Categorii

Site-uri recomandate

Anvelope vara

Magazin online vanzari Anvelope iarna ieftine

Pariuri sportive online

Poker Online

Adauga anunturi gratuite de mica publicitate

Bonus Pariuri Sportive - Pariuri Sportive online din Romania

Oferte Litoral

Inchirieri auto

Implant dentar, clinica stomatologica romano-franceza

Sports Cars

Implants dentaires

Implanturi dentare Bucuresti

Anvelope - de sezon la preturi promotionale

Cadouri

Traduceri - birou traduceri autorizate, traduceri legalizate, apostile si supralegalizari

Piscine - constructii piscine si magazin intretinere piscine

Incarcator baterii laptop - Accesorii laptop

Cabinet stomatologic Timisoara - implanturi dentare, endodontie, estetica dentara

Sub lupa comentatorilor | Editie online

07.12.2011

O sminteală

de Andrei Plesu

12 comentarii

Domnului Gâdea i-aş da, amicalmente, un sfat: să-şi amintească de el însuşi, în versiunea de la începutul anilor 2000.

L-am întâlnit, cândva, pe dl Mihai Gâdea, pe vremea când începuse o emisiune de interviuri la Realitatea TV. Mă invitase foarte politicos la un dialog şi lucrurile s-au desfăşurat civilizat. La plecare, dl Gâdea a avut chiar gentileţea să mă ducă acasă cu maşina proprie, aşa încât, pe drum, am putut schimba, în continuare, câteva gânduri.

Interlocutorul meu mă întreba, între altele, dacă ar merita să încerce o carieră diplomatică şi, în cazul unui răspuns afirmativ, care ar fi primii paşi de făcut. Omul mi se părea cuviincios, aproape timid, în mod legitim preocupat de modelarea adecvată a destinului propriu. Nu ne-am mai văzut de-atunci, faţă către faţă. Dar am fost, inevitabil, martorul unei cariere tot mai ofensive în studiourile Antenelor. Devenit moderator şi, din câte aud, director, dl Gâdea a pierdut legătura cu sine însuşi. În limbaj teologic (dl Gâdea este, ca formaţie, teolog adventist) se poate spune că s-a smintit. Adică a fost ameţit sufleteşte de aburii şefiei, de câştigul convenabil, de prestigiul vedetei de televiziune şi de o conştiinţă de sine abuzivă, care, tot în limbaj teologic, se numeşte „slavă deşartă". Nu e vorba de înregimentarea politică a Domniei Sale. Asta e o chestiune strict personală, pentru care nimeni nu poate fi tras la răspundere (cum o face dânsul cu cei de altă „obedienţă"). E vorba de bună-creştere, bună-cuviinţă, profesionalism şi un pic de cultură. Fără astfel de înzestrări, calităţile native ale oricărui personaj public se îneacă în impostură.

Dl Mihai Gâdea e, într-o privinţă, victima câtorva „însoţiri" nefericite. Nu poţi, de pildă, să stai ani de-a rândul alături de zglobiul Valentin Stan şi să ieşi în câştig. Nu poţi nici să scapi de idolatrie, dacă te lipeşti cu atâta fervoare de patronul tău, încât să-i dedici filmuleţe omagiale de tip proletcultist (în vreme ce dai de pământ cu „pupincuriştii" adversarului). În fine, nu-ţi poţi ţine cumpătul când eşti încurajat de superiori, colegi, suporteri şi ratinguri îndoielnice să te crezi „vocea poporului", satrap hipercompetent, şef de stat major. L-am văzut pe dl Gâdea în ipostaze amuţitoare: strigând nărăvaş la partenerii săi de dialog, calificându-i de „mahalagioaice", întrebându-i dacă nu sunt beţi ş.a.m.d. (Trebuie să-ţi „crucifici" invitaţii spunea, într-un interviu, teologul nostru...) Asemenea ieşiri nu sunt scutite de un anumit nimb comic: dl Gâdea e, structural, mai curând lipsit de temperament. Or, când o fire flască se înfurie, efectul e ridicol: îi scapă vocea, gesticulează spasmodic, vorbeşte stâlcit. Nu stă bine unei naturi de răţuşcă să-şi ia aere de cocoş. La bază, dl Gâdea e mai curând inexpresiv: „frumuşel" într-un mod abstract, dotat cu un surâs făinos, el are, adesea, portretul standardizat al unei măşti japoneze. Cu aceste date, orice manevră directorial-războinică are ceva factice şi oarecum neliniştitor.

Sminteala nu e sminteală dacă în joc nu intră şi o iresponsabilă derivă a competenţei. Am văzut de curând, pe YouTube (îmi scăpase la data difuzării), un interviu pe care dl Gâdea îl lua, pe un ton festiv, lui Pascal Bruckner. E un caz de manual. Intervievatorul n-avea, de fapt, nimic de întrebat, stătea prost şi cu engleza, şi cu româna („Am vrut să văd ce spun criticii în ceea ce vă privesc" - sic!), credea că anticipează lansarea cărţii „Luni de fiere", când, de fapt, era vorba de „Paradoxul iubirii", îşi examina patriotic musafirul („Ce ştiţi esenţial despre România?", „L-aţi citit pe Eminescu?"), se bălăcea şmecher în obositele lui obsesii („Aţi auzit de un mare scriitor Băsescu?"), creând pe bandă rulantă situaţii de un penibil stingheritor. „Nu l-am citit pe Eminescu" - a răspuns, jenat, Bruckner. „Dar am citit Liiceanu. Despre limită. Un filosof interesant." Chestia asta nu era în „desfăşurătorul" cărturarului Gâdea. Despre Liiceanu, el nu ştia decât că e „intelectualul lui Băsescu". Cireaşa de pe tort a venit însă la sfârşitul interviului. Dl Gâdea a simţit nevoia unei imersiuni în metafizică: „Care e cel mai important lucru al vieţii (sic!)?" a întrebat Domnia Sa, încercănat de gânduri. Bietul Bruckner a îngânat cele câteva poncife cu care te salvezi, în asemenea situaţii, fără să-ţi jigneşti convorbitorul (dragostea, fericirea, frumuseţea etc.). Ei bine, dl Gâdea n-a fost de acord! Noi, a observat dânsul, am învăţat, în România, că „dragostea fără materie" nu are sens. Nu poţi iubi fără niţel cheag, fără ceva bani la bancă, fără de-ale gurii. Răspuns de teolog răspopit. Dar moderatorul nostru n-a insistat. N-avea cu cine. A încheiat scurt, întrebându-l pe Pascal Bruckner la ce oră îşi lansează cartea şi la ce librărie. Pascal Bruckner, prins cu mâţa-n sac, n-a ştiut să răspundă...

Ce să mai spun? Pentru mult mai puţin, Mircea Geoană a căpătat, din partea lui Ion Iliescu, un calificativ de care nu mai poate să scape... Dlui Gâdea i-aş da, amicalmente, un sfat: să-şi amintească de el însuşi, în versiunea de la începutul anilor 2000, când nu era aşa fălos, dar era mai curat. Şi, între două şedinţe „de front", să cadă, fie şi pentru câteva clipe, pe gânduri. (Mă refer la acea utilă fermentaţie lăuntrică, fără de care omul devine inconsistent ca un afiş...).

*Articol apărut în revista „Dilema veche", nr. 404, 10-16 noiembrie 2011.

Comentarii (12)

Adauga comentariu