ONU, proiect de dezvoltare durabila pentru urmatorii 15 ani

M. B. | 03.08.2015

Pe aceeași temă

Cele 193 de state membre ONU au finalizat duminică proiectul pe 15 ani, intitulat “A transforma lumea noastră, program de dezvoltare durabilă până în 2030”. un plan de acțiune ce vizează eradicarea sărăciei extreme din toată lumea și menținerea sub control a încălzirii globale, scrie AFP, preluată de Agerpres.

 

Programul va fi supus adoptării formale a șefilor de stat și de guvern la 26-27 septembrie la New York, cu ocazia sesiunii anuale a Adunării Generale a ONU.

 

Proiectul conține 17 ținte ale dezvoltării, printre care  eliminarea sărăciei “sub toate formele sale și peste tot în lume”. Un miliard de persoane trăiesc cu mai puțin de 1,25 dolar pe zi, în special în Africa Subsahariană și în Asia, potrivit statisticilor.

 

Alte obiective se referă la accesul la sănătate și educația de calitate, și la egalitatea între sexe, țintând eliminarea oricărei forme de discriminare și de violență față de femei.

 

De asemenea, proiectul vorbește și despre reducerea inegalităților, dar și despre  lupta împotriva schimbărilor climatice și a repercusiunilor lor.

 

Respectarea celor 17 obiective, care urmează să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2015, va fi voluntară pentru fiecare stat, care va alege mijloacele pentru realizarea acestora. 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22