Optimism temperat in Orientul Mijlociu

Este o chestiune de bun simt sa afirmi ca, atata timp cat 4 milioane de palestinieni continua sa aiba statut de refugiati, iar restul de 4 milioane din Gaza si Cisiordania nu au un stat si sunt frustrati de ocupatia israeliana, iar cei peste 5,5 milioane de israelieni traiesc cu sentimentul zilnic al insecuritatii, putand fi aruncati oricand in aer de rachete sau kamikaze umani, ziduri fizice si emotionale vor continua sa desparta cele doua comunitati. Nu este vorba catusi de putin de o relativizare a conflictului israeliano-palestinian prin recunoasterea partii de dreptate si indreptatire a ambelor parti, astfel justificand, voluntar sau neintentionat, perpetuarea marasmului actual. In fapt, acesta pare sa fie simpla realitate: ambele segmente au partea lor de dreptate.

Trei filosofi greci au fost trimisi in anul 155 i.H. sa solicite Romei anularea unei amenzi ce lovea Atena. Cei trei i-au uimit pe romani cu forta elocventei retorice si, mai ales, in traditia sofista, cu abilitatea de a argumenta atat teza, cat si antiteza cu argumente in mod cel putin egal convingatoare, incercand sa dovedeasca ca nu exista decat probabilitate, adevarul este intangibil, iar dreptatea relativa, din moment ce deriva din constructe ale dreptului pozitiv. Daca atat palestinienii, cat si israelienii au partea lor de dreptate, atunci nu exista o dreptate comuna, ci doar linii paralele, de separare?

 Dimpotriva, cu toata unicitatea celui mai lung si incarcat emotional conflict din lumea ultimilor 60 de ani, punctul terminus al calatoriei spre gasirea unei solutii mutual acceptabile este cunoscut: crearea unui stat palestinian si incetarea atacurilor asupra Israelului, in schimbul recunoasterii si curmarii raporturilor de ostilitate ale lumii arabe cu Israelul, asa-numitul targ  land-for-peace. Nedisimulate sunt si modalitatile de a ajunge la capatul drumului. Traseul trece in mod necesar prin etape inconturnabile, printr-o serie de chestiuni cheie de rezolvat prin compromisuri. Acestea includ cele trei principii formulate de Cvartet ca preconditii sine qua non pentru solutionarea conflictului, precum si chestiunea Ierusalimului, a refugiatilor palestinieni, a politicii de colonizare israeliana si a frontierelor. Sunt liderii celor doua parti si cei ce ii sustin gata sa se imbarce pentru aceasta calatorie pana la sfarsit? Adica pana la constituirea finalmente a unui stat palestinian democratic, care sa coexiste in pace si securitate cu un stat israelian care sa nu mai stea sub semnul amenintarilor teroriste si al adversitatii lumii arabe?

Motive de optimism

 La sfarsitul lui martie, sub imboldul Arabiei Saudite, a fost relansat la Riad planul de pace arab din 2002, care propune Israelului ca, in schimbul retrocedarii teritoriilor ocupate in urma razboiului din 1967 si constituirii unui stat palestinian cu capitala in Ierusalimul de Est, sa recunoasca statul israelian, normalizand relatiile cu acesta. Mai mult, in urma unor rezerve exprimate de Israel si SUA, guvernele arabe care propun nu numai o reglementare a conflictului palestiniano-israelian, dar si a relatiilor dintre lumea araba si Israel au semnalat ca vor dovedi flexibilitate in negocieri. Ceea ce inseamna, de pilda, ca intr-o chestiune sensibila pentru Israel, precum reintoarcerea refugiatilor palestinieni, care ar afecta balanta demografica, se pot gasi, pe baza  Rezolutiei 194 a Adunarii Generale a ONU din 1948, solutii alternative, precum acordarea de compensantii pentru cei care nu vor dori sa revina. Procesul ar fi de durata, dar este esential ca exista sanse ca un calendar al negocierilor sa fie stabilit, deschizand perspectiva solutionarii finale a conflictului. Istoria si experienta indeamna insa la prudenta si optimism temperat.

