Omul şi natura

Fericita Natură nu divide timpul după ani şi luni şi nu-l taie în feliuţe ca pe cozonac.

1 Ianuarie. Anul Nou. Mă trezesc ceva mai devreme decât s-ar cuveni într-o astfel de zi de hotar, după o noapte nedormită. Maşinal, mă uit pe geam. Desigur că bănuiţi ce am văzut. Nimic. Bulevardul pustiu. Ceaţă. Nu tu maşini care să claxoneze, nu huruit de tramvaie, nu pietoni zorindu-se la lucru, ori la cumpărături, ori copii ţopa-ţopa la şcoală. Mă mai uit o dată... Ba da, iată ceva pe trotuarul de vis-à-vis: un câine care îşi plimbă de lesă stăpânul! Acesta se lasă fugărit, tras încolo şi încoace de patrupedul ce cu drag, chipurile, posedă şi ţine între dinţi o ţigară din care nu pare a apuca să tragă cu spor. Ghicesc că, în gândul lui, nu-l înjură acum nici pe Băsescu, nici pe Ponta, nici finanţa internaţională, ci pe făptura scundă de alături care n-are somn de Anul Nou.

Îmi vine să-i strig: de ce sudui, om mizerabil, fericitul animal? Ce drept ai să-i reproşezi naturii consecvenţa matinală? Doar nici câinii, nici pisicile, nici cocorii, nici ţânţarii, nici sardinele nu au învăţat că la oameni există ani noi şi vechi, zile de lucru şi duminici, sabaturi şi zile de aniversări, de comemorări, de sărbătoriri, de parastase, de omagieri, că taman într-o zi declarată An Nou e musai să existe chiolhane programate, telefoane şi SMS-uri protocolare, cumpărături înfrigurate în ajun, beţii în timpul nopţii, mahmureală de dimineaţă, oaspeţi nepoftiţi, prieteni care nu te poftesc, iubite ursuze, iubiţi geloşi, soţi uituci, bugete sparte, zeci de cadouri de prisos, milioane de datorii, tone de mâncare cât să crapi şi altele de acest fel, cu care ne populăm, după caz, minţile, vieţile, visele şi frigiderele. Fericita Natură nu divide timpul după ani şi luni şi nu-l taie în feliuţe ca pe cozonac. La ea, zilele şi nopţile curg lin dintr-una într-alta, anotimpurile se înlocuiesc pe nesimţite, vremea vremuieşte fără să privească în calendar, aducând soare şi nori, ploaie, arşiţă şi ninsoare pe rând, nepăsătoare dacă toate astea pică ori ba pe media multianuală, dacă vin bine de Paşte sau de Sfântul Pafnutie, dacă se aliniază planurilor noastre de vacanţă sau le fac pulbere.

Natura nu ştie să numere, nici să pună timpului hotare. Ea nu ţine socoteala zilelor, orelor şi minutelor, nu scrie agende, nu memorează date importante; ea n-a descoperit nici frenezia programat politică a sărbătorilor naţionale, nici nu a aflat că într-o anume zi din an trebuie să-i duci un cadou şefului, ori învăţătoarei copilului, ori doctorului de familie.

Natura, draga de ea, îşi vede impasibilă de treaba ei veşnică, egală cu sine întotdeauna, fără să iubească mai mult o zi decât o alta. Nu are ghinioane pe 13, nici noroc pe 11, nu e azi posacă şi mâine leneşă. Nici măcar nu e meteodependentă. Îi e indiferent că pentru unii oameni Crăciunul pică în ziua în care pentru alţii pică Anul Nou. Nu se bosumflă că Paştele îl sărbătoresc unii mai devreme, alţii mai târziu, alţii deloc, nici nu se încruntă că drepţii postesc exact atunci când păcătoşii se îndoapă sau că înţelepţii veghează atunci când nebunii visează. Dumnezei ea n-are deloc, nici măcar unul singur, nici nu ştie de sfinţi, de sfinte, de popi, de rabini, de muftii, de şamani; lipseşte de la slujbe, nu se închină, nu aduce ofrande, nu se roagă, nu are habar de păcat şi vină, nu face vrăji, nu se consultă cu spiritele, nu face pase mistice. Deloc nu intră la idei şi nici nu are idei. Orice ar fi, nu se tocmeşte, nu se sfădeşte, nu se scuză, nu se ploconeşte, n-are pretexte, nici ruşine, nici amânări, nici pripeli. Nici deşteptător n-are ca s-o trezească cu anasâna de dimineaţă, nici nu ia seara somnifere ca s-o ferească de insomnii. Nimeni n-o fugăreşte la serviciu şi ea nu aleargă după autobuz ca să nu întârzie. Şi totuşi nu întârzie niciodată, aşa cum nici mai devreme nu vine; nepoftită sau binevenită, iat-o mai punctuală decât Kant. N-are decât o singură oroare: de vid. Greşeşte uneori? Cine-i poate ţine ei contabilitatea greşelilor? Şi chiar dacă i le ţine, ce-i pasă?

... Mă uit iarăşi pe geam: natura s-a apropiat de un stâlp şi a ridicat graţios piciorul (era băiat, se vede). Omul, deşi băiat şi el, nu i-a urmat exemplul. Dar uite ce face în schimb nefericitul: după ce a aruncat ţigara, proptindu-se bine pe cele două picioare, trage vârtos de lesă. Natura dă să se opună, dar în final cedează cu un schelălăit şi ambii se strecoară pe uşa blocului de vis-à-vis şi dispar. Vai, omul şi-a reintrat în drepturile de stăpân! Iar natura, strunită de lesă, s-a supus... slavă Domnului că doar până mâine! //

Cuvinte cheie: caine, natura, om, an nou, 2012, patruped