Politica poate naşte crize

Clasa politică actuală îşi consumă energiile şi ultimele muniţii într-o luptă dezlănţuită pentru conservarea privilegiilor şi, evi­dent, atragerea atenţiei electoratului prin­tr-o diversitate de favoruri oferite cu generozitate aces­tuia. Niciun politician nu pare bântuit de îngrijorarea că unele dintre pomenile de pe lista sa de re­gle­men­tări nu vor putea fi acor­date peste un an. Are balta peşte, adică economia du­duie. Din nou, căci zgo­mo­tul acestei efervescenţe s-a mai auzit o dată, în urmă cu două le­gis­laturi. Atunci toată lumea respira temă­toare aburii crizei financiare, însă politi­cienii noştri nu se sinchiseau de proble­me­le altora. Viaţa a arătat, dramatic, con­tra­riul, anume, că România nu a fost ferită de criză şi că politicienii noştri au accen­tuat-o, lăsând un gol greu de acoperit în vistieria statului.

Rămâne deschisă întrebarea de ce oare nu au simţit politicienii primejdia alunecării economiei în criză: pentru că nu înţeleg mecanismele economiei? Probabil că avem puţini experţi prin politică, doar banii s-au făcut pe cumetrii, aşa cum observa un fost şef de partid şi de stat. Însă conturile pline de valută, averile înmulţite pe culoa­rele bizantine ale politicii autohtone pot crea un sentiment de siguranţă, e drept per­sonală, şi pot, mai ales, să atrofieze sen­zorii de criză.

Deci, aparent, şi acum, ca şi în urmă cu opt ani, economia pare robustă: avem creş­tere economică, avem majorări de salarii şi inflaţie joasă. Banca centrală tocmai a plătit ultimii bani pe care-i datora Fon­du­lui Monetar Internaţional (FMI) în ianua­rie, fără a-şi consuma rezervele valutare, care depăşesc acum 31 de mi­liarde de eu­ro. Economia creşte, semn că am depăşit, oarecum, va­lurile de criză care au înecat afacerile şi spe­ran­ţele multor români. Spre deosebire de 2008, când criza financiară a iz­bit ne­cruţător şi a strivit eco­nomiile mai fragile, acum avem şi intense ten­siuni geopolitice. Avem con­flicte înghe­ţate peste care suflă un val fierbinte de revigorare. Avem o Rusie care se zvâr­co­leşte în recesiune şi în imposibilitatea de a livra bunăstare propriilor cetăţeni, că­rora, în schimb, le ocupă imaginaţia cu mă^­­­re­ţele vise imperiale. În jur, marile bănci cen­trale se coordonează discret, pen­tru a ţi­ne dobânzile joase, cu scopul de a re­suscita afaceri şi economii. Grecia nu şi-a revenit pe deplin din criză şi oricând pro­ble­mele sale pot reapărea. În 2016 tră­im re­alitatea atacurilor teroriste de o in­ten­­si­ta­te de neimaginat în urmă cu nişte ani.

Mai avem o Europă a cărei uniune se poa­te deşira, dacă Marea Britanie votează un exit, adică, pe scurt, un Brexit. Dacă lu­crul ăsta se întâmplă, economia britanică va suferi un recul masiv, lira se va de­va­lo­ri­za, dar marele semn de întrebare va fi ce se va petrece cu Uniunea Europeană. Va urma, probabil, o regândire a acestei struc­turi transnaţionale. Statelor membre li se va cere ferm, probabil, să decidă dacă ră­mân sau nu în echipă. Statele zonei eu­ro vor avea avantajul unei coordonări mai am­ple, mai profunde a politicilor mone­ta­re, fiscale şi economice. Iată de ce, pro­ba­bil, guvernatorul Mugur Isărescu a lansat subiectul aderării la zona euro, deoarece simte sau ştie că, într-un scenariu de Bre­xit, Europa unită va fi una cu două vi­teze.

Pentru că am amintit de guvernator şi de banca centrală, trebuie observată o si­tua­ţie fără precedent: niciodată în istoria sa recentă, BNR nu a avertizat atât de brutal şi de limpede asupra riscurilor unei de­te­rio­rări masive a economiei româneşti. Fap­tul că ultimul raport asupra stabilităţii fi­nan­ciare trage semnale de alarmă fără pre­cedent aproape că a înveselit clasa politică iraţională, care-şi vede, netulburată, de po­meni, în perfecta logică a anilor elec­to­rali: după mine, potopul. Ar fi trebuit însă ca avertismentele băncii centrale să para­li­zeze euforia pomenilor şi a iniţiativelor le­gislative păguboase. Sistemul bancar ro­mâ­nesc este pus la zid de politicieni care vi­sează bănci locale, capitalizate cu banii con­tribuabililor unde ei să dea telefon ban­cherilor puşi în funcţie pe algoritm po­li­tic. Nu contează soliditatea, dacă se pră­buşesc mai majorăm o taxă, mai facem un împrumut şi, la urmă, mai supravieţuim unei perioade de austeritate, pe care o arun­căm în spatele cuiva, găsim noi vin­o­vaţii. Realitatea momentului arată însă că sistemul bancar nu şi-a revenit deplin din criză. Nici economia nu şi-a revenit pe mă­sura ritmului de creştere afişat de sta­tistici. Trăim sub zodia insolvenţelor, care nu par să-i sperie pe politicieni, dim­po­tri­vă. Problema e că, la capătul eforturilor, doar două-trei companii dintr-o sută supravieţuiesc.

Deci BNR ne atrage atenţia că trăim vremuri complicate, că ar trebui să ne pre­gătim de crize, că ar trebui să economisim şi să ne menţinem sistemele economice la parametri normali de funcţionare. Lectura raportului despre stabilitatea financiară dezvăluie şi alte vulnerabilităţi ale eco­no­miei: faptul că cel mai mare creditor al statului sunt băncile locale, iar câteva ple­cări din sistem ar putea fi riscante pentru banii ţării. Mai arată că, în condiţiile ten­siunilor europene, s-ar putea ca mulţi ro­mâni să revină acasă, acolo unde nu sunt locuri de muncă, nici strategii de dez­vol­tare şi, în general, sunt doar probleme ne­rezolvate şi aşteptări înşelate. Riscăm să repetăm greşelile pe care le-au acoperit al­ţii, cu efortul unei generaţii căreia i se re­fuză accesul către bunăstare. Suntem oare în pragul unei noi crize mondiale? Pro­ba­bil că da, cel puţin din perspectivă geo­po­litică. Suntem oare pregătiţi să rezistăm, să menţinem economia pe linia de plutire? Fără bani europeni şi cu un munte de greşeli, riscăm să ne afundăm într-o re­ce­siune care, în conjunctura globală, poate înăbuşi chiar democraţia.