“Oribila lumina a diminetii”

Retiparit de editura Polirom, dupa ce a aparut mai intai la Paralela 45, in 2002 (in conditii de difuzare dezastruoasa, la fel cum se intampla in prezent cu debutantele acestei edituri, Adriana Barbat si Stefania Mihalache), romanul de debut al Ceciliei Stefanescu are sansa unei re-plasari, mult mai generoase, in contextul prozei actuale. Legaturi bolnavicioase* nu are decat de castigat. Cei trei ani care separa editiile coincid perfect cu intervalul de digerare a libertatilor de scriitura, limbaj si viziune afisate de ultimul val de prozatori romani. Dupa Tara branzei de Felicia Mihali, Fisa de inregistrare de Ioana Baetica si Bagau de Ioana Bradea, mult comentate, contestate sau laudate, romanul Ceciliei Stefanescu are sansa sa scape de balastul interpretarilor “la cald”. Acestea selectasera aproape exclusiv palierul “socant”, respectiv orientarea sexuala difuza ori confuza a personajelor, ramanand astfel captive unei anumite paradigme de referinta: sa spunem Hortensia Papadat-Bengescu la un capat, Nabokov si H. Miller la celalalt. Cartea este insa presarata cu indicii de cu totul alt tip, care conduc, precum bucatelele de paine din Hansel si Gretel, mai degraba spre o literatura de tip Romanul adolescentului miop, Le grand Meaulnes sau (ca sa dam o referinta apropiata) Drumul egal al fiecarei zile (G. Adamesteanu). O literatura a iesirii dureroase din crisalida copilariei, inotand cu scarba excitata prin umorile fiziologiei. Tanara femeie care povesteste in Legaturi bolnavicioase lasa in urma, sub ochii nostri, pielea arsa a androginului care a fost, dupa transformari contorsionate care incearca, imaginar sau practic, mai toate intruparile posibile ale sexului.
Primul indiciu e chiar motto-ul din Witold Gombrowicz: “Inferior, pentru ca e tanar. Rau, pentru ca e tanar. Senzual, pentru ca e tanar. Trupesc, pentru ca e tanar. Distructiv, pentru ca e tanar. Si in aceasta tinerete - demn de dispret.” Avem in fata un roman al crizei puberale ca “ura de sine” - laitmotiv al patologiei psihiatrice, de altfel, si care a facut in acelasi timp destula literatura si inca mai multa literatura cinematografica. Ar putea fi o intreprindere amuzanta sa cautam, cu grila unui psihiatru, simptomele unei asemenea maladii. Mizofilia, hipersensibilitatea olfactiva, cuplul periculos bulimie/anorexie, tendinta spre automutilare sunt la vedere. Insa ar fi sa gresim, din nou, sa reducem la un studiu de caz o carte foarte bine scrisa, cu patos si cu o anume noblete a autoprovocarii. Am pierde astfel sensul epuizantelor deambulari, care ocupa zeci de pagini in roman, dominate de “mirosul de frig”, sensul orgiei descriptive rezervate parfumurilor (un lung citat se impune: “parfumuri de dimineata, somnoroase si cu urdori la ochi, ca aerul de afara in coliziune cu atmosfera statuta din camera de vise, care te urmaresc prin incaperi si ti se leaga de pijamale, de chilotii curati abia scosi din sertar, de ciorapii lycra si chiar de sutienul dantelat pe care nu reusesti niciodata sa ti-l inchei la spate...”), am risipi mustul senzual si jucaus al... ospetelor cu prajituri de cofetarie, am estompa nedrept autoironia catifelata a povestirii la timpul trecut: “Scriam poezii filozofice si ma spalam pe cap in fiecare zi, obsedata de curatenie si de ordine. Purtam aceleasi haine terne si eram de o tristete iremediabila”.
Ce aparam, in fond? O carte nu tocmai construita, adusa la ultima pagina printr-o gratioasa aglomerare de secvente narative asimetrice, scrise la persoana intai, a carei “arhitectura” aminteste eventual de sertarul cu lenjerie al unei tinere fete: dezordine in tonuri pastel sau voit violente, accesorii nedomesticite iesind prin fantele impudice ale mobilei. Un amestec de joaca si virtuozitate stilistica, glisand de la fetisismele precoce ale prescolaritatii la derapajele temporare ale adolescentei tarzii. Efect chopinian: lanced, saturat, epuizant si catharctic deopotriva. O carte care nu spune, ci mai degraba “canta”. Cuvintele sunt mute, asa cum se intampla uneori in poezie. Textul e in mica masura cuvant si mai mult pantomima tensionata, cu efectul la nivelul sugestiei. Un motiv in minus pentru orice tendinta de interpretare reductionista.
