune! Fără îndoială, dar asta nu înseamnă că ar trebui să lăsăm garda jos. Căci să nu ne închipuim, dacă ne referim deocamdată numai la „adevăraţii români“, cum sunt cei care postează neghiobii, că, dacă ar fi în stare şi la un caz de..., cum se spune, ei s-ar limita la gestul relativ nepericulos de a nu mai bea bere Heineken, de a arunca la gunoi brânza olandeză sau la alt gest echivalent!

Iar până una-alta, tot în România poate ar fi timpul să renunţăm la moda intelectuală, demnă numai de „adevăraţii români“, de a considera că extrema dreaptă, dacă nu e în absolut „mai bună“ decât extrema strângă, este măcar mai justificată, când nu chiar mai legitimă ca „reacţie firească“ a naţiunii în pericol. Fiindcă nu e nici justificată, nici firească! //

Cuvinte cheie: extrema dreapta, partide populare, politica antiimigrationista, spatiul virtual, propaganda extremei drepte