Parazitul suspendarii roade campania

Andreea Pora 08.09.2014

De același autor

In 2009, un distins ONG-ist care in ultimii ani a facut poteca spre studiourile lui Voiculescu introducea falsa tema a “prefraudarii” alegerilor din cauza organizarii referendumului pentru reducerea numarului de parlamentari si unicameral simultan cu alegerile prezidentiale. La ce asistam oare acum, cind PSD, deja atotstapinitor peste tara, suspenda pentru o perioada de timp determinata, in plina precampanie, prin ordonanta de urgenta, o lege de importanta vitala pentru alegeri, dind liber traseismului? Cum s-o numi oare aceasta solutie de forta, care sfideaza regulile unui stat democratic si se inscrie in linia precedentelor periculoase declansate in vara lui 2012? Prefraudare, cumva? Dar parazitarea campaniei cu teme precum “a treia suspendare” a lui Basescu – referendumul pentru demitere clocit de strategii lui Ponta si lansat la apa de Tariceanu urmind sa aiba loc chiar in ziua primului tur de scrutin –, ce nume o purta? Dar amnistia datoriilor celor care au incasat sume ilegale din vina autoritatilor, pomenile, propaganda cum dumnezeu s-or chema? Adaugati la toate cele de mai sus omerta pe subiecte care tin de guvernare si de programe si iese de o “prefraudare” in toata regula.

 

Nu mai voi referi la Ordonanta Migratiei, am scris deja, ci doar la strategia inlaturarii lui Basescu. Nu cred ca se va ajunge pina la organizarea unui referendum de demitere din cel putin trei motive: 1) este greu de explicat chiar si antibasistilor fanatici de ce vrei sa scapi de presedinte cu nici o luna inainte sa i se termine mandatul; 2) da ingrozitor de prost pe plan extern – un gest de un asemenea politicianism intr-o conjunctura externa atit de periculoasa, mai rar –, iar Ponta nu poate totusi ignora previzibilele reactii negative; 3) sunt sanse serioase sa fie revigorat electoratul basist/anti-PSD intrat in letargie, producand un efect pervers.

 

Nici macar dezbaterea suspendarii in parlament nu e certa, sigur insa este circul mediatic declansat de fumigena. Motivul? In aceasta campanie trebuie sa se vorbeasca doar despre Basescu si nimic despre Ponta si guvernare. Este, alaturi de autonomia Tinutului Secuiesc, cel mai bun subiect parazitar. Imaginati-va interminabilele ore de dezbatere pe asa-zisele incalcari ale Constitutiei, cum vor rasuna alamurile lui Ghita si Voiculescu, scoaterea de la naftalina a tot felul de declaratii si imagini, resuscitarea temei terenului de la Nana, a scandalului de coruptie Mircea Basescu. O adevarata pleasca, vorba unui clasic in viata! Ponta isi va putea roade popcornul in fata televizorului, multumit ca nu trebuie sa dea socoteala pentru nimic. Treburile murdare le va face Tariceanu, care mai ciuguleste si el citeva procente in favoarea stapinului de la Palatul Victoria.

 

Pe linga faptul ca bruiaza campania, strategia suspendarii mai are un beneficiu pentru Ponta: ii obliga pe candidatii opozitiei, minus Udrea, sa se pozitioneze pro si contra Basescu. Iohannis a facut pina acum echilibristica pe subiect, pentru ca are nevoie de electoratul taliban basist (electoratul de dreapta voteaza oricum candidatul de dreapta), pe de o parte, iar pe de alta, trebuie sa atraga la vot indecisii, dezamagitii, statatorii acasa care s-au saturat de tema Basescu pina in git. Face deja un inabil slalom printre delimitarea de Grivco & lovitura din 2012 si a inceput sa exerseze unul si in ce priveste suspendarea. Complicat. Daca lucrurile intra totusi pe ultima turnanta, va fi fortat sa iasa din ambiguitate, sa fie cal sau magar, ceea ce nu-i va folosi electoral. Macovei s-a rupt de Basescu, presedintele neratind ocaziile s-o critice, dar nu-l ataca, in virtutea lucrurilor bune facute impreuna in justitie. In cazul suspendarii, a trebuit deja sa adopte pozitia apararii principiilor si a lui Basescu implicit, nu putea face altfel. Rezultatul: peste prapastia dintre ea si Udrea se va arunca o punte care va bulversa si mai mult electoratul. Singura care isi freaca mainile este Udrea, “mostenitoarea” en-titre a basismului. Cert este ca de pe dreapta doar tandemul Basescu-Udrea are de cistigat din parazitarea campaniei cu subiectul suspendarii. Este o piesa parca pusa in scena pentru ei. Sondajul INCSOP aparut luni arata ca Ponta are toate motivele sa si-o doreasca pe Udrea intr-o confruntare in turul doi: 66,1% la 33,9%.

 

Cu toate astea, nu e sigur ca strategia va da rezultatele scontate. N-ar fi exclus ca electoratul de dreapta sa reactioneze destul de dur la aceasta noua mostra de politicianism gretos oferita de partidul-stat. Nu este cumva riscanta radicalizarea? PSD a mai patit-o: sa nu uitam ca si in 2009 a fortat lucrurile, excesul mizeriilor din campanie s-a intors impotriva lui. Si asa intregul discurs al lui Ponta se reduce la Basescu, oricum derapajele abunda. Acum doua zile, ca sa-si mascheze esecul in obtinerea unui portofoliu consistent de comisar european, Ponta si-a anuntat fioros proiectul de tara: “debasificarea” Romaniei. A mers mai departe, facind o analogie tembela si ticaloasa cu “denazificarea”. “Cred că efectele asupra societăţii româneşti lăsate de cei 10 ani de regim Traian Băsescu sunt destul de asemănătoare cu cele lăsate de regimul nazist în Germania”. Ce vreti mai mult de atit? In aceste conditii, e oare nevoie de o fortare a antibasismului prin suspendare? E situatia lui Ponta cumva disperata? Probabil.

 

Repet, efectul unei astfel de strategii ar putea fi pervers. Nu este exclus ca electoratul de dreapta sa treaca peste dezamagirea provocata de unii candidati, Johannis si Udrea, ar putea pune presiune pe incetarea atacurilor, ar putea stringe rindurile. Tocmai de aceea, cred ca “inteleptii” PSD nu vor achiesa la suspendare, chiar daca Ponta e nesigur pe el si pofteste la razbunare. Asta nu inseamna insa ca intreaga campanie nu va fi acoperita de aceasta tema, ceea ce, pina la urma, e tot aia. “Suspendarea simbolica” de care vorbea Ponta acum citeva luni asta ar putea sa insemne: punerea intre paranteze a campaniei.

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22