Optiunea europeana a Chisinaului nu este indreptata impotriva Rusiei, sustine premierul moldovean Chiril Gaburici

T.d. | 29.05.2015

Pe aceeași temă

Optiunea europeana a Republicii Moldova nu e indreptata impotriva Federatiei Ruse, a declarat vineri premierul moldovean Chiril Gaburici. Intr-o intrevedere cu omologul sau rus, Dmitri Medvedev, Gaburici a pledat pentru colaborare intre Chisinau si Moscova.

Medvedev si Gaburici s-au intalnit in cadrul unui summit al Comunitatii Statelor Independente, organizat in Kazahstan, potrivit Europa Libera, citata de Mediafax.

Ocazie cu care Gaburici a arata ca “alegerea vectorului european nu este o alegere contra Rusiei. Spatiile economice sunt compatibile, iar colaborarea in acest sens este benefica pentru ambele state”.

Premierul moldovean i-a multumit lui Medvedev pentru initiativa aratata de Moscova in privinta reluarii exporturilor de produse agricole pentru companii moldovenesti.

De cealalta parte, premierul rus a subliniat necesitatea continuarii dialogului dintre cele doua state si a transmis disponibilitatea Moscovei de a continua redeschiderea pietei ruse pentru produsele moldovenesti.
 

Optiunnea pro-europeana a Chisinaului e reversibila, sustine Victor Ponta

Actualul Guvern de la Chisinau este fragil, considera premierul Victor Ponta. Potrivit sefului Executivului de la Bucuresti, eventualitatea ca orasele mari din Republica Moldova sa aleaga primari pro-rusi in cadrul alegerilor locale din iunie va evidentia caracterul “reversibil” al optiunii pro-europene a tarii vecine.

Intr-un interviu acordat Agerpres, la inceputul lunii mai, Victor Ponta s-a declarat ingrijorat pentru situatia din Moldova, aratand ca a mentinut constant legaturile cu factorii politici de la Chisinau.

De ce zic ca sunt ingrijorat, pentru ca anul trecut si cu sprijinul fundamental al Romaniei pe proiecte concrete – gazoduct, gradinite, toate celelalte – practic am castigat batalia. Nu noi, ei au castigat batalia in sensul in care fortele pro-europene au castigat majoritatea, insa au pierdut razboiul”, sustine Ponta, cu referire la lipsa de unitate de care au dat dovata partidele pro-europene de la Chisinau si formarea unui Guvern minoritar.

Si, dupa cum arata Ponta, “un Guvern minoritar intotdeauna este un Guvern fragil”.

Premierul roman a continuat, el manifestandu-si dorinta ca actualul Executiv moldovean “sa tina cat mai mult”, in ciuda aliantei cu comunistii, despre care “oricum ai da-o nu cred ca este un lucru benefic pentru Romania”.
 

Parteneriatul Estic, promisiuni si lipsa de orizont

Considerat drept principalul mecanism de apropiere intre statele Europei de Est, foste republici sovietice, si Uniunea Europeana, Parteneriatul Estic a trecut recent printr-un nou summit, perceput de analisti drept un semi-esec, in cel mai bun caz.

Romania a fost reprezentata la Summitul Parteneriatului Estic de la Riga, in Letonia, intre 21 si 22 mai, de presedintele Klaus Iohannis.

La revenirea in tara, liderul roman a transmis nevoia ca spatiul comunitar sa mentina deschisa perspectiva integrarii comunitare pentru statele Parteneriatului. El a subliniat importanta diferentierii intre statele partenere UE, in functiile de aspiratiile si performantele fiecaruia.

Iohannis a arata faptul ca Summitul din Letonia s-a incheiat cu adoptarea unei Declaratii Comune prin care sunt stabilite principalele domenii de cooperare, si anume: consolidarea institutiilor si buna guvernanta; mobilitate si dimensiunea umana; oportunitati economice; interconectare.

Prin Declaratia Summitului s-a reconfirmat dreptul suveran al fiecarui partener de a alege nivelul de ambitie si obiectivele la care aspira in relatia cu Uniunea Europeana. S-a reafirmat faptul ca este prerogativa exclusiva a UE si a statelor partenere de a decide asupra relatiilor lor si asupra nivelului de interactiune”, a spus Iohannis.

Pentru analisti, Summitul de la Riga a evidentiat ezitarea Uniunii Europene in fata agresivitatii Moscovei si lipsa unui proiect acticulat pe termen mediu si lung pentru statele Parteneriatului Estic.

De altfel, Moscova s-a aratat mereu neincrezatoare si chiar iritata de Parteneriat, considerand statele vizate drept parte din sfera sa de influenta.

In promixitatea summitului, ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a avertizat in legatura cu luarea vreunei decizii care sa "dauneze intereselor" Rusiei. "Noi nu consideram o tragedie aspiratiile vecinilor nostri de a-si consolida relatiile cu UE", afirma el.

CITESTE SI:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22