 Totusi, in urma  Acordului de la Mecca, sponsorizat tot de Arabia Saudita, a fost format un nou guvern palestinian, incluzand pe langa ministrii Hamas si ministri ai Fatahului si independenti apropiati presedintelui Abbas. S-au creat astfel premisele iesirii din izolare a guvernului Hamas si de determinare a acestei organizatii sa intre in jocul politic recunoscand Israelul si iesind din inchistarea ideologica. A fost evitat si un razboi civil intre Hamasul dominant in Gaza si organizatia Fatah care controleaza in genere Cisiordania.

SUA si Israelul nu au primit nefavorabil planul arab si formarea unui guvern de uniune nationala in teritoriile palestiniene. Secretarul de stat american Condoleezza Rice a fost in regiune de sapte ori in ultimele opt luni. Activism motivat, in perspectiva alegerilor legislative si prezidentiale din 2008 din SUA, de incercarea de a muta centrul de greutate al analizelor generale privind politica externa a actualei administratii de la cvasi-esecul politicii de a pune bazele unui Irak democratic si stabil, prin deschiderea unei brese in alt dosar sensibil, pendinte de decenii, din regiune: chestiunea palestiniana (aceasta, daca atentia nu va fi stramutata spre Iran). In aceasta strategie, SUA se foloseste de rezervorul de aprehensiuni al guvernelor arabe sunite din regiune fata de incercarile Iranului siit de a se pozitiona in centrul unei imagini a luptei titanice dintre lumea musulmana si intruziunea americana in regiune, dar si in epicentrul revigorarii mandriei intregii lumii islamice pe calea dezvoltarii tehnologiei nucleare iraniene.

 Arabia Saudita a investit sume apreciabile in ultima vreme in Liban si in sprijinul palestinienilor, pentru a contracara tendintele hegemonice regionale ale Teheranului. Riadul aloca 7,5 miliarde de dolari lunar palestinienilor (un efort care totusi nu se compara ca ordine de marime cu cele 70,4 milioane, cat a acordat lunar  UE in 2006). Este posibil ca tot Arabia Saudita sa dea semnalul, la reuniunea de la Sharm el-Sheikh din 3 aprilie, de lansare a International Compact with Iraq de sprijinire a guvernului de la Bagdad (dominat de siiti si kurzi), prin reesalonarea si iertarea partiala de la plata datoriei externe de 29 de miliarde a Irakului catre Riad.

Cam aici se opresc vestile bune, de loc de ignorat sau minimalizat, si tot aici incep temerile privind fragilitatea conjuncturii favorabile.

Fragilitati si vulnerabilitati

 Va supravietui noul guvern palestinian sau este vorba doar de un armistitiu al celor doua factiuni majore pentru a se reorganiza si reinitia confruntarile in teren pentru extinderea influentei politice? Inamicul numarul 1 al guvernului de unitate par a fi in primul rand frictiunile interne dintre si din interiorul Hamas si Fatah. Desigur, reactia Israelului si a comunitatii internationale e importanta. Lipsa de sustinere pentru noul guvern ar echivala cu un esec al principalului sau artizan, presedintele Mahmoud Abbas. Nici SUA,  UE sau Israelul nu si-ar permite sa il lase in offside pe principalul interlocutor moderat si cel ce tine echilibrul balantei cu Hamasul castigator al alegerilor de anul trecut. Probleme structurale profunde persista in domeniul respectului legii si al ordinii publice. Aproape toti palestinienii au arme, multi fiind inruditi cu cei peste 70.000 de membri ai diverselor structuri de securitate din teritorii. Cum poate fi respectata legea, cand multi palestinieni fac apel la clan, familie si organizatiile politice si armate din care fac parte, pentru a-si face dreptate, autoritatile nedetinand un monopol efectiv al violentei? In noiembrie anul trecut, la Hebron, politia a deschis focul asupra ocupantilor unei masini furate, omorand un adolescent dintr-o familie influenta din oras. Familia sa a atacat sediul politiei, ranind mai multi ofiteri. Ca raspuns, familiile politistilor raniti au atacat birourile guvernatorului orasului, care facea parte din aceeasi familie cu adolescentul decedat, ranind una dintre garzile sale de corp. Aproape in aceeasi perioada, la Jenin, un politist ranit in urma urmaririi altor hoti de masini a fost ucis in spital de rudele unuia dintre infractorii care decedase incercand sa se sustraga fortelor de ordine.

