Omul care a scapat Europa de comunism

Alexandru Hancu 17.06.2004

De același autor

Daca sunteti liberi sa cititi acest ziar e pentru ca acum multi ani un fost reporter sportiv, ajuns apoi actor si in cele din urma politician, s-a gandit sa va faca acest dar. Din America. N-ati avea astazi in maini 22 daca la putere ar fi Nicolae Ceausescu (ori Fiul), tara in care locuiti s-ar chema Republica Socialista Romania, iar de la Kremlin ar sta cu laba pe noi vreun cumatru de-al lui Leonid Brejnev. Dar uite ca asa a fost sa fie: in 1980, un fost reporter sportiv si actor a fost ales presedintele Statelor Unite ale Americii. Si a schimbat lumea din temelii.

A murit sambata, la 93 de ani, rapus de o pneumonie, dupa ce boala Alzheimer i-a luat treptat mintile. S-a numit Ronald Reagan. Daca azi nu stati la coada noaptea, cu scaunelul, la tacamuri de peste si copite de porc, daca aveti curent si apa calda si 50 de canale pe cablu, daca va zbarnaie in buzunar telefonul mobil, daca aveti pasaport si puteti (inca) alege ce ziar cititi - ei bine, baieti si fete, lui trebuie sa-i multumiti.
Sigur, tot lui ar trebui sa-i multumeasca si Iliescu, Nastase, Vanghelie, Dragomir, Vadim si tovarasii lor de joaca, dar cumva ma gandesc ca n-o sa le treaca prin cap. Nu-i bai, caci vorbele astea nu sunt pentru ei. Sunt pentru cei care au crezut si au obosit sa mai creada. Pentru cei care au incercat sa se lupte si acum se gandesc ca ar fi mai bine sa se vanda - daca n-au facut-o deja. Si pentru cei mai tineri, care nu stiu incotro s-o apuce. In 1980, nici America nu stia incotro s-o apuce. Economia era la pamant, sugrumata de impozite si lovita napraznic de explozia pretului la petrol (declansata de OPEC spre a aduce Occidentul in genunchi). Cine traia din salariu nici nu se putea gandi sa isi cumpere casa. Asta, in cea mai bogata si puternica tara de pe lume!!!

Pe plan extern, iarasi numai bucurii. Expansiunea comunismului parea de neoprit - URSS invadase Afganistanul, iar la usa Americii, Nicaragua incapuse pe mana flacailor cu secera si ciocanul. In Orientul Mijlociu, Iranul era controlat de fundamentalisti islamici, care amenintau sa se extinda in toata zona Golfului. In plus, de mai bine de un an Ayatolahii tineau ostateci 52 de americani in fosta ambasada din Teheran si dadeau cu tifla spre Washington, unde presedinte era Jimmy Carter. Politician din Partidul Democrat, deci de stanga. Poate vi-l mai amintiti - e flacaul care s-a fotografiat cu Ceausescu si cu Leana, in balcon la Casa Alba. Printre politicienii si capetele luminate din presa americana, dominata de ideile de stanga, domnea consensul - tara e pe duca, lumea libera la fel. Atentie - nu e o gluma!!! America ajunsese, in 1980, intr-o cumplita ananghie. Disperarea era atat de mare, incat era vehiculata foarte serios ideea desfiintarii functiei de presedinte - sau transformarea ei intr-una pur decorativa.

Asasinarea lui John Kennedy, razboiul pierdut in Vietnam, scandalul Watergate - soldat cu demisia lui Richard Nixon - si, evident, declinul economic demoralizasera natiunea americana si subminasera grav increderea in presedintie, institutia fundamentala a sistemului politic american. Ca si increderea in democratie si in piata libera. Faurarii de la Kremlin isi frecau fericiti mainile - inca un pic, si gata. In mediile politice, academice si in presa din occident, socialismul si in cele din urma victoria mondiala a comunismului ajunsesera sa fie lucruri de care se vorbea ca despre evolutii inevitabile. Incredibil, nu? Ei, si tocmai cand capetele luminate se pregateau sa cante prohodul Americii din fata monumentului lui George Washington - surpriza!!! Un oarecare Ronald Reagan, ajuns guvernator in Statul California, iese in fata - si zice NU!!! America nu e pe duca, economia poate fi redresata, iar Lumea Libera va infrange comunismul. Ha!!! Cam asa pot fi rezumate reactiile. Mai exact - "Ha, ha, ha...". Apoi, cand s-a vazut ca mesajul lui Reagan prinde la popor, placa s-a schimbat: "Atentiune, nu-l credeti, e un nebun periculos, sau un escroc care promite orice, doar ca sa ajunga presedinte. E un fost actor - la ce-l poate duce mintea?"