Mai nimic de povestit: doua studente isi consuma abisurile de senzualitate intr-o relatie ambigua, pe toata scala de combinatii posibile: prietenie cvasi-gemelara, atractie fizica traducand alterofil narcisismul specific varstei (somnul de dupa-amiaza: “posesiv, mancator de timp, amant si prieten, cu care-am facut casa buna timp de aproape cinci ani, nelipsit de pe masuta de la capul patului. Ne inchideam amandoi in dormitor, iar el imi vorbea cate-n luna si-n stele. Dar mai cu seama m-a ajutat sa-mi fac prietene, femei de o frumusete naucitoate de care, in scurt timp, m-am indragostit nebuneste”), confidente vicioase, concurenta sentimentala, dependenta afectiva, incomunicare, extensii catre limita incestului s.a.m.d. Putinele figuri masculine ratacite in aceasta pasta de umanitate hipersexuata feminin se sting rapid. Prototipul lor e silueta unui baiat xilogravata pe o cutie de bomboane, de care eroina era foarte atasata la varsta gradinitei. Amintirea lui e un fel de promisiune/amenintare pentru barbatii din viata ei de mai tarziu, carora li se rezerva, de regula, un loc perdant. Si nu e tot: barbatii din Legaturi bolnavicioase sunt cu totii foarte tineri si au, la randul lor, probleme de autodefinire sexuala, ambivalenta fiind formula cea mai frecventa. O feminitate multiplicata obsesiv, prin tentatia lesbiana, virilitati amenintate de experienta homo - toate compun un fel de balet semi-constient in cautarea de sine. Sa nu ne miram prea tare: la generatia despre care scrie Cecilia Stefanescu (si careia scriitoarea insasi ii apartine) domina sexul fara gen. Probabil nu intamplator discotecile unisex ale lumii de azi afiseaza mase compacte de tineri dansand in grup. Dupa depasirea cutumelor legate de cuplul legalizat, asistam la detronarea cuplului pur si simplu. Dar asemenea consideratii sunt de competenta sociologiei.
In Legaturi bolnavicioase este aproape tot timpul frig. E iarna uscata, rea. Frigul vine dinauntru, e frigul depresiei, e un fel de trac urias, dinaintea decolarii spre maturitate. La genul feminin, aceasta varsta e sinonima cu moartea: “Blocurile aveau in ochii mei de adolescenta mofturoasa aspectul ostenit al gospodinelor abia intoarse de la serviciu cu traista goala, femei care nu se mai gandesc la sex sau la oglinda, ci poarta stigmatul mirosului de tocanita si al ciorbei cu perisoare. Iar constructiile supraetajate, adormite in griuri, cu balcoanele cojite de tencuiala, aidoma unor sani flasci si cazuti, aduceau a femei inselate, imbatranite si scoase din functiune”.
Recitita acum, Legaturi bolnavicioase nu socheaza. Nu mai socheaza, in orice caz, dupa zgaltairile operate asupra gustului public prin noii prozatori promovati de Polirom, dar mai ales dupa Ioana Bradea, cu crudul sau roman Bagau. Daca ne amintim de romanul de debut al Feliciei Mihali, Tara branzei, in care erotismul se invecineaza indestructibil cu nevroza, cartea Ceciliei Stefanescu pare aerisita ca o cupa de sampanie. “Criza” devine dintr-o data pasabila, ca bolile copilariei, iar motivatiile sunt aproape clasice, fara nici un apel la patologia Veronicai A. Cara, de pilda. Sunt invocate printre randuri frustrarile afective ale copilariei, de pilda: “crezi ca nu stiam de pe vremea aceea ca nu era decat un joc, ca ajungea sa taraie un pic telefonul si ma lasai balta cu vedeniile mele cu tot?” - i se adreseaza undeva eroina mamei, retroactiv, in absenta si retoric.
Desi sondeaza, ca si Cartarescu, in abisul varstei sexului incert, Cecilia Stefanescu iese cu forta in afara oricarui epigonism. Viziunea ei, sustinuta de o scriitura apasata, captivanta chiar si prin imperfectiuni, exploreaza pana la limita feminitatii, in numele feminitatii, intr-una dintre cele mai frumoase carti despre tinerete.

*Cecilia Stefanescu, Legaturi bolnavicioase,
ed. a II-a revazuta, Polirom, 2005, 187 pag.