Oficial german: Nu exista riscul putinizarii Romaniei, Ungariei si Bulgariei. Exista alte motive de INGRIJORARE in aceste state

T.d. | 02.10.2014

Pe aceeași temă

Seful Comisiei pentru Afaceri Europene din Parlamentul german, Gunter Krichbaum, a afirmat ca Romania, Ungaria si Bulgaria nu risca un proces de “putinizare”. Totusi, oficialul german vede unele motive de ingrijorare privind evolutia situatiei politice interne din cele trei state, potrivit Mediafax.

Criticii avertizează asupra unei "putinizări" a Ungariei, României şi Bulgariei şi a unei orientări a acestora către est. Günter Krichbaum consideră însă că înainte de a face această remarcă trebuie definit termenul de "putinizare".

Dacă prin "putinizare" se înţelege creşterea influenţei Rusiei asupra deciziilor de politică internă şi externă a unor ţări membre UE, el susţine că nu vede o astfel de evoluţie. "Dimpotrivă, devreme ce toate cele 28 de state membre au sporit sancţiunile împotriva Rusiei. În România, de exemplu, rezervele faţă de Moscova şi fanteziile pansovietice sunt considerabile. Prin conflictul îngheţat din Transnistria, România are un conflict cauzat de Rusia chiar la uşa ei", a declarat parlamentarul german într-un interviu publicat de Deutsche Welle în pagina electronică.

Prin anexarea Crimeei, situaţia din regiune s-a schimbat per ansamblu, iar preşedintele rus Vladimir Putin nu poate spera la susţinere sau simpatie aici, consideră el. "Mai mult, ţările din centrul şi estul Europei pot vedea clar că apartenenţa la UE şi NATO le protejează de agresiunea lui Putin. Dacă Ucraina ar fi fost membră UE sau NATO, Rusia probabil că nu ar fi riscat să anexeze Crimeea ilegal", susţine Krichbaum.

Niciuna dintre ţările central şi est-europene, membre UE şi NATO, nu sunt dornice să aparţină iar Pactului de la Varşovia. Pactul de la Varşovia este istorie, dar există constrângeri economice care afectează politicile acestor state, care au relaţii economice bilaterale cu Rusia. "Astfel, unele state sunt dependente în proporţie de 100 la sută de energia rusă. Trebuie să luăm în considerare acest lucru, bineînţeles, şi să ajutăm la reducerea acestei dependenţe".

Totuşi, dacă prin "putinizare" se înţelege tendinţe politice interne dubioase în statele membre UE, "consider termenul nefericit", afirmă parlamentarul german.

"Niciunul dintre şefii de stat şi de guvern din România, Bulgaria sau Ungaria nu poate fi comparat cu Putin, cu politicile acestuia şi guvernarea autoritară. În pofida unor deficienţe, fiecare a fost ales democratic. Totuşi nu neg că unele evoluţii din aceste ţări sunt motiv de îngrijorare", a explicat Krichbaum.

În ceea ce priveşte România, parlamentarul german enumeră ca tendinţe îngrijorătoare evitarea unei "lovituri de stat constituţionale" în urmă cu doi ani prin intervenţia masivă a Comisiei Europene sau, mai de actualitate, ordonanţa prin care se suspendă prevederea prinvind traseismul politic în cazul aleşilor locali. "Decizia nu este întâmplător luată cu puţin timp înainte de alegerile prezidenţiale şi ea va servi, în mod clar, influenţării votului", afirmă parlamentarul creştin-democrat.

Ca soluţie, parlamentarul german consideră că ar trebui o monitorizare regulată a evoluţiei democraţiei şi drepturilor fundamentale în toate ţările membre UE, efectuată de Agenţia pentru drepturile europene fundamentale de la Viena, la solicitarea Comisiei Europene.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22