Mda. In campania pentru alegerile prezidentiale din 1980, Ronald Reagan a propus alegatorilor un program simplu. Doar trei puncte: reducerea impozitelor; reducerea cheltuielilor sociale; cresterea cheltuielilor militare. A castigat doua mandate la Casa Alba. Si a scapat Europa de comunism.
Pana la el, in politica americana ajunsesera sa fie aproape litera de lege doua idei. Aplicate consecvent bunaoara de presedintele Jimmy Carter, politicianul de stanga, din Partidul Democrat. Prima: statul stie mai bine decat cetateanul ce trebuie facut cu banii castigati prin munca cinstita de cetateanul cu pricina. Transpusa in practica, ideea a rodit bogat: impozite cat malul si ditamai programe guvernamentale de protectie sociala. Ca doar guvernul stie mai bine. Cum iesi insa din criza? Impozite mai mari, cheltuieli sociale mai mari, evident - alta solutie nu e, a grait stanga. Reagan era insa republican, deci de dreapta. Ideea lui: "Guvernul nu e solutia problemei. Guvernul e problema". Pe care viitorul presedinte a promis s-o trateze cu un remediu simplu: mai multi bani in buzunarele oamenilor, nu in cuferele guvernului. Adica impozite mai mici. Cu 30% mai mici. Astfel ca oamenii sa aiba mai multi bani cu care sa cumpere produse si servicii. Stimuland in acest fel crearea de locuri de munca si cresterea economica.

Eh, o prostie, au spus inteleptii de stanga. Numai ca Reagan a ajuns presedinte, si-a aplicat planul si de aproape 25 de ani, America se bucura de o perioada neintrerupta de prosperitate - cand mai mult, cand mai putin, dar prosperitate, nu criza dupa criza. Piata libera, nu dirijism - cum ar fi vrut sa vada stanga. Nu-i rau pentru un nepriceput intr-ale politicii, nu? Despre care mai toti priceputii, inclusiv din propriul partid, au zis c-o sa-si franga gatul... si au dat cu rahat inca destula vreme, pana mai acum cativa ani. Cand au admis totusi ca Reagan a venit cu un soi de revolutie.

Relansarea economica a Americii avea o miza mult mai mare pentru Ronald Reagan decat nivelul de trai al celor ce l-au ales. Era nevoie de bani pentru daramarea comunismului.
A doua mare idee a politicii americane pre-Reagan suna cam asa: "Uniunea Sovietica nu trebuie suparata, fiindca are arme nucleare, iar comunismul poate nu e chiar un lucru rau". Alo!!! Un pic de bun simt, ce naiba... Numai ca prin 1980, in cercurile "elevate" occidentale, de bun simt era sa spui ca viitorul va fi Paradisul Proletar, si ca nu era un viitor asa de indepartat. Daca nu va vine sa credeti, consultati arhivele. Sau cititi azi presa occidentala de stanga, partea care n-a observat ca nu mai exista Uniunea Sovietica. Ori bagati un ochi la ce se discuta pe la destule din marile universitati din Vest, unde comunismul e considerat in continuare un model minunat, gresit aplicat. Deci, tot de viitor.

