Parlamentarismul românesc ar putea renaște

În ședința de învestitură a noului cabinet, cei doi protagoniști, Mihai Răzvan Ungureanu și Victor Ponta, au părut să ofere politicii românești o nouă șansă de evoluție rațională.

A existat astăzi în Parlament un plan mai subtil, care a creat poate anumite contrarietăți. Prin stilistica adresării, Victor Ponta l-a validat ca interlocutor pe Răzvan Mihai Ungureanu, iar acesta i-a întors reverența. De altfel, prin simpla sa prezență în Parlament, liderul PSD atenuase efectele unei contestații radicale care a culminat cu boicotul și absența manifestă de la votul privind învestitura noului Cabinet. Dar validându-și adversarul ca interlocutor, Victor Ponta a reușit paradoxal să dea mai multă greutate criticilor sale. Căci a adresa critici unui adversar lipsit de demnitatea întreagă a unui interlocutor viabil (demnitate refuzată invariabil lui Emil Boc) înseamnă să te mulțumești cu gratuitatea gestului retoric. Descalificându-ți adversarul, renunți la posibilitatea dialogului real și implicit la șansa de a influența realitatea.

Opoziția și majoritatea s-au complăcut ani la rând în ambianța degradată a unei conversații axate pe insultă și stigmatizare reciprocă și de aceea stilistica dialogului de astăzi a părut să fie cu totul remarcabilă.

Răzvan Mihai Ungureanu a dat tonul cu un discurs sobru, lipsit de orice înflorituri inutile, dar mai ales prin angajamentul de a institui un nou ”mod de guvernare”, unul bazat pe ”relansarea dialogului transpartinic”. ”Chiar dacă guvernul este tentat să aleagă drumul mai scurt, a spus Răzvan Mihai Ungureanu, acest guvern "va dialoga cu opoziția și societatea civilă”. Replica lui Victor Ponta a fost însă și mai surprinzătoare. Nu doar prin calmul ei, care a rupt cu tradiția contestațiilor isterizate, dar mai ales prin critica sa lipsită de orice concesii. Nici un aspect al contenciosului politic adunat în ultimii ani nu a fost neglijat, de la tema gravă a problematicii sociale la dezacordul fundamental cu politica președintelui Traian Băsescu, de la excedarea limitelor constituționale prin angjarea răspunderii și până la anecdotica voturilor fraudate în parlament. Nu a lipsit nici trimiterea la subiectul Roșia Montană cu acuzații care nu au mai fost rostite pînă acum de la tribuna Parlamentului privind modul în care compania minieră ar fi mituit politicieni din toate partidele. Dar mai cu seamă, în ciuda politeții destul de malițioase pe alocuri, nu au lipsit trimiteri la episoade stânjenitoare din cariera actualului prim-ministru.

Toate aceste critici și-ar fi atenuat cu siguranță gravitatea dacă ar fi fost rostite altfel, pe un alt ton sau în afara Parlamentului. Victor Ponta a reușit de fapt, prin discursul său de astăzi, să repună pe agenda politică subiecte care păreau că sunt inabordabile și că nu fac decât să alimenteze pamfletul antiguvernamental.

Opoziția a avut mereu de ales între tonul grav și pamfletul facil, dar a avut de cele mai multe ori scuza unui guvern care nu avea nici inteligența argumentării și nici deschiderea dialogului. De data aceasta însă, prin chiar calitatea prezenței sale, Răzvan Mihai Ungureanu a oferit Opoziției contextul potrivit pentru a reseta vechile raporturi și a face o nouă alegere. În consecință, tot ce s-a spus până acum de multe ori, pe un ton de sațietate blazată, a fost rostit încă o dată de liderul PSD ca și cum ar fi fost pentru prima dată și cu întreaga speranță că va lăsa urme.

Este regretabil însă că dialogul de astăzi dintre doi oameni care prin tinerețea lor reprezintă viitorul politicii românești, nu a fost bine înțeles de toată lumea. Politețea mușcătoare a trecut drept slăbicine, invitația la dialog drept cedare anticipată sau manevră ocultă, iar argumentația rațională drept concesie făcută dușmanului. Scena învestirii guvernului Ungureanu a fost o reușită certă, dar una care riscă să rămână o biată și nerepetabilă excepție.

Articol publicat de Deutsche Welle