De cealalta parte, guvernul condus de Ehud Olmert nu are proptele solide in electorat care sa ii permita incheierea unui acord cuprinzator de pace. Creditul sau de autoritate si legitimitate este redus. Cota de popularitate a premierului israelian este de 2%, un procentaj care nu il situeaza intr-o pozitie favorabila pentru a se angaja in negocieri de pace cu repercusiuni profunde, vulnerabilizandu-l in raport cu opozitia de dreapta. Un raport al comisiei de ancheta a campaniei militare israeliene anti-Hezbollah, din iulie-august anul trecut, va genera reverberatii in randul opiniei publice si opozitiei din Knesset. Documentul, a carui prima parte este asteptata a fi publicata zilele acestea, va contine cel mai probabil aprecieri critice la adresa modului in care operatiunile militare au avut loc, in special in ultima parte a campaniei. In atare conditii, Olmert nu poate ignora oferta reinnoita araba, dar vointa anuntata de a se aseza la masa negocierilor cu Abbas si liderii arabi nu garanteaza si avansul discutiilor. Ceea ce nu este totusi putin lucru. Optiunile sale majore par sa fie reduse fie la o atitudine intransigenta, fie la una de deschidere pentru concesii limitate, adica fie sa intre intr-un joc al rolului de negocieri cu palestinienii (care, pe termen scurt, nu ar putea sa aduca unele progrese decat pe subiecte punctuale, precum eliberarea soldatului israelian capturat, limitarea colonizarii in Cisiordania si a sicanarilor de la cele 500 de puncte de control din teritoriile ocupate), fie sa faca recurs la masuri in forta (de pilda, incursiuni in Gaza sau sudul Libanului). Operatiuni insa riscante, daca nu sinucigase, pentru actualul premier, in cazul in care ceva nu merge potrivit planului.

 Restructurarea guvernului sau alegeri anticipate in Israel ar suspenda  forcement discutiile pana la stabilirea interlocutorilor. Aceasta ar putea fi inca o nepotrivire de timp si intalniri ratate intre parteneri de discutii in cautare de circumstante prielnice.

 Surse israeliene confirmate de  UNIFIL sustin ca exista indicii ca Hezbollah se reinarmeaza si este finantat din Siria si Iran. Israelienii sustin ca in Gaza continua sa aflueze ilegal arme si bani pentru Hamas, prin tunele care duc in Egipt. Va fi interesant de urmarit modul in care va fi constituita o misiune independenta de monitorizare a granitei dintre Siria si Liban, in urma suspiciunilor ca Damascul realimenteaza arsenalul Hezbollah. Comisia va raporta Consiliului de Securitate al ONU. In acelasi timp, tirurile de rachete Qassam continua dinspre Gaza spre sudul Israelului. Criza constitutionala din Liban continua, existand inca incertitudini privind infiintarea si functionarea unui Tribunal special libanez privind asasinarea fostului premier Rafiq Hariri, folosind rezultatele anchetelor Comisiei Internationale Independente de Investigare conduse in prezent de belgianul Brammertz.

 Un proverb arab spune ca  "cel care vorbeste despre viitor minte, chiar daca spune adevarul". Este poate timpul ca liderii arabi si israelieni sa perceapa relatia cu ce-va-sa-fie in termeni mai putin deterministi si fatalisti, realizand ca pot ei insisi scrie un viitor impreuna din proiectiile de viitor acomodate pentru coexistenta ale fiecarei parti.