Ronald Reagan a pus insa un alt diagnostic. "Uniunea Sovietica e Imperiul Raului". Asemenea cuvinte nu aparusera niciodata in discursul vreunui lider occidental. Le-am auzit intr-o noapte la radio, cu sonorul la minimum si urechea lipita de difuzor - ca asa se asculta Vocea Americii. Si am sarit in sus, de parca as fi dat gol in minutul 90, in finala Cupei Campionilor. "Da, neica. Da! Sigur ca DA!!! Despre asta e vorba. Imperiul Raului!!!" Acolo am trait. In bezna, in frig, in foame, in frica si disperare. In Raiul comunist. In Romania lui Ceausescu. In Creatia Moscovei. In Imperiul Raului. Si m-am gandit atunci ca ar fi o sansa, firava, dar reala, ca omul ala, Reagan, sa nu ii cheme si el pe Ceasca si pe Leana la Casa Alba si sa-si faca poze cu ei in balcon si-n gradina de trandafiri. Si sa le-o traga peste bot sovieticilor. Si sa scapam de comunism - adica sa ne scape americanii. Aveam sperante, caci tot la radioul cu pricina, cu sonorul la minimum si urechea lipita de difuzor, am auzit ca Reagan - un actor de doi lei si un individ iresponsabil, cum zicea Scanteia - e hotarat sa rezolve problema, si ca, dupa parerea lui, comunismul se indreapta spre lada de gunoi a Istoriei.

Pana la Ronald Reagan, presedintii americani acceptasera teza ca trebuie sa se poarte cu manusi cu sovieticii, din cauza riscului unei catastrofe nucleare. Exista o formula, prescurtata MAD. Care inseamna "nebun" in limba engleza, dar care vine de fapt de la Mutually Assured Destruction - adica Distrugere Reciproca Asigurata. Cu alte cuvinte, daca una din superputeri trage prima cu rachete nucleare, cealalta raspunde si toata lumea moare. Asa stand lucrurile, nimeni nu va indrazni sa foloseasca arme nucleare, si nu trebuie facut nimic care sa strice acest echilibru al terorii. Pe sleau, santaj nuclear ca garantie a pacii. Sovieticii sa fie lasati in pace, chiar daca asta inseamna ca se intind. La inceputul anilor ‘80, Moscova a hotarat sa instaleze rachete nucleare SS20 cu raza medie de actiune la granitele Europei de Vest. Europenii au facut pe ei, si atunci Reagan a raspuns cu desfasurarea in Europa de rachete americane de tip Cruise si Pershing. Huo!!! Criminalul!!! Reagan impinge omenirea spre Cataclismul Nuclear!!! Si hai in strada, cu milioanele, scandand "Pace, Pace". In Anglia, in Germania, in Franta, in Italia, peste tot unde era o stanga sau o miscare pacifista pe care le putea manipula KGB-ul. Afara cu rachetele americane, despre alea rusesti nici o vorba. Ne-a scos si Ceausescu atunci in strada, sa cerem pace. Noi ca noi, ca n-aveam de ales, dar aia, in Vest? O fi groasa, neica. Si era. Publicul era speriat in Occident si nu vedea aceeasi solutie de bun simt la care se gandise Ronald Reagan. Anume, ca nu mai trebuie cedat in fata amenintarii. Nici un pas. La ce-au dus aproape 40 de ani de cedari? La sporirea amenintarii. Iar de negociat, nu se poate negocia cu un adversar convins ca Occidentul e slab si n-are vointa sa se opuna. Dar liderii de stanga spuneau publicului occidental ca politica lui Reagan e nesabuita, si ii va impinge pe rusi, saracii, la razboi. Ziarele le spuneau acelasi lucru. Si Hollywoodul - in filme care sustineau ca o catastrofa nucleara bate la usa, si ca va fi vina Americii daca se va intampla.

Asa ca Reagan le-a explicat oamenilor, pe indelete, pe bune, cum statea treaba. De cate ori a fost nevoie. Si a actionat. A trimis rachete cu raza medie de actiune in Europa, cu tot valul de proteste. "O masura absolut necesara" - isi aminteste fostul cancelar german Helmuth Kohl. Iar apoi, Ronald Reagan a anuntat "Razboiul Stelelor". In termeni tehnici, Initiativa de Aparare Strategica. Un sistem de lasere si rachete amplasate la sol si pe statii orbitale, menit sa distruga in zbor rachetele pe care sovieticii le-ar lansa impotriva Statelor Unite. O investitie uluitor de costisitoare, si un program de-o complexitate tehnica fara precedent - care nici n-a putut fi realizat. Dar Moscova n-avea de unde sti asta - americanii se apucasera de lucru, si pareau hotarati sa termine treaba. Iar cum sovieticii n-aveau banii americanilor si nici de unde sa faca rost, au cedat. Au venit la masa negocierilor, au propus fel de fel de compromisuri - dar Reagan n-a dat inapoi, s-a tinut tare, avand un singur obiectiv: capitularea Moscovei. Si a obtinut-o. Prin tratatele de dezarmare nucleara, si mai ales prin Perestroika inceputa de Gorbaciov. Care a insemnat inceputul sfarsitului comunismului in Europa. Caci nici o dictatura nu se poate reforma. Se poate doar prabusi, daca are cine s-o impinga.

