O propunere si semnificatia ei

Eforturile parlamentarilor care au initiat si sprijinit acest proiect vin cu un cost cuantificabil în termeni juri­dici si politici. Din unghi legal, ceea ce rezulta este o for­­mu­lare ambigua, formulare ce va permite aparitia abu­­zu­lui în aplicarea ei. Simbolic, nota guvernului este una cri­ti­ca, proband distantarea de o initiativa inaccep­ta­bila.

Observatia guvernului trimite la maniera în care le­gea defineste patrimoniul pe care urmeaza a-l ad­mi­nis­tra Consiliul National al Fundatiilor pentru Tineret. În mod vadit, alaturarea a doua situatii distincte (pro­prie­ta­te si posesie) este explicabila doar prin intentia de a in­­clu­de în sfera ei de aplicare un numar cat mai în­­sem­nat de imobile, indiferent de natura titlului cu care erau de­ti­nu­te. In acest mod, noua lege deschide calea unei pro­ceduri care relegitimeaza abuzul comis de UTC si de statul comunist, pe cale de consecinta. Efec­tul per­vers al unei asemenea strategii este ca acorda sta­tut de constitutionalitate unei situatii realizate prin rapt.

In plan politic, aparitia unui asemenea proiect tra­duce incapacitatea unui segment al elitei politice de a accepta existenta unui for critic, care sa refuze înre­gi­men­tarea în momentele delicate ale democratiei autoh­to­ne. Europenitatea este citita de deputati si de sena­tori în mod paradoxal: invocarea tineretului serveste ca alibi în tentativa de a expropria un spatiu al libertatii. Li­mi­tele tolerantei în relatia cu societatea civila sunt pro­ba­te, dincolo de orice ambiguitate.

In cele din urma, propunerea analizata nu se dis­tin­ge de un numar semnificativ de acte normative profund dis­criminatorii în esenta lor. Imaginate în functie de un des­tinatar precis, ele ignora domnia legii si încearca sa converteasca abuzul politic în norma juridica. Pe aceas­ta cale, parlamentul actioneaza în contra unui seg­ment al comunitatii de cetateni.

Orice critica legala nu poate evita referirea la o ob­se­sie politica. Subitul interes pentru reglementarea Fun­­datiilor de Tineret nu este decat o motivatie de su­pra­fata. Manipularea simbolica este o constanta în spa­tiul public de la noi: ascunderea obiectivului autentic este dublata de invocarea celei mai nobile cauze.

Refuzul presedintelui de a promulga acest act nor­ma­tiv apare ca un reflex al apararii statului de drept. De­codificarea legii permite aprecierea ei lucida. Eva­cua­rea GDS din sediul sau este mai mult decat un acci­dent imobiliar. Intrarea în vigoare a unui asemenea act nor­mativ ar marca o constitutionalizare a arbitrariului.