O lume in tunel

O strada si oamenii ei, acesta e universul din Raiul gainilor. O strada cu nume plat botanic, a Salcamilor, susceptibil totusi de irizari lirice in registrul dulcegariilor si al duiosiei patriarhale. Sau de ironii, prin folosirea in raspar a aceluiasi registru. O strada, apoi, de margine, delimitata la un capat de o rapa si la celalalt de un oras doar presimtit, mai degraba abstract, Orasul. In rapa se arunca gunoaiele, incepe un alt taram, il exploreaza doar copiii, atrasi de stranii fosforescente, acolo e ghena. Sau Gheena?! Dincolo, in partea cealalta, se afla, dar la distanta si strain, orasul. Indiferent, de nu si ostil, fiindca de-acolo vin sau pot veni ordine misterioase si amenintatoare. Strada Salcamilor nu este insa un capat de lume, este o lume ea insasi, dar una intermediara, o zona-tampon. Un fel de purgatoriu precar, eternizat in supravietuire.

Dan Lungu reia, asta se vede si se intelege de la primele pagini ale romanului sau, doua teme foarte productive in proza romaneasca a secolului XX, a periferiei si a locului unde nu se intampla nimic. Le reia insa dintr-o perspectiva estetic inedita si nu mai putin curajoasa. Indrazneala in literatura fiind un pseudonim al asumarii si infruntarii dificultatilor, e de remarcat mai intai extraordinarul efort al scriitorului de a evita capcanele si trapele solutiilor facile. Astazi, atat literatura mahalalei, cat si aceea a provinciei ca loc unde se moare se preteaza aproape de la sine deriziunii si caricaturii; luarea in deradere a celor doua teme prin rasucirea in sens comic sau, mai curand, in acord cu spiritul timpului, in grotesc a cliseelor si motivelor acestora, putea duce la un rezultat cel putin onorabil, un roman ludic si saltaret, de citit cu placere intre doua gari sau intr-o sala de asteptare.

Cu placere se citeste, intr-adevar, acest mic roman, dar cu o placere careia nu-i e strain un fior de neliniste. Daca nu e tratata cu mijloacele deriziunii, lumea din Raiul gainilor e totusi una derizorie, scufundata in mediocritate, inconsistenta si lipsa de sens. Marunta, chiar insignifianta, e in realitate diforma pana la monstruos. De aici, din monstruozitatea derizoriului, din atrocitatea nimicului se naste nelinistea. Sub o aparenta blajina si impacat molcoma, lumea romanului e de fapt terifianta. Traieste mecanic, prin automatisme care-i asigura un fel de functionare dementa, asemenea unuia dintre personajele romanului, o femeie care impleteste continuu pulovere, fara sa-si priveasca mainile. Dusul barbatilor la crasma e un ritual cotidian, respectat cu sfintenie, iar in discutiile de acolo rolurile sunt fixe si reactiile previzibile, indiferent de subiect. Un straniu mers in gol ritmeaza existenta acestei lumi dereglate. Biserica nu exista, dar sentiment religios, da: lumea de pe Strada Salcamilor are mistica televiziunii. Locul lui Dumnezeu a fost luat de televizor.

In transa alcoolica si folosind resturile unei retorici politice devenite folclor, rapsodul zilnicelor adunari de la crasma celor de pe Strada Salcamilor are, de altfel, viziunea noii divinitati, "Daca asta-i tunelul, luuuung de ti se acreste, luminita aia din capat, aia mititica si prapadita, nu-i soarele, bre omule, e-un teve color, ascultati la mine". Desi se afla la margine, intr-o margine, lumea de pe Strada Salcamilor e racordata la marile circuite informationale, comunica, in felul ei, cu intreaga planeta. Globalizarea a patruns si aici, iar personaje ce tin tipologic de vetusta umanitate a targurilor unde se moare viseaza sa apara la televizor, si chiar apar, ori sa faca un delirant export de rame in Extremul Orient. Asta in timp ce beau tuica picurata dintr-un alambic artizanal, evoca fantasmagoric vremea lui Ceausescu si e nutrita de resentimente si frustrari halucinante.

Univers inchis, nu insa si izolat: o lume in tunel. Fara intentie, probabil, Dan Lungu construieste in Raiul gainilor o metafora epica in totul comparabila cu aceea cinematografica propusa de Emir Kusturica in memorabila viziune a subteranei din Underground. Datele sunt insa altele, iar scriitorul roman mizeaza pe o austeritate glaciala acolo unde regizorul ex-iugoslav recurgea la pirotehniile plasticitatii baroce. Sa fie pentru ca Dan Lungu este si un eminent sociolog, ale carui anchete si cercetari despre lumea tranzitiei romanesti si a vietii cotidiene in comunism sunt printre cele mai importante aparute in Romania? Nu e imposibil, desi se poate presupune ca si viziunea sociologului va fi fost inraurita de aceea a literatului, adevarurile oamenilor trecand mereu in aceste cercetari inaintea presupozitiilor ideologice. Fapt este ca Raiul gainilor, cu dezolanta, sordida si atrocea lui lume captiva in tunelul fara sfarsit al tranzitiei, marcheaza un moment in proza romaneasca de astazi si deopotriva in evolutia autorului insusi, care trece de la exercitiile de provocare din cartile lui de pana acum la o viziune a carei violenta satirica e dublata de o nesfarsita compasiune.

Dan Lungu, Raiul gainilor. Fals roman de zvonuri si mistere, Editura Polirom, 2004, colectia Ego.Proza, 200p. (in curs de aparitie)