La fel de "rupt de realitate" ca si pana atunci, in 1987 Ronald Reagan a tinut un discurs in Berlinul de Vest, in fata Portii Brandenburg, la doi pasi de Zidul Berlinului. Retineti, in 1987. In acel discurs, i-a adresat doua cereri lui Mihail Gorbaciov. "Domnule Gorbaciov, deschideti aceasta poarta. Domnule Gorbaciov, daramati Zidul". Ei, poftim. Ce naivitate. Ca si cum s-ar fi putut intampla. S-a intamplat in 1989, la cateva luni dupa ce Reagan isi terminase al doilea mandat si plecase de la Casa Alba.
Sunt destui care ii neaga in continuare lui Ronald Reagan orice merit. Care spun ca tot ce s-a intamplat era inevitabil, si s-ar fi petrecut oricum si fara el. Sau fara Papa Ioan Paul al II-lea. Sau fara Margaret Thatcher. Da, si daca nu picta Michelangelo Capela Sixtina, o facea altul. Si iesea la fel. Precis. S-a zis despre Ronald Reagan ca a fost doar un actor care a interpretat politici facute de altii. Ca era senil, incult, marginit si cate si mai cate. Sunt altii insa care isi amintesc altceva despre el. Ca a fost un om cinstit, curajos si drept. Un lider care nu se temea sa se inconjoare de oameni talentati si competenti si care n-a incercat sa pretinda ca se pricepe la toate. Dar care n-a fost marioneta nimanui. Un om care credea in Dumnezeu si in Libertate si in victoria binelui.

Cat a putut, Ronald Reagan a facut. A promis ca va reda Americii mandria si puterea si s-a tinut de cuvant. A promis ca va darama Imperiul Sovietic si a facut-o. Nu singur, nu de capul lui. A facut-o cu sprijinul unei echipe exceptionale. Dar in primul si in primul rand, a facut-o castigand increderea si sprijinul oamenilor care l-au ales. "Oamenii de rand". Cei multi si marunti. Pe care nu i-a tradat. Pe care nu i-a mintit. Le-a spus ca va fi greu, dar alta cale nu era, le-a explicat de ce si i-a castigat de partea lui. "M-am adresat sperantelor, nu spaimelor voastre - si asa sper sa ma tineti minte", a spus intr-unul din ultimele lui discursuri. Si isi mai amintesc cei ce l-au cunoscut ca era un om de un umor debordant. Si de un optimism incorigibil.

Acum de ce v-ar interesa toate astea? Simplu. Pentru ca cititi aceast ziar, nu Scanteia - ceea ce e un lucru admirabil, caci arata ca suntem pe drumul cel bun. Inca. Pe drumul asta ne-a pus un fost reporter sportiv, fost actor la Hollywood, ajuns presedintele Statelor Unite. Care s-a gandit ca libertatea Americii trebuie sa insemne si libertatea noastra. Si nu numai ca s-a gandit, dar a si facut-o. Desi toti inteleptii zilei, toti "realistii", toti "expertii" ziceau ca nu se poate. A venit el cu niste flacai cu curaj si idei clare, si s-a putut. Ar trebui sa fie un exemplu si pentru cei ce au sperat si au obosit, si pentru cei care s-au luptat o vreme si acum se gandesc sa se vanda. Si pentru cei care nu stiu incotro s-o apuce. "Hai, da' glumet te mai crezi, vere - pai sa mergem in America, nu, ca acolo se poate?" Se poate si asa, nu zic, dar ca sa nu batem drumul pana acolo - n-ar fi mai simplu sa aducem un pic de America la noi? Nu se poate? Ronald Reagan ne-a trimis cartea si ne-a deschis-o la prima pagina. Restul nu mai depinde